Home » România enigmatică şi insolită » Bă, eşti Agarici? (II)

Bă, eşti Agarici? (II)

În continuarea articolului, doresc să fac câteva precizări şi aduceri la zi. Deşi am reprodus un material mai vechi al meu, i-am descoperit utilitatea pe următoarea filieră:

http://roxanamchirila.com/2014/12/06/praf-in-ochii-celor-de-la-ratb/#comment-138431

http://idaho.ro/2014/povesti-ratb.html

1. Şi eu folosesc (mai des decât frecvent) un limbaj “colorat”. Dar ştiu să-mi adaptez limbajul în funcţie de mediu şi persoane, ceea ce pare deja un rafinament în context. Şi eu am folosit într-un timp expresia asta “agarici”. De-abia după ce am aflat originea ei, m-am dezobişnuit (brusc) s-o folosesc.

2. Nu neg dreptul femeilor de a folosi ce limbaj vor. Nici măcar nu mă interesează acest aspect prea mult. Sunt conştient chiar că o gagică ”care-şi plimbă” toată ziua pule prin gură poate fi la un moment dat extrem de populară (dacă depăşeşte, bineînţeles, faza iniţială de verbalizare). Că riscă ca mai apoi să moară fată bătrână, nu-i treaba mea. De altfel, nu numai bărbaţii gândesc ”cu celălalt cap”. Este chiar educativ pentru mine (dar şi pentru alţii) să constat că şi unele femei gândesc şi acţionează sub imperiul unui anumit ”muşchi” (şi încă „din pubertate”; probabil este vorba de muşchiul miocardic).

Muşchiul fetei

3. Având o vârstă, sunt conştient că la români, orice critică constructivă este interpretată ca un afront personal. E păcatul lor, nu al meu. Înţeleg din punct de vedere psihologic şi rezistenţa la schimbare.

4. Mă întreb ce să-i răspund unei mademoiselle care afirmă că ”nu ne-am născut pe acelaşi prici”. Eu m-am născut (deşi nu am nici un merit personal în acest sens) la Spitalul Elias, unde ea şi familia ei, nici pe scară descendentă (în trecut), nici pe scară ascendentă (în viitor), nu o să aibă ever acces. Ea vroia să fie ironică; eu o asigur că doar cade de… ce e.

5. La Masterul care l-am absolvit am avut un ”profesor” (din motive personale, titulatura apare între ghilimele. Nu e o problemă publică, dar noi doi, eu şi el ştim bine de ce şi cum) care ne-a menţionat revista Forţelor Aeriene Române – ”Cer senin”. După ce am citit toate numerele (disponibile de altfel, on-line, gratuit), l-am întrebat în faţa colegilor cum se face că nu apare nici măcar o menţiune, o ”In memoriam”, ceva, referitor la tinerii piloţi care au murit prosteşte zburând pe sicriele-zburătoare MIG (numite de conducerea Armatei avioane moderne multirol). Măcar pentru văduvele lor, pentru orfanii rămaşi fără tată, pentru familiile îndurerate… Mi-a răspuns, cu jumătate de gură, bâiguit, că astfel de adagii ar fi făcut rău moralului trupei. Şi în ziua de azi îmi pare rău că nu i-am zis atunci câteva de mamă omului astuia…

6. ”La 17 iunie 2010 s-a omagiat împlinirea a 100 de ani de la primul zbor efectuat de Aurel Vlaicu cu avionul „Vlaicu I”, pe Câmpia Cotrocenilor. Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii (ARPIA) a organizat atunci, pe locul Campiei Cotrocenilor (în prezent, AFI Palace Cotroceni) o ceremonie de comemorare a marelui aviator”. Este inexplicabil cum cineva foloseşte în acest context termenul, devenit peiorativ, ”propagandă”. Vom analiza.