Home » România enigmatică şi insolită » Fenomenul ceţii albastre (I)

Fenomenul ceţii albastre (I)

Fenomenul ”ceţii albastre” pare a fi un eveniment de natură necunoscută, cu o zonă unică de manifestare (com. Bozioru, jud. ), având ca subiect (martor) o singură persoană: . Putem crede (căci despre un act de credinţă este vorba aici) fie că ne aflăm în faţa unei enigme încă nedezlegate a ştiinţei, fie că este vorba de scornelile unui personaj incredibil (ca să nu spunem necredibil).

Atragem de la început atenţia că ceaţa albastră a domnului Rudan nu are nimic de-a face cu un fenomen natural, în care ceaţa capătă, din cauza condiţiilor atmosferice şi de iluminare naturală, o nuanţă alburiu-albăstrie (fenomen cunoscut în lumea anglo-saxonă ca ”blue fog” sau ”blue mist”).

Mărturia unică a lui Rudan. Cu greu poate fi considerată o mărturie veritabilă, atât prin formula şi contextul profund atipic de prezentare a întâmplării, dar şi datorită stilului de dezvăluire prin omisiune care-l caracterizează pe informator. Cu toate acestea, rămâne singura relatare a unui astfel de fenomen (pară-se unic).

Sursa primară par a fi două articole ale creatoarei polivalente Adina Mutăr publicate în ziarul „Ziarul” din zilele de luni, 15.11.2004 şi marţi, 16.11.2004. În mod evident, cele două articole provin din aceeaşi documentare. Vom prezenta doar fragmentele legate de fenomenul în sine. Nu este aici locul de a analiza în detaliu seria de articole tematice a Adinei Mutăr, şi nici poziţia şi interesul autoarei în răspândirea unor astfel de materiale.

La Bozioru şi fumul e albastru!

Straniile teleportări din Munţii Buzăului – sursa: Ziarul ”Ziarul” din 15.11.2004. În acest articol, Adina Mutăr, aflată la braţul galant al lui Rudan Vasile, ne introduce tema “cerului straniu”.

“Peste această zonă (ce cuprinde comuna Bozioru, cu satul Fişici, cătunul Nucu, până dincolo de Lacul Goteş) se întinde un ”cer straniu“, care uneori capătă o intensitate ce nu poate fi descrisă prin cuvinte, pe care oamenii de ştiinţă o măsoară în grade Kelvin, având valoarea de peste 23.000. Pentru comparaţie, azurul cerului deasupra marilor oraşe abia depăşeşte 16.000 de grade Kelvin. Avem norocul să observăm cu ochii noştri acest fenomen. Treptat, cerul senin, acel albastru curat ca în zilele frumoase, capătă nuanţe atât de profunde, încât parcă devine un vortex. Cu cât te uiţi mai mult, cu atât simţi că te absoarbe infinitul. Este ca o vrajă care îţi cuprinde toata fiinţa şi-ţi paralizează simţurile, nu mai auzi nimic în jur, iar pupilele se dilată. Suntem scoşi din această stare de companionii noştri care ne spun zâmbind: ”Aţi simţit cum se deschid porţile energetice ale Universului, când toată fiinţa devine spirit“.

Ne dăm seama cât de uşor este să ratezi un astfel de fenomen, fiind dezobişnuiţi să privim cerul. Cercetătorul Vasile Rudan ne spune că testele extrasenzoriale au rezultate maxime atunci când cerul capătă acea intensitate de peste 23.000 de grade Kelvin, percepţia fiind acută. În anii ’80, Vasile Rudan a coordonat un grup de copii cărora le testa aptitudinile extrasenzoriale. […] Aceste transmisii telepatice aveau o mare acurateţe când cerul ajungea la intensitatea maximă”.

Spre finalul articolului, autoarea plasează discret un preludiu la ceea ce va urma:

“Ţinem să precizăm că vortexul din Bozioru nu are nici o legatură cu experimentele militare supervizate de gen. Ilie Ceauşescu, nimic în comun cu ”Experimentul Philadelphia“ sau ”Proiectul Montauk“, ”oculţii“ generalului doar profitând de particularităţile zonei pentru a-şi îmbunătăţi performanţele metapsihice. În această zonă par că se deschid porţi temporale în mod natural, în care oamenii sunt absorbiţi şi uneori este posibil să păţească ce a păţit echipajul de pe USS Eldridge”.

Mărturie-şoc din timpul experimentelor militare din Munţii Buzăului sursa: ziarul ”Ziarul”, marţi, 16 noiembrie 2004. Publicat a doua zi, noul articol intră abrupt în problemă. Oricât l-am întors pe toate părţile, nu ne-am dat seama dacă este vorba de o producţie informativă sau hagiografică:

”Ţara Luanei, din Munţii Buzăului, este o zonă în care se petrec fenomene ciudate, despre care povestesc bătrânii, unde oamenii dispar în „ceaţă” sau sunt „azvârliţi” în alte locuri de o forţă nevăzută”.

