Home » Guruşi. Închipuiţi. Impostori » Ţara Luanei, Poarta lui Dumnezeu

Ţara Luanei, Poarta lui Dumnezeu

Sintagma a fost introdusă de : „Localnicii spun că „Ţara Luanei” este „Poarta lui Dumnezeu„”1, fiind pusă în fals pe seama oamenilor locului. În acelaşi material, ea îşi credibilizează informaţia făcând apel la un fantasmagoric „grup de cercetători japonezi”: „Are legătură sau nu, un grup de cercetători japonezi au constatat că aici se află al treilea pol energetic al Pământului, ca importanţă, primul fiind Vârful Omu”2.

Cine erau aceşti japonezi? Când s-au petrecut cercetările lor? După ce procedee şi metodologii au fost făcute?, rămân întrebări care nu-şi vor afla niciodată răspunsul.

Însă stilul lapidar, sentenţios, apropiat de sloganul propagandistic, dublat de apelul la tradiţie şi ştiinţă, a prins. Formularea a fost multiplicată şi rostogolită la infinit în mass-media şi pe Internet, fără ca cineva să-i conteste valoarea de adevăr. Şi spunem asta deoarece localnicii, cu frica lui Dumnezeu, a aceluiaşi Dumnezeu, nu-i caută şi nici nu-i afirmă Porţile. Despre legenda Luanei am vorbit deja, cât despre cercetătorii japonezi de care n-a mai auzit nimeni, aceştia par a proveni din articole tip „cercetătorii britanici…”.

Am venit de Dincolo! - Adina Mutăr, Ziarul, 16.11.2004

(Deschideţi pentru a vizualiza Hires)

Informaţia a fost prinsă în zbor şi de Diana-Liana Gavrilă, care o îmbătrâneşte (prezentul „localnicii spun” devine „tradiţie”) şi-i adaugă „carne” prin Teoria Portalurilor (?!?):

„Tradiţia spune că în Munţii Buzăului se află „Poarta lui Dumnezeu”, iar zona ar fi cunoascută din cele mai vechi timpuri în ceea ce priveşte practicile oculte. Iniţiaţii, prin puterea gândului sau a cuvântului, făceau posibilă deschiderea portalului, a acelei ferestre către alte lumi, către alte dimensiuni. Totul se petrecea cu precădere în luna mai…”3 Urmează o nesfârşită şi imberbă peroraţie despre „portaluri”, copiată ad-literam după cine ştie ce site New-Age.

Aceeaşi autoare se dovedeşte însă infinit mai fertilă în concepţia panteistă4 pe care-o proiectează asupra zonei: pe lângă „Poarta lui Dumnezeu” mai apar şi „Scaunul lui Dumnezeu5, şi „Izvorul lui Dumnezeu6, ba chiar şi o poiană (a Coziancei) pare deificată în mintea cucoanei:

„Spaţiul dintre cele două aşezăminte (Dionisie Torcătorul şi Fundu Peşterii – n.n), prin formă, desăvârşeşte conturul unui crater, al unei imense pâlnii, al unei potcoave sau a literei greceşti omega. Îmi încolţesc în minte mii de gânduri, gândesc la sintagma binecunoascută în lumea creştină: „Eu sunt Alfa şi Omega”. Văd simbolul ce se identifică cu „sfârşitul” ce nu putea exista fără de un „început”. Alfa şi Omega = cheia Universului, Alfa = Tatăl, Omega = Mama”7.

„Ţara Luanei, Poarta lui Dumnezeu” sună a slogan propagandistic: „simplu, direct, concis” – aşadar uşor de înţeles şi memorat, are un puternic impact vizual, şi face apel mai mult la afect decât la raţiune.

„Ţara Luanei, Poarta lui Dumnezeu” este de fapt o minciună, un mesaj deliberat fals, prezentat din varii motive ca real.

Deoarece întâlnim minciuni pretutindeni, atât în public, cât şi în viaţa privată, la orice nivel social şi în toate societăţile trecute sau prezente, putem vorbi de „banalizarea minciunii„: „Chiar şi acolo unde nu există vreo cauză, minţim din cauza deprinderii” spunea Seneca.

