Ra şi Şarpele

M.E. Matie1 afirmă că textul din care sunt extrase fragmentele de mai jos ”este un descântec împotriva muşcăturii de şarpe. Întreaga naraţiune despre muşcarea zeului soarelui, Ra, de către şarpe şi despre vindecarea acestuia prin descântecele zeiţei Isis serveşte ca prototip magic pentru oricine a fost muşcat de şarpe”. Noi credem că este şi un descântec (bazat pe magia imitativă). Dar la fel de important este menţionarea ideii de nume secret (şi implicit atestarea marii vechimi a conceptului), folosirea lui magică şi importanţa sa teribilă (utilizarea lui poate afecta chiar şi zeii). Nu trebuie uitat că intriga naraţiunii constă în dorinţa zeiţei de a afla numele secret al lui Ra: ”În sinea ei ţi-a pus în gând să afle numele puternicului zeu” şi capcana pusă la cale de ea pentru a-şi atinge scopul: ”A frământat Isis [scuipatul lui Ra] cu tărâna în mâna ei şi din asta a făcut un şarpe puternic… Şi l-a aşezat în drumul pe care marele zeu înconjura Cele două pământuri, după dorinţa lui”.

Zeul Ra, sub forma Marii Pisici (Mau) decapitând Şarpele Apep (Distrugătorul)

[Atunci grăi Ra]: ”Sunt stăpânitor, fiu al stăpânitorului, sămânţă a zeului! Sunt cel mare, fiu al celui mare şi tatăl meu mi-a născocit numele! Sunt cel ce are multe nume şi multe firi, iar fiinţa mea trăieşte în fiecare zeu! M-am numit Atum şi Horus-Hekenu. Iar tatăl meu şi mama mea mi-au spus numele meu, şi el este ascuns în trupul meu din clipa în care m-am născut, ca să nu dobândească putere vrăjitorească acela care ar vrea să facă farmece asupra-mi”.

[…] Atunci grăi Isis către Ra: ”Spune-mi numele tău, o părintele meu divin! Căci trăieşte omul al cărui nume e rostit”.

[Atunci grăi Ra]: ”Sunt Făuritorul cerului şi al pământului, făcut-am munţii şi plăsmuit-am tot ce se află pe ei.
Sunt Făuritorul apei, plămăditu-l-am pe Meht-Urt, făurit-am Viţelul mamei lui şi creat-am dulceaţa dragostei. Sunt Făuritorul cerului şi al tainelor Celor două orizonturi şi am pus sufletele zeilor în ele. Sunt Cel ce-şi deschide ochii şi face lumina, Cel care-şi închide ochii şi făureşte bezna, Cel la a cărui poruncă se revarsă Nilul, şi zeii nu-mi ştiu numele. Sunt Făuritorul orelor, Cel care făcut-am zilele. Sunt Deschizătorul sărbătorilor, Cel care făurit-am şuvoiul. Sunt Făuritorul flăcării, al vieţii, Cel care făcut-am toate cele. Sunt Hepra în zori, Ra la amiază şi Atum în amurg”. Dar veninul nu ieşea şi marele zeu nu găsea alinare.

Atunci grăi Isis către Ra: “N-a fost numele tău în toate câte mi le-ai înşirat! Spune-mi-l şi veninul va ieşi, căci trăieşte omul al cărui nume e rostit”.

Atunci grăi măria sa Ra: “Să mă caute Isis şi numele meu să treacă din trupul meu în trupul ei”. Se ascunse divinul de zei şi se lărgi Locul luntrei multelor mii de ani. Şi când s-a săvârşit ieşire inimii, ea i-a spus fiului ei, Horus: “El se va lega prin jurământ dumnezeiesc că îţi va dărui ochii!”

Şi cînd şi-a mărturisit numele, Isis, mare prin farmecele ei, grăi: “Scurge-te veninule, părăseşte-l pe Ra! Ochi ai lui Horus, care ieşi din zeu, aureşte-te pe buzele lui! Eu – eu făuresc, eu – eu silesc veninul să cadă pe pământ, căci el este biruit!”

“Iată că marele zeu şi-a mărturisit numele! Ra să trăiască şi veninul să piară, piară dar veninul şi Ra să trăiască. Şi laolaltă să trăiască şi numele râurilor, fiul numelui râurilor, iar veninul să se mistuie”.

Astfel grăit-a Isis Cea mare prin farmecele ei, Stăpână peste zei: ”Îl cunosc pe Ra şi-l ştiu sub al lui nume.

Notă: 1. Fragmentele sunt preluate din M.E. Matie – Miturile Egiptului Antic (Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1958, pg. 97-99 şi 157). La rândul său, Matie a folosit lucrarea lui W. Pleyte şi F. Rossi – Papyrus de Turin (Leyda, 1869-1876, planşele 31-77 şi pag. 131-138).