Home » Guruşi. Închipuiţi. Impostori » Cred pentru că am citit

Cred pentru că am citit

“Am citit undeva despre asta… E adevărat!” De câte ori aţi auzit aceast argument, aparent imbatabil? Această sintagma este larg răspânditş şi are un trecut îndelungat…

La început cărţile erau scrise de mână (manuscrise), iar multiplicarea lor se făcea cu ajutorul scribilor de profesie, apoi a călugărilor care se specializau în această îndeletnicire. Această stare de fapt le făcea rare şi prohibite, puţini aveau acces la ele, iar asta le multiplica exponenţial valoarea. Astfel, personalitatea şi cultura indivizilor şi grupurilor care le deţineau căpăta o anumită aură de atotcunoaştere şi mister.

Lungi perioade de timp, cărţile au fost apanajul aproape exclusiv al mănăstirilor. Este de înţeles că asupra carţilor plutea deja o impresie de religiozitate, accentuată de faptul că majoritatea oamenilor erau analfabeţi (credem că în prezent, analfabetismul propriu-zis a lăsat loc unei ignoranţe analitice şi interpretative, mult mai periculosă).

Valoarea cărţilor a început să scadă treptat odată cu apariţia invenţiei lui Gutenberg (sec. XV). Costurile din ce în ce mai mici de reproducere au asigurat atât vulgarizarea materialelor deja scrise (evident nu toate şi nu neapărat esenţialul) cât şi producţia de noi opere, mai mult sau mai puţin reuşite.

Era greu de crezut că cineva îşi pierdea multul timp necesar copierii manuale a unei cărţi doar de dragul de a perpetua o producţie fără valoare. Odată cu apariţia tiparului însă, această grijă a dispărut brusc, făcând loc apariţiei unei întregi pleiade de carţi de factura îndoielnică.

Chiar şi după apariţia mijloacelor de reproducere mecanică în serie, un timp s-a păstrat accesul limitat la cărţi datorită omniprezenţei analfabetismului. Biblia era citită doar de preot în timpul Liturghiei, adesea într-o limbă necunoscută de credincioşi (latina), păstrându-şi caracterul valoric.

Toţi acesti factori au contribuit în a asigura cărţii un atribut de infailibitate, de depozitară a unei ştiinţe misterioase şi dătătoare de putere.

Acest credinţă s-a perpetuat inerţial de-a lungul timpului până în zilele noastre. A existat un timp când acest atribut era plin de adevăr şi substanţă. Dar în prezent nu mai este cazul să tratăm sine-die orice producţie tipărită în această cheie. Trebuie făcută o departajare, o alegere. Şi câteodată aceasta este greu de operat.

În încheiere trebuie spus că treptat, mass-media a operat un transfer de credibilitate identic, deşi şi mai puţin argumentabil din punct de vedere istoric. “Am citit la ziar”, “Am auzit la radio”, “Am vazut la televizor” şi mai nou ”de pe Net” au înlocuit treptat sursele autentice în mentalul colectiv.