Home » Ocultism, Paranormal şi alte alea » Stigmata diaboli – Mărcile lui Satan

Stigmata diaboli – Mărcile lui Satan

În creștinism, se întâlnesc adesea referiri la răni, care apar în mod miraculos unor oameni, și imită stigmatele răstignirii lui Iisus. Fără a le analiza nici natura, nici originea, putem spune că acestea sunt sau par a fi stigmate ale credinței.

Opuse lor sunt ”stigmata1 diaboli” – stigmatele diavolului – a căror prezenţă a fost postulată de Inchiziţie. Cel rău îi însemna astfel fie pe cei care semnau un pact cu el, fie pe cei care alegeau să-l venereze de bunăvoie. Se considera că Diavolul ”marchează vrăjitorii şi vrăjitoarele, aşa cum se marchează metalele pentru monede. Marca are cel mai adesea trăsăturile unei broaşte, ale unui iepure, ale unui şaorece, etc. Locul este insensibil la înţepături şi loviturile de ac nu fac să iasă nici o picătură de sânge. Semnul este când pe frunte sau în ochi, cel mai adesea în pliurile mucoaselor şi în părţile cele mai secrete ale corpului”2.

Majoritatea celor supuse la cazne pentru identificarea acestor ”mărci” erau femei acuzate de vrăjitorie. Unii au încercat să găsească, pe bună dreptate, o explicaţie psihanalitică aici: gama de semne corporale considerate ”dovezi” era atât de largă şi de ambiguă, încât se puteau găsi astfel de semne pe corpul oricui.

Edouard Moyse - Inquisition (cca. 1872+)

Căutarea acestor mărci consta în două etape: o inspecție vizuală și o căutare ”mecanică”. Chiar dacă se identificau astfel de ”semne particulare” susceptibile de a fi ”mărci”, sentința în această privință era dată de confirmarea ”mecanică”. Procedeul începea cu igienizarea corpului și îndepărtarea tuturor pilozităților. Apoi urma o inspecție vizuală extrem de amănunțită. Dacă se constatau semne, se trecea la verificarea ”mecanică”. Dacă nu, întregul corp era supusunei verificări ”mecanice”.

Verificarea ”mecanică” consta în înțeparea succesivă a corpului cu un obiect metalic subțire și ascuțit, pentru a identifica zonele de ”insensibilitate”, definită ca lipsă de reacție la stimulul dureros.

Următoarea prezentare antitetică dintre stigmatele sfinte şi cele diabolice scoate în evidenţă caracteristici interesante:

– Sunt semne etalate și vizibile.
– Sunt semne ascunse și descoperite doar prin mijloace mecanice.

– Sunt semne ale Grației divine (Imitatio Christi).
– Sunt semne impuse, ale sclaviei și obedienței.

– Sunt rare, și cel puțin aparent, sunt semnele răsplății pentru o credință ardentă.
– Fiecare vrăjitor/vrăjitoare trebuie în mod obligatoriu să fie însemnat astfel.

– Sunt forme prestabilite, urmând tiparul rănilor lui Iisus.
– Sunt multiforme, de o diversitate inimaginabilă.

Din binomurile de mai sus, observăm perfectul antagonism dintre stigmatele cristice și mărcile lui Satan. Acest fapt nu pare a fi întâmplător, mai ales că ”mărcile” diavolului au fost inițial teoretiate de prelați catolici. Iese în evidentă faptul că religia lui Satan este concepută ca o creştină pe dos, prin urmare periferică (centrul determină şi influenţează periferia şi nu invers).

A întreba dacă observațiile empirice au stat la baza teoriei, sau teoria a generat suita de observații care să o confirme este ca și cum ai întreba ce a fost mai întâi: ”Oul sau găina?”

Note: 1Stigma (pl. stigmata) – provine din limba greacă, având ca intermediar limba latină. Înseamnă marcă, semn de identificare. 2Stanislas de Guaita – Şarpele Genezei. Templul umbrelor (Ed. Esoteris, Iaşi, 2009, pg. 283)