Home » România enigmatică şi insolită » Pietrele Fetii (Neculele, Vrancea), o legendă şi o posibilă sculptură megalitică

Pietrele Fetii (Neculele, Vrancea), o legendă şi o posibilă sculptură megalitică

Neculele este un sat în comuna Vintileasca, judeţul Vrancea. Aici exista Pietrele Fetei, 2 stânci singuratice despre care se povestesc legende cu „uriaşi”.

Pietrele Fetei - Modul topografic

Alexandru Vlahuţă, a cărui reşedinţă de la Dragosloveni se afla în apropiere, a popularizat în Romania pitorească o primă variantă, cea mai cunoscută de altfel:

„E satul Niculele, așternut în lumină, în zariște largă și-n miros de flori. Ieșim din sat și trecem pe lângă două stânci mari ce răsar, ca din senin, în mijlocul pajiștii. Sunt „Pietrele Fetei”. Moș Gheorghe nearată, spre stânga, vârful înalt și colțuros al muntelui…

– Iaca acolo ședeau și se jucau, odată, doi copii de uriaș – o fată și un băiat – și cătând încoace, pe plaiul Niculelor, au făcut rămășag între ei: care-o zvârli mai departe, ș-au luat fiecare câte-o stâncă din țancul muntelui, cum am lua noi o pietricică, ș-a aruncat întâi băiatul, și piatra lui… uiteo lângă râpă, iar când a zvârlit fata, a zbârnâit stânca-n văzduh, ca scăpată din prăpastie, și tocmai aici a căzut; ș-atunci băiatul, de necaz c-a rămas de rușine, s-a repezit de sus și numai o dată a izbit cu baltagu-n piatră ș-a despicat-o-n două, cum o vedeți, iar fata s-a pus pe un râs de-au clocotit văile și codrii până-n coclaurile Vrancii. Astea erau pe vremea „Jidovilor”, cari pășeau pe munți ca pe mușuroaie și uscau râurile dintr-o sorbitură… Ce lume-o fi fost pe-atunci, că cică tot așa un copil de uriaș, purtându-se pe meleagurile astea, a găsit într-o vale un sat de-ale noastre și l-a strâns cu case cu tot în poala cămășuții ș-a dat fuga la mă-sa, bucuros: „Uite, mamă, ce-am găsit eu”. Și mă-sa, plecându-se pe micile gângănii ce furnicau în poala țâncului, s-a uitat cu luareaminte și i-a spus: „Du-i la loc, dragul mamii, că ăștia-s oameni, și ei or să stăpânească pământul””1.

Mocani la Pietrele Fetei

O a doua variantă este oferită de Nicoleta Coatu:

„În satul Neculelor se află două pietre care se numesc Petrele Fetei, după legenda următoare:
De mult de tot, pe acele locuri şi mai ales pe Piatra Neculelor locuia un uriaş, care avea un băiat şi o fată. Într-o zi, pe când se jucau, le-a venit în cap să se ia la întrecere la aruncatul pietrelor. Cum aceştia erau uriaşi, nu aruncau cu pietricelele, ci cu stânci întregi. Ei erau aşa de mari, încât călcau din deal în deal şi se împrumutau între ei la distanţe de zeci de kilometri. Oamenii ceştelalţi păreau ca nişte furnici pe lângă ei şi ei nu erau mulţi, ci foarte puţini: numai din loc în loc se găseau câte un bărbat şi o femeie de uriaş. A aruncat întâi baiatul care era mai mic ca fata. A aruncat şi fata şi l-a întrecut pe băiat. Băiatul, de necaz că cum să-l întreacă pe el o muiere, a aruncat cu buzduganul în piatra fetei şi a despicat-o cu buzduganul în două bucăţi.
Aceste două bucăţi se numesc Pietrele Fetei, pentru că fata a aruncat piatra care a fost despicată apoi de băiat in două”2.

După cum vedem, diferenţele dintre cele două versiuni sunt minore: corpul delict este baltag în prima şi buzdugan în a doua. Formula „ăștia-s oameni, și ei or să stăpânească pământul” este un leit-motiv al legendelor cu uriaşi de la noi şi este posibil să fi fost introdusă de Vlahuţă pentru a da o rotunjime textului.

Ajunşi la faţa locului, la prima vedere, Pietrele Fetei (nume generic al locului, provenit de la una dintre pietre) nu au nimic special. Sunt 2 pietre, dintre care una este formată din două bucaţi. În prezent, aspectul ei este agresat de gardul unui localnic. Dar de, e dreptul omului…

Nelipsitele scrijelituri de nume, care nelipsite fiind sunt totdeauna prezente, sunt pe Piatra băiatului, a cărei denumire o deducem din creaţia populară. În mod ciudat, numele ei nu a fost considerat semnificativ de colpoltorii legendei.

Vandalisme la Pietrele Feteii

Ne-am mirat cum aceste pietre au născut legendele în cauză. Poate din cauză că sunt singurii martori litici într-o poiană, la o distanţă semnificativă de suratele lor şi localnicii din vechime le justificau astfel existenţa de neînţeles? Cert este că ele aveau un loc special în viaţa comunităţii din Neculele. Un document fotografic de epocă însoţit de comentarii ne este prezentat de Răzvan Theo Chirac:
„În epoca interbelică, Al. I. Zamfirescu a fotografiat mocanii neculeni la „Pietrele Fetei”. Grupul din prim-plan este mai numeros decât cel din planul al doilea. În timp ce unii şed în faţa stâncii, alţii – mai tineri – s-au cocoţat pe ea. O singură femeie se remarcă printre bărbaţii gătiţi ca de sărbătoare. În planul secund, câţiva ţărani au braţele ridicate parcă pentru a fi mai vizibili”.
Dădeam târcole locului nedumerit, când am început să mă gândesc la legenda în sine. Un concurs de aruncat pietre. Piatra băiatului, Piatra Fetei. Băiatul pierde, fata câştigă aruncând mai departe. Aşadar, din poziţia lor se poate deduce poziţia aruncătorilor urieşeşti.

Ansamblu şi unghiuri de viză la Pietrele Fetei

Şi mă îndrept spre acel loc ca punct de viză. Suprinzător, Pietrele Fetei conturează de aici un profil sculptural care scapă privirii. Că e chip de om sau de fiară, nu ne avântăm cu presupunerile. Cum ne ferim să afirmăm că ar fi vorba de o sculptură megalitică sau doar de jocul creativ al naturii.

Profil în stâncă la Pietrele Fetei
Ceea ce am fi tentaţi însă să avansăm ca ipoteză de lucru este o anumită intenţionalitate a legendei. Că rolul ei principal este să explice mitologic o prezentă neobişnuită este clar. Însă credem că prin mijlocirea scenariului, se sugerează „cheia” (re)descoperită doar întâmplător de noi. Mai explicit: credem că legenda ascunde, cu bună ştiinţă şi intenţie, un substrat care scapă interpretării comune. Acela al profilului facial identificat de noi pe Piatra Fetii.

Note: 1. Al. Vlahuţă – Romania pitorească, cap. În Râmnicu-Sărat; 2. Nicoleta Coatu – Legende populare geografice, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1986, pg. 144-145. Prelut din text manuscris nr. 148, Arhiva I.C.E.D. -Bucureşti, p. 2; 3. https://slamramnic.wordpress.com/2010/03/03/pietrele-fetei/