Home » Guruşi. Închipuiţi. Impostori » Studiu de caz: Fabuloasele vestigii ale civilizaţiei caudiane (2)

Studiu de caz: Fabuloasele vestigii ale civilizaţiei caudiane (2)

Prezentare. Articolul indicat ca ”sursă primară” poartă în sine amprenta unui condei ciupit de geniu. Florin Zamfirescu (1962-2010) a confirmat în presă, a întemeiat numeroase gazete şi multe redacţii au urmat şcoala sa de jurnalistică: ”A fost cel mai complet om de presă din Iași, autodidact și care a făcut școală în jurul lui ceea ce foarte puțini jurnaliști fac. A avut generozitatea asta de a împărți tot ce știa; niciodată n-a ascuns nimic”. (Daniel Condurache)

Articolul a văzut lumina tiparului într-un număr din Opinia studenţească (pg. IV, Texte antologice), în anul 1993. Există şi posibilitatea ca iniţial, materialul să fi fost publicat cu câtiva ani mai devreme, în 1993 fiind vorba de o reluare a sa (vom aminti această mărturie la timpul potrivit, deşi noi o considerăm incorectă).

Exemplarul din Opinia Studenţească a apărut ca supliment inserat în Monitorul expres (nr. 11/1993). Fiind vorba de un săptămânal, încă de la început s-a creat o ambiguitate privind data de 1 aprilie. Este un fapt, dar nu este o scuză pentru nimeni (mai ales că articolul este străveziu per se, fără nevoia unei indicaţii suplimentare).

Condiţiile de tipărire sunt relativ slabe. Anumite fragmente din text care poartă menţiunea editorială s.n. – sublinierea noastră, nu sunt bolduite. Nu cunoaştem dacă este vorba de o eroare de tipar sau de o greşeală de redactare.

Ministerul Adevărului

Analiză. Noi nu afirmăm că tehnicile descrise în continuare au fost folosite de autor ”după grilă”, ci intuitiv, urmând aproape instinctual simţul subiectului. Tocmai aici e marele atu al textului: sunt surprinse şi folosite – fără a se realiza măcar – metodele belicoase ale autorilor de gen. Însă este şi o problemă de dozaj: suficient de prezente pentru a puncta în mesaj, ele nu saturează textul şi nu-i periclitează credibilitatea de ansamblu.

În ansamblu, se remarcă tonul general al articolului, menit să-i consolideze credibilitatea: echilibrat, lipsit de partizanat, lasă impresia de profesionalism şi relatare ”la rece”. El pare să prezinte faptele brute, fără a exista intenţia de a le comenta în profunzime.

Apelul la surse de ”primă mână” lasă impresia că reporterul şi-a făcut o documentare temeinică, fiind prin urmare un profesionist. Din păcate, nu aceleaşi lucruri se pot spune despre ”părerologii de mistere şi fenomene”, din România şi de aiurea.

Apelul la ”experţi” creează impresia unei opinii avizate. Ca şi apelul la secvenţe matematice, funcţionează aproape întotdeauna ca un multiplicator de acceptabilitate. Situaţia ideală este atunci când experţii main-streamului oficial îţi susţin tezele. Deşi în general paleoastronauţii şi parapsihologiştii ţin morţiş să atace ştiinţa oficială, rarele cazuri în care exponenţi ai curentului ştiinţific le-au dat o oarecare dreptate, le-au creat orgasme multiple.

Cei intervievaţi sunt lăsaţi să-şi depene ideile, se intervine doar pentru a sublinia anumite fragmente-cheie. Câteodată, nevoia de a evidenţia idei de forţă din text este firească. Însă abuzul crează o situaţie manipulatorie: un text împănat cu sublinieri va determina cititorul neexperimentat să citească numai ”staţiile”, creându-i totodată impresia că ele sunt argumentate în pasajele de tranzit. Tehnica a ajuns la maturitate şi-şi produce efectele în producţiile Editurii Obiectiv din Craiova, patronată de onor Eugen Delcea. În cazul articolului din Opinia studenţească, situaţia este puţin diferită; credem că cel puţin o parte dintre efectele ei au fost sabotate involuntar prin bolduirea unor fragmente bulk (probabil o eroare de tipar).

Întrebările de fond înlocuiesc concluziile şi afirmaţiile tranşante, riscante prin însăşi natura lor. Însă tehnica e bine folosită: în mentalul anumitor categorii de cititori (convinşi deja din alte lecturi), ele capătă natura unor afirmaţii subînţelese, mascate fie pentru a eluda cenzura, fie pentru a induce în eroare ”conspiraţia tăcerii”.

Apelul la secvenţe matematice (cote, volume, indicaţii arhitecturale) este o tehnică clasică, de tipul ”cifre, procente şi statistici”. Folosirea ei ranforsează mereu ideea că emitentul ”ştie ce vorbeşte”, fiind un om informat. Acest set e date e asimilat cu gândirea raţională, ştiinţele exacte, obiectivitatea şi rigoarea ştiinţifică; prin asociere, şi emitentul pare a aparţine acestui curent.

Apelul la elemente comune (şablonul cu îmbinarea perfectă a pietrelor încât lama nu intră între rosturi; longevitatea tribului Hunza din Tibet şi posibila ei legătură cu o apă specială – caz dealtfel real) lasă impresia că redactorul cunoaşte specificităţile subiectului. În cel mai rău caz este vorba doar de captatio benevolentiae; la polul opus indică o apartenenţă a sa la susţinerea cauzei. Aici este vorba de o psihologie complexă: cititorul lecturează un material nou după o grilă proprie de validare. Dacă în text întâlneşte elemente deja acceptate de el cu alte ocazii, va accepta mult mai uşor şi elementele noi propuse. Aceasta este cauza din pricina căreia anumite cărţi de paleoastronautică, parapsihologie şi OZN sunt atât de repetitive: mereu şi mereu aceleaşi lucruri, pritocite la nesfârşit. Tot datorită ei se perpetuează anumite informaţii dovedite false: atâta timp cât cititorul le-a validat ca fiind adevărate, a le contesta ulterior valoarea de adevăr ar însemna să-ţi pui publicul pe fugă.

Articolul nu a fost scris cu intenţii deceptive, ci s-a vrut – de la început la sfârşit – o păcăleală bună de 1 Aprilie. De altfel, autorul a plasat în text suficiente indicii (de la mostre de umor fin şi până la mesajul lipsit de echivoc din ilustraţie). Nu credem că poate fi în nici un fel acuzat că unii s-au grăbit să ”de bună” păcăleala. Din contră, acceptarea fără suspiciuni este o dovadă clară a marelui său talent literar!