Grecească Brăila

Biserica Grecească Buna Vestire (Brăila)

Timp de lectură: 2 min Vizualizări: 920 ”Brăila (M, jud. BR) – Biserica Grecească Buna Vestire (sec. XIX) este renumită pentru izvorul său cu ape tămăduitoare. Descoperit în urma unui vis al unui ctitior, «în timpul lucrărilor de punere a temeliei bisericii», «a fost considerata ca semn divin, izvorul închizându-se într-o fântâna, iar deasupra construindu-se Sfântul Altar». Încă de la…

Imediat şi condensare – sau migrarea înţelesurilor atribuite unor cuvinte

Timp de lectură: < 1 min Vizualizări: 1.074 Atunci când cercetăm sursele vechi sau foarte vechi, o atenţie specială trebuie dată unor cuvinte şi termeni specifici epocii sau autorului care le foloseşte. În timp, nu numai că unii termeni devin neuzuali, dar câteodată chiar înţelesul lor migrează. Următorul exemplu ne-a fost sugerat dintr-o lectură de Papus. August Scriban, în ”Dicţionaru limbii…

21 Grams – Un decupaj bizar bazat pe o premiză falsă

Timp de lectură: 2 min Vizualizări: 1.080 21 Grams (2003); Crime, Drama, Thriller; 124 min; Link IMDB. Alejandro González Iñárritu este un regizor mexican care o arde de ceva vreme pe la Hollywood, Los Angeles, USA. În 2003 a turnat “21 Grams”, un film controversat din mai multe puncte de vedere. Deși bazat pe un scenariu prost scris, filmul ar…

Masoneria speculativă, mai degrabă simbolică

Timp de lectură: 3 min Vizualizări: 1.383 Masoneria, considerată o organizație unitară, monolitică, statică (încremenită în timp) nu este de loc așa. Poate o extrem de sumară istorie a ei ar lămuri pe cei puţini care au răbdarea să asculte şi alte păreri, diferite de cei care vorbesc doar de conspiraţii şi sisteme tentaculare de conducere al lumii1. Întâi au…

The most wanted man – Pseudo-recenzie de film

Timp de lectură: < 1 min Vizualizări: 1.064 The most wanted man (2014) Thriller; 122 min. Link IMDB. Poate fi găsit la calitate HD cu subtitrare pe stream-urile online din România.     Deşi se bazează pe ecranizarea unei opere literare de ficţiune, filmul pare a avea ancore nebănuite în real. Din film se desprind câteva idei de forţă din lumea…

Kabbala – Cele 24 de variaţii

Timp de lectură: < 1 min Vizualizări: 1.164 Legat de Kabbala există o mulţime de denumiri alternative. În funcţie de cum sunt înţelese şi operaționalizate, aceste denumiri pot încurca sau lămuri. Pluralilatea formelor este generată de controversele privind pronunţia corectă, transliteraţia în grafie latină păstrând o formă cât mai apropiată de pronunţia originală şi varianta aleasă (subiectiv) a fi corectă. Câteodată,…

Caligrafia naturii … pe Penteleu

Timp de lectură: < 1 min Vizualizări: 1.392 Din goana maşinii 4×4, în drum spre Vf. Penteleu, am observat nişte semne ciudate pe malul unui râu care deschidea valea. Am oprit, curioși să vedem ce nebuni scriseseră nebunii pe nisipul jilav. Părea ceva făcut de mâna omului:     Ceva mai încolo, la vreo 25 de metri în aval, o altă…

Paul-Lazăr Tonciulescu, Nefilimu şi necrologul

Timp de lectură: 2 min Vizualizări: 1.271 L-am cunoscut bine pe Paul-Lazăr Tonciulescu. Era un om deosebit, şi-mi aduc şi acum cu plăcere aminte cum mă poreclise ”Celtul” (avea latura asta etnico-istorică foarte bine dezvoltată, sau măcar aşa credea el). Era un om al convingerilor: argumentele pe care le folosea în sprijinul unor teorii adesea năstruşnice erau adesea un amestec…

Keep calm hater

Ciudata metamorfoză a surselor

Timp de lectură: 2 min Vizualizări: 1.121 Mi-am promis să nu mai scriu despre Rapcea, dar de, nu mă pot abţine. Habar n-am dacă omul are sau nu clienţi şi procese; dacă aş avea de ales, m-aş apăra singur în instanţă decât să mă dau pe mâna unuia ca el. Se presupune că un avocat e un om informat, cu…

Aleph K001

Gematria

Timp de lectură: 2 min Vizualizări: 1.922 Material dedicat lui Neele   Gematria (din lb. greacă ”geometria”, în lb. aramaică ”gematrya”) este o metodă a Kabbalei literare care folosește pentru interpretarea scripturilor un sistem de corespondențe literă-număr, pe baza căruia se calculează valorile numerice ale unor cuvinte sau fraze. În general, dar nu numai, se caută conexiuni între valori numerice…