Home » Ocultism, Paranormal şi alte alea » Parabola „Un Om al Căii (Do) și un om mărunt”

Parabola „Un Om al Căii (Do) și un om mărunt”

După cum se spune, un student a întrebat odată, „Care este diferența dintre un om al Căii (Do) și un om mărunt?”

Gichin Funakoshi

Senseiul1 răspunse: „Este simplu. Când omul mărunt primește primul său Dan2, el de-abia așteptă să fugă acasă și să strige cât mai tare tuturor că el a obținut primul său Dan. La primirea celui de-al doilea Dan, el va urca pe acoperișuri să le-o strige oamenilor. La primirea celui de-al treilea Dan-ui, el va sări în automobil şi va defila claxonând prin oraş, spune-le fiecăruia şi tuturor despre rangul primit”.

Sensei continuă: „Când omul care urmează Tao primeste primul său Dan, el va pleca capul în semn de recunoștință. La primirea celui de-al doilea, el va pleca capul şi umerii. Când îl primeşte pe al treilea, el se va înclina de la mijloc și va merge în liniște de-a lungul zidului, astfel încât oamenii să nu-l poată vedea sau observa”.

Morala: Cunoaşterea reală aduce cu sine o mare responsabilitate. Doar ea creează insight; în absenţa ei semnele exterioare nu valorează doi bani. Ce bine ar fi dacă şi cei care-şi cumpără titluri iniţiatice (flatante, dar perfect inutile) ar înţelege această valoroasă lecţie de înţelepciune universală!

Mulţumim lui C.P. Andrei pentru ajutorul dat în depăşirea unor fineţuri de traducere.

Note: 1. Conform Wikipedia, Sensei este un cuvânt japonez care, în traducere directă, înseamnă „persoană născută înaintea alteia”. În limbajul comun, înseamnă „maestru” sau „profesor”. Această parabolă este atribuită marelui maestru Gichin Funakoshi (1868-1957), fondatorul stilului Shotokan. În ciuda realizărilor excepţionale, acesta a rămas un exemplu de modestie şi bună-cuviinţă. Lecţia sa a fost înţeleasă de puţini; şi mai puţini i-au urmat calea luminoasă! 2. Grad sau rang în artele marţiale orientale.

  • Watcher

    Sensei Funakoshi este cel care a dat forma stilului shotokan in care controlul loviturii se imbina cu perfectiunea tehnicii. Atat in concurs cat si la antrenamente lovitura trebuie oprita la cativa milimetri de corpul adversarului. Sensei Masatoshi Nakayama a fost unul dintre elevii sai care a restructurat shotokan-ul si i-a dat o forma moderna fara insa a se desprinde de radacinile traditiei. Nakayama (+1987), singurul mare maestru care a atins 9 dan fiind inca in viata, poate fi considerat adevaratul urmas al lui Funakoshi. Rei!