Home » Uncategorised » Biserica Grecească Buna Vestire – Brăila

Biserica Grecească Buna Vestire – Brăila

Brăila (M, jud. BR) 1 – Biserica Grecească Buna Vestire (sec. XIX) este renumită pentru izvorul său cu ape tămăduitoare.

Descoperit în urma unui vis al unui ctitior, ”în timpul lucrărilor de punere a temeliei bisericii”, ”a fost considerata ca semn divin, izvorul închizându-se într-o fântâna, iar deasupra construindu-se Sfântul Altar”. Încă de la începutul zidirii (1863), în ziua de Izvorul Tămăduirii, se formează pelerinaje de credincioși care vin aici pentru a bea din apa sfântă, căutându-și vindecarea.

Biserica Buna Vestire - Brăila

Din cauza periodicității atipice a emisiilor de apă activată: ”Izvorul se găsește la o adâncime de 15 metri și este vindecator doar de ziua Izvorului Tămăduirii”, Securitatea lui Ceaușescu a încercat să deslușeasă misterul, bănuind că la mijloc este o înșelătorie: ”În timpul comunismului Securitatea Statului s-a neliniștit datorită pelerinajului mare ce avea loc în fiecare an și susținea că în interiorul puțului exista un robinet pe care îl deschideau preoții de hram și că toate cele ce se întâmplă sunt minciuni. Au adus chiar și un scafandru pentru a controla izvorul, acesta însă nu a găsit nici o țeavă sau altceva cu care ar fi putut cineva să umple fântâna. Atunci au luat apă din fântâna pentru analize și la examinare a rezultat că este mai curată decât toate apele Județului Brăila și nu se mai întâlnește ceva asemănător. Astfel, au înțeles că este ceva de neexplicat (minune) și nu i-au mai deranjat din nou pe credincioși”.

Cercetarea atee de la Brăila este unul dintre puținele cazuri (probabil dintre multe altele, încă necunoascute) care afirmă și documentează ideea smintită a materialiștilor români de a pune ”lupa științei” pe o lucrare minunată a lui Dumnezeu.

Notă: 1 . 1001 de enigme ale României, Dan Brăneanu, Emil Străinu, Ed. Triumf, 2014. Fragmentul reprodus este un extras din vol. II, aflat în etapa BT, la editură.