Home » România enigmatică şi insolită » Zgoarna Adelinei Iacoban, artistă…

Zgoarna Adelinei Iacoban, artistă…

De ceva timp (habar n-am detaliile) în Parcul Izvor din Bucureşti a apărut o bizară structură, care seamănă din depărtare cu un schelet de balenă eşuat în deşert. M-am dat şi eu mai aproape, să văd ce le-a mai zgornit 1. mintea unora.

Adela Iacoban - Schelet de megafon cu scrînciob 2

Pe măsură ce mă apropiam, am început să cred că e vorba de o chestie de joacă pentru copii, de fapt un pretext ca aleşii locali să mai ciupească un ban, că de, se cere… Ignorant mai sunt! Era de fapt o operă de artă. Ce-i drept, asta am realizat doar după ce am citit panoul de prezentare:

Adela Iacoban - Schelet de megafon cu scrînciob 1

Spaţiu expandat
Insider and Outsider

Adela Iacoban
Schelet de megafon cu scrînciob

Ca un leş care dezvăluie moartea unei fiinţe, scheletul megafonului gigant avertizează asupra dispariţiei inevitabile a vocii noastre. Faţă în faţă cu Palatul Parlamentului, simbolul colosal al supunerii noastre în faţa autorităţii, megafonul, din teama de a îşi pierde integritatea şi bunăstarea, a încetat să mai anunţe sau să mai judece, degradându-se din interior din cauza conţinutului claustrat.

La fel, mentalitatea curentă a societăţii noastre ameninţă să compromită evoluţia viitoarelor generaţii. Frica de nou şi de atipic şi încercarea de a a-şi apăra valorile morale şi materiale – aparenta integritate – de alterarea de către factori externi face ca o structură să devină inadaptabilă, depăşită, redundantă.

Scrînciobul legat de structură îi permite participantului să simtă constrângerile unui sistem în care nu se poate mişca liber, care îl aruncă în momentul în care încearcă să avanseze”.

Adela Iacoban - Schelet de megafon cu scrînciob 3

Minunat, stil bombastic şi scris agramat. Don’şoara Adela Iacoban e artistă. Aaaaa…

Poate nu înţeleg eu arta. Sau poate o înţeleg prea bine: asta nu e artă, e terorism cultural. Chiar şi asta e prea mult pentru a caracteriza Megafonul duduii: e bătaie de joc pur şi simplu.

Adela Iacoban - Schelet de megafon cu scrînciob 4

Adela Iacoban nu e însă singurică în acest dezmăţ (pe banii cui oare?): o gaşcă de artişti ”de modă nouă”, cunoscuţi doar de familia lor şi de cei care îi înjură printre dinţi când le văd ororile expuse, s-au grupat pe aici:

https://spatiuexpandat.wordpress.com/

Scriind aceste rânduri, mi-am adus aminte de un film: ”The right kind of wrong” (2013), o comedioară uşoară, drăguţică. Era pe acolo şi una, artistă, de fotografia în toate ipostazele scrotul soţului, apoi făcea printuri de metri pătraţi pe care le expunea în galerii de artă.

Adela, apucă-te fato de pozat scroturi. Ai mai multe şanse să devii artistă. Şi încă ceva: să ştii că talentul nativ nu ajunge. Trebuie, vorba lui Churchil, ”sânge, muncă grea, lacrimi şi sudoare”. Nu mă crede pe cuvânt, întreab-o pe una de 20 şi ceva de ani care coboară dintr-un Porsche Cayenne sau măcar un Land Rover.

Notă: 1. Nu de la scornit, ci de la Zgonea.