Home » România enigmatică şi insolită » Mărturii despre prezenţa sihaştrilor în Ceahlău (I)

Mărturii despre prezenţa sihaştrilor în Ceahlău (I)

Reproducem o legendă ”povestită de Dumitru al lui Dumitru Ciobanul şi comunicată de Petre Petrescu, înveţător”.

– Legendă1

„Pe înălţimile cele mai poncişe ale Ceahlăului, lîngă schitul Durăului, se găsesce acestă peşteră. E un loc pustiu, unde rar calcă picior de om.

Se povestesce că tare în vechime, or fi vr’o 300 de ani, a fost prin locurile acestea un ore-care Vucul; acest Vucul era sihastru sfînt cum nu s’a mai pomenit; îşi petrecea dilele singur, numai în post şi în rugăciuni. De mâncat mânca erburi, şi de dormit dormia în peşteră, unde avea o iconă a Maicii Domnului. Pe totă lumea o minuna el, şi toţi se întrebau că de ce atâta chin şi post pe capul bietului om; o fi făcut multe şi mari păcate. Pînă când într’o di simţindu-şi sfîrşitul aprope, chiemă la el un popă şi se spovedui. Un păcat greu şi mare îi apesa cugetul: Se cununase cu soră-sa, dar în nescire.

Şi uite cum s’a întîmplat asta: Venise în sat la ei o fată cu numele de Ruxandra, frumosă, frumosă cum nu s’a mai aflat pe lume, par’că era ruptă din raiu şi din poveste. Vucul, cum o vede, se şi îndrăgostesce de ea şi Ruxandra de el. Se hoterăsc şi se iau. Se face nuntă mare cu lăutari mulţi şi iacă lumea se duce totă la biserică: mirii în cap.

De dimineţă era o vreme frumosă, sore pe cer şi nici un pic de noruleţ. De cum a început nunta cerul s’a ’ntunecat şi o furtună grosnică s’a stîrnit. Par’că era prăpădenia pămîntulul, nu alta. Lumea totă, nuntaşii, nu mai sciau ce să facă, cu toţii căzură în genunchi şi se rugară Domnului. Fulgere şi trăsnete despicau cerul şi cât pe ce biserica să se năruie. Totă lumea fugise din biserică, numai Vucul şi Ruxandra au remas. Popa, mai mult mort, îi cunună cum îi cunună, la repedelă. Atunci să fi vedut cum iconele tote s’au întors cu faţa la perete, iar icona Maicii Domnului lăcrăma. Eşiră cu toţii repede din biserică şi în acel minut biserica cădu grămadă, iar furtuna conteni.

S’a dus vestea în lume despre cele întîmplate şi iaca vine din un sat vecin, un moşneag, care se duse şi el să vadă ruinele bisericii. Şi moşnegul cela dise: Nu pote fi lucru curat la mijloc, Ruxandra şi cu Vucul sînt fraţi, alt-fel nu se pote.

Şi din minutul eşirii din biserică şi Vucul şi Ruxandra cădură amîndoi la bolă grea. Şi lui şi ei le cădură perul din cap. Şi iacă vine moşnegul la eî şi din una în alta, vorbă peste vorbă, se află că erau amîndoi mirii frate şi sora, iar el, moşnegul, era tatăl lor.

Şi dacă au vedut că lucrurile sînt aşa, atunci Vucul s’a hotărît sa se facă schimnic, iar Ruxandra a murit de durere şi necaz. Şi de atunci Vucul se duse în munţi, se aşedă în peştera aceea, care portă numele lui şi acolo muri. Şi numai la morte scăpă de păcatul cel greu care apesa asupra lui”.

Notă: 1. Publicată în Albina, an I, nr. 7, din 16.11.1897, pg. 201-202.