În 1991, Benjamin C. Bradlee (fost vicepreşedinte şi editor executiv la Washington Post în perioada 1965-1991) constata o escaladare a minciunii: “Am impresia că în ultimii ani minciunile au luat proporţiile unei epidemii faţă de care am devenit cu toţii imuni”. Totuşi, a minţi este pentru oameni un obicei care durează de milenii şi nu o lamentabilă inovaţie de ultimă oră.

„Mein Kamf”, cartea lui Adolf Hitler, poate uşor să treacă drept un manual al minciunii. Vom cita câteva idei principale, reluate frecvent în economia volumului:

– „Spune o minciună suficient de tare şi suficient de mult şi lumea o va crede. Masele cred mai degrabă o minciună mare decât una mică!”;

– „Dacă spui o minciună mare destul de frecvent, o să fie crezută”;

– „Amploarea minciunii este un factor decisiv pentru ca aceasta să fie crezută sau nu, pentru că poporul este, în adâncul inimii, mult mai uşor de înşelat decât prin tehnici conştiente şi vădit negative. Simplitatea primitivă a minţii lor îi face să fie o pradă mai uşoară pentru o mare minciună decât pentru una mică, deoarece şi ei spun mici minciuni, dar le este ruşine să spună unele mari”;

– „Întotdeauna rămâne sau se lipeşte ceva din cele mai neruşinate minciuni, lucru ştiut prea bine de toţi indivizii sau instituţiile care au de-a face cu arta minciunii, ele nedându-se în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile”.

Cartea lui Hitler a fost scrisă şi tipărită cu mult înainte ca viitorul dictator al Germaniei să fi câştigat puterea absolută. Ciudat de cinstit era Adolf Hitler când îşi aşternea mijloacele pe hârtie! De fapt, dacă „Mein Kamf” ar fi fost citită, crezută şi înţeleasă la timp, la adevărata ei valoare, probabil că istoria ar fi arătat altfel.

Minciuna, de una singură, este utilă doar pe termen scurt. Sofocle spunea că „nici o minciună nu ajunge să îmbătrânească”, iar Menander observa că „nici un mincinos nu rămâne mult timp nedescoperit”. De aceea, minciuna este amestecată cu realitatea, în compoziţia altor tipuri de acţiuni diversioniste.

Recunoaştem: am folosit pretextul „Porţii lui Dumnezeu” din pentru a iniţia cititorii în pericolul social al minciunii endemice. Păstrată în anumite limite, minciuna e un rău necesar; amplificată şi generalizată, căpătând un statut aproape oficial, ea aneantizează o societate. Cei care nu ne cred, sunt sfătuiţi să citească ştirile despre Coreea de Nord.

Credibilizarea minciunilor mici dar repetitive a deschis drumul, în problematica munţilor Buzăului, acceptabilităţii minciunilor din ce în ce mai mari. Până într-acolo încât publicul interesat cu greu mai poate distinge adevărul de mesajele deliberat false, puse în circulaţie de un număr restrâns de persoane, dar preluate şi multiplicate masiv de „cutii de rezonanţă” mai mult sau mai puţin inocente.

Ce-i drept, munţii Buzăului sunt departe de a constitui o chestiune de viaţă şi de moarte. Însă amintiţi-vă şi de Hitler, de vremea şi cartea lui…

Note: 1,2Am venit de Dincolo! – Adina Mutăr, Ziarul, 16.11.2004, pg. 4; 3,5,6,7Diana-Liana Gavrilă – Enigme ale trecutului îndepărtat în Munţii Buzăului, pg. 170, respectiv pg. 43, 80, 82; 4„Panteismul (pan = totul, theos = Dumnezeu) consideră că totul este Dumnezeu şi Dumnezeu este totul”. Panteismul nu numai că identifică Creaţia cu diviniatea, dar tinde, la modul vulgar, să divinizeze Natura. Există multiple concepţii panteiste; aici avem de a face cu o manifestare din cele mai rudimentare.

Cu ocazia acestui material, deschidem 2 TAG-uri noi: Adina Mutăr şi Diana-Liana Gavrilă.