”Experimentele extrasenzoriale efectuate în zonă în anii ’80 au inclus şi unul mai puţin obişnuit. Unul dintre subiecţii umani, un medium cu aptitudini deosebite, s-a oferit să verifice cu ochii minţii ce se întâmplă cu acele „aspirări” în ceaţa albastră, fiind dus într-un loc unde aparatele indicau o turbulenţă energetică. El trebuia doar să intre în stare de transă şi să comunice, pe cale telepatică, ce se întâmplă. Spre stupefacţia celor prezenţi, subiectul a dispărut pur şi simplu din faţa lor. Fiind un experiment militar, panica a fost maximă, mai ales pentru faptul că trebuia să se asigure protecţia participanţilor la experimente. Se temeau că omul a dispărut complet, ca brăilenii, dar el a fost descoperit după aproape o oră, căzut la pământ, incapabil să vorbească, la câteva sute de metri de locul din care dispăruse şi unde îl mai căutaseră cu câteva minute înainte de a fi găsit. Când şi-a revenit, primele cuvinte au fost: „Am venit de Dincolo”.

Ceea ce a povestit pare fantastic. A fost aspirat într-un tunel turbionar, gri, la capătul căruia se afla o lumină strălucitoare. „Clasic”, s-ar putea spune. Aşa se „vede” şi din starea de comă. Însă este pentru prima dată când cineva explică această lumină strălucitoare. „Este vorba de o radiaţie luminoasă pe care o apreciez având 300.000 de grade Kelvin„. Ar fi fost suficient atât să-i tulbure pe participanţii la experiment. Însă subiectul mai avea şi alte „amintiri”. A descris peisajul de Dincolo asemănător cu cel pământean, dar în culori mult mai pure. Şi da, a văzut şi oameni, o femeie şi o fetiţă aidoma ei, de părea o clonă, un bătrân şi un alt bărbat, cu ten gri, „altfel decât noi”. Straniu, în comparaţie cu aceştia, subiectului i se părea ciudată rasa umană, fără să poată preciza de ce. Nu a putut lua contact cu ei, păreau că rătăcesc fără ţel, pierduţi în timp şi spaţiu. Sau el era cel care se „rătăcise” în timpul şi spaţiul „lor”. Subiectul a apreciat trecerea lui prin lumea de dincolo la o fracţiune de secundă şi nu i-a venit să creadă că dispăruse aproape o oră. Mergând pe ipoteza că acei oameni poate dispăruseră cândva în „ceaţa albastră” şi nu mai găsiseră calea de întoarcere, au fost chestionaţi sătenii despre dispariţii ciudate. „Sunteţi oameni serioşi sau cum?”, i-a luat la rost o bătrână. „Păi câte ciudăţenii sunt pe aici, cine să mai ştie!”.

Ceaţă albastră la Schitul Găvanele?

Cercetătorul Vasile Rudan, despre experimentele din Munţii Buzăului: Ceaţa albastră. Inexplicabilă este şi „ceaţa albastră”, strălucitoare, cu irizări ciudate, care se manifestă sub formă de cupolă, măsurată cu un dispozitiv pentru radiaţii luminoase şi având 28.000 de grade Kelvin. Acest fenomen este însoţit de o concentrare a infrasunetelor de foarte joasă frecvenţă (3, 4 Hz) şi de un zgomot de fond foarte supărător pentru fiinţele vii. Omul poate avea stare de greaţă, cefalee, simte că îi vibrează toate celulele. În acele momente pot apărea halucinaţii, vizuale şi auditive. În cazul în care subiectul uman depăşeşte o limită de siguranţă, el poate fi „aspirat” violent în interiorul acelei ceţi albastre, care ia forma unui vârtej relativ orizontal. Doi subiecţi umani voluntari, dintre care un fizician, au descris în mod similar ce li s-a întâmplat în timpul „aspiraţiei”, experimentele fiind făcute la un interval de doi ani. Apropierea de ceaţa albastră creează o stare de teamă ce se transformă treptat în spaimă incontrolabilă, când subiectul este aspirat cu violenţă într-un tunel energetic turbionar, la capătul căruia se vede o lumină albă, strălucitoare.

În acel tunel energetic, timpul se dilată. Omul este supus unor solicitări fizice şi psihice foarte puternice, simte că se sufocă. La „expulzarea” subiectului uman din tunelul turbionar, cerul este senin, strălucitor, este o linişte totală, omul se simte bine, are senzaţia că se află în stare de imponderabilitate. Dincolo de starea de bine, subiectul uman este total dereglat. Pierde simţul orientării în teren pentru un interval de maximum două ore, vede peisajul inversat, ca în oglindă şi crede că cei din jurul său nu sunt cum ar trebui să fie. În zona respectivă s-au făcut şi experimente de comunicaţie telepatică, efectuate pe grupe de subiecţi copii, pentru un studiu solicitat de Ministerul Apărării Naţionale. S-a constatat că în timpul ceţii albastre turbionare, comunicaţiile telepatice au o acurateţe de 96-98 la sută în percepţia mesajului. Testele au fost repetate şi în prezenţa unei comisii militare. Fenomenul ceţii albastre este însoţit şi de fenomenul descărcării temporare a pilelor electrice. Nu mai funcţiona dozimetrul pentru raze gamma, nici electromotorul aparatului de filmat. După disiparea ceţii albastre, aparatele şi-au reluat funcţionabilitatea. Un astfel de fenomen este comparabil cu cel relatat într-un documentar difuzat pe Discovery, despre Triunghiul Bermudelor. Ceaţa albastră este denumită „ceaţă electronică” sau „vârtej electronic”, fiind responsabilă de devierea unui avion cu 160 de km faţă de ruta iniţială”.

(va urma)