Guruşi. Închipuiţi. Impostori

La un moment dat, am participat la o serie de conferinţe de parapsihologie/ psihotronică, mai mult pentru a onora o invitaţie decât convins de rostul unor astfel de manifestări în configuraţia propusă.

Fiind de-al casei, gazda m-a prezentat pe rând câtorva personaje din public, mai toţi nişte iluşti necunoscuţi cu pretenţii de mari posesori ai tainelor primordiale.

La un moment dat, mă prezintă unui individ de o vârstă incertă, grizonat. Îi zice numele meu, îmi zice numele lui, aplec uşor capul în semn de salut şi-i întind mâna. Şi omul mă lasă cu mâna în aer. Am depăşit situaţia penibilă, deşi nu pot spune că nu mi-a ridicat sângele la cap.

01-fmshake_clr1

Nu după mult timp, scena se repetă aidoma: gazda, eu, alt necunoscut, prezentare, dat din cap, lăsat cu mâna întinsă. Prima pornire a fost să-i bag tipului un cap în gură; m-am abţinut mai mult din respect pentru cel care mă invitase. Am evitat în acea seară să mai fiu prezentat cuiva. Aşa, preventiv.

Însă am devenit dintr-o dată atent. Şi văzând interacţiunea din pauze, am realizat că nu intenţionase nimeni să mă jignească sau să-mi aducă vreun afront. Pur şi simplu mulţi dintre acei oameni urmau o cale sectară, care consideră strângerea mâinii dintre două persoane un potenţial pericol: fie iei posibile boliciuni, fie ţi se poate fura energia vitală. În orice caz, de evitat.

Ulterior, am găsit şi acest articol edificator:  http://jurnalparanormal.ro/content/riscurile-str%C3%A2ngerii-m%C3%A2inii-%C3%AEntre-semeni

În context, ar fi de menţionat 2 aspecte:
1. Persoanele evoluate sau protejate par a manifesta un fel de imunitate la factorii contaminatori (a se vedea bogata cazuistică  a unor sfinţi creştini, dar nu numai);
2. În transferul de energie vitală funcţionează entropia inversă (adică multul devine şi mai mult, puţinul şi mai puţin).

De prisos să menţionăm că majoritatea celor „fără de noroc” de acolo se considerau şi evoluaţi, şi protejaţi, şi cunoscători şi … bine-crescuţi.

Cu o altă ocazie voi povesti cum l-am cunoscut la acelaşi şir de conferinţe pe puberul cu ”600 de iniţieri”. Nu, nu este o glumă, idiotul credea sincer în ce zicea. Şi mai era o cucoană (a şi ţinut un speech) care se credea în contact cu o civilizaţie al cărei avans ştiinţifico-tehnologic era ”la ani-lumină” (sic!) de noi, băştinoşii. Şi în acea hiper-avansată civilizaţie, copiii erau luaţi de la familii şi crescuţi în orfelinate colective (nici Hitler sau Stalin nu au avut ideea unei asemenea barbarii), unde deveneau cadre de nădejde (asta am pus-o de la mine)… Însă se pare că menopauza a făcut ravagii în imaginaţia unei femei de altminteri banală.