Home » Explorări în enigmatic » Grota care nu există (încă?)

Grota care nu există (încă?)

În plus, Muntele Om este traversat de o grotă imensă care e una din cele mai mari din lume, în sensul că nu i s-a dat încă de capăt. A fost explorată pe vreo douazeci de kilometri şi atât1. Aceste rânduri au fost extrase din Dacia hiperboreană a lui Vasile Lovinescu (n. 17.12.1905 – † 14.08.1984).

Preluat in-corpore şi descontextualizat (căci nu ştim câtă importanţă i-a acordat Vasile Lovinescu, fiind rapid pasat în economia textului), acest fragment a reprezentat o trambulină pentru vehicularea celor mai fantasmagorice afirmaţii. Diverşi autori s-au grăbit să extrapoleze aceaste rânduri, şi multă cerneală s-a scurs datorită lor.

Jules Verne - O călătorie spre centrul pământului (ilustraţie originală)

Jules Verne şi a sa Călătorie spre centrul Pământului au inspirat multe fantezii ulterioare, la fel de livreşti, dar mai puţin izbutite…

Noutatea acestui fragment este dată de afirmaţia fără echivoc. Dacă şi mai înainte, dar mai ales după Vasile Lovinescu, mulţi au afirmat că presupun existenţa unei importante cavităţi sub Munţii Bucegi, unii datorită imaginaţiei înflăcărate, alţii pe baza unei bogate expertize (Daniel Ruzo), nimeni nu a spus în afară de Lovinescu: Da, ea există! şi Da, ea a fost chiar explorată!

Afirmaţia a primit credit mai mult datorită personalităţii lui Lovinescu şi mai puţin datorită realităţii cunoscute din teren. Realitate, actuală cel puţin, care-l contrazice din plin.

De altfel, este foarte posibil ca tânărul Lovinescu – studiul a fost publicat în jurul vârstei de 32 de ani – să fi introdus cele câteva fraze, mai mult ca o picanterie gratuită; el nu mai revine asupra acestei informaţii în scrierile sale. Nu putem cuantifica câte din alte afirmaţii ale scriitoriului sunt de aceeaşi factură, mai ales că domeniul „ocult” în care navighează lasă loc la interpretări hazardate dintre cele mai diverse. De care Lovinescu nu numai că nu face economie, dar abuzează din plin.

Dacia Hiperboreană merită citită. Ea oglindeşte sub pana lui Vasile Lovinescu o proiecţie guenoniacă – o deviaţie de la ideile lui Rene Guenon, şi nu o dezvoltare a lor – asupra istoriei foarte vechi, care reia, pentru a întregi parţial, pentru a mutila îndeobşte, viziunea lui Nicolae Densuşianu din Dacia Preistorică.

Ceea ce nu este un reproş adresat punctual şi singular lui Vasile Lovinescu, aşa cum ar putea crede rău-voitorii. Majoritatea celor care au mers pe ”Linia Densuşianu” nu au făcut decât să-şi proiecteze propriile fantasme asupra operei eruditului înaintaş, suprapunând peste original straturile opace ale unor viziuni noi şi pur personale, mai mult sa mai puţin articulate sau justificate.

Note: 1. Vasile Lovinescu – Dacia hiperboreană, Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1996 (ediţia a doua), pag 34.