Home » Explorări în enigmatic » Mănăstirea Țigănești – Icoane făcătoare de minuni și icoane în copaci

Mănăstirea Țigănești – Icoane făcătoare de minuni și icoane în copaci

Numele mănăstirii (str. Mănăstirii, sat Ciolpani, comuna Ciolpani, jud. Ilfov) vine de la boierul Matei Ţigănescu, care a donat terenul viitoarei construcții. Noua biserică a fost ridicată pe locul uneia mai vechi, de lemn, din care se mai păstrează icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul şi o piatră de marmură inscripţionată 1752, aparţinând prestolului*.

Intrarea în Mănăstirea Țigănești

(Deschideți fotografiile, pentru a la putea vizualiza la rezoluție maximă)

Icoana se află pe un tetrapod sculptat în stil brâncovenesc (în stânga, privind spre catapeteasmă). Referinţele la ea sunt, din păcate, puţine şi stereotipe: “icoana ocroteşte mai ales mamele şi copiii”, “un miracol s-a întâmplat când un incendiu izbucnit în apropiere ajunsese la porţile mănăstirii: maicile au ieşit cu icoana în mâini, iar vântul şi-a schimbat direcţia”.

Icoana făcătoare de minuni de la Țigănești

Mica biserică din cimitirul mănăstirii (ferecată cum îi șade bine) are în pridvor câteva picturi frumoase, în stil poporan, naiv. Se remarcă cele care gardează ușa și decorația tavanului.

Biserica din cimitir - Mănăstirea Țigănești

Picturi din pridvorul bisericii din cimitir - Țigănești

Tavanul pridvorului bisericii din cimitir - Țigănești

În cimitir se află monumente funerare vechi, iar cel al familiei Diamandescu – realizat de sculptorul Carol Stork în anul 1889 – este citat adesea. Din păcate, ne-am lămurit la fața locului că lipsa oricăror indicii îl fac imposibil de identificat pentru oamenii ”de rând”. Este stupid ca un monument realizat de un mare artist, provenit dintr-o familie cu tradiție în sculptura românească, să nu fie pus în valoare. Dar…

Mai încărcată de semnificaţii este legătura făcută de Silviu N. Dragomir între împodobirea şi utilizarea rituală a arborilor, obiceiul “arborelui cu pomeni” şi icoanele aninate de copaci.

Referințele inginerului Dragomir sunt însă sumare și contradictorii. Dacă în anul 1998 se referea la situația de la Țigănești la timpul trecut: ”Să ne mai re-amintim că nu cu mult timp în urmă, astfel de altare (icoane atașate de  arbori – n.n.) puteau fi încă întâlnite la Mănăstirea Țigănești (pe un stejar), la ”Bradul Botezat” dintre Mănăstirile Almașu și Horaița (Neamț), dar, probabil și în alte locuri din țară”1, în anul 2000 el face trimitere la un prezent incert: ”Asemenea icoane prinse în arbori sfinți, fagi, brazi sau tei (teiul lui Eminescu nu este o simplă fabulație), adevărate altare deschise trecătorilor, mai apar și astăzi la mănăstirea Țigănești sau la ”Bradul Botezat”, între mănăstirile Almașu și Horaița”2.

Inadecvențele se explică prin nevoia de a permuta date și informații culese acum mulți ani și niciodată reîmprospătate. Să nu se creadă însă că îi reproșăm dlui. Silviu Dragomir vârsta înaintată și limitările firești care o însoțesc: toți ajungem la un moment dat acolo, că vrem sau nu vrem. În plus, îl respectăm pe acest om demn de tot respectul.

Stejarul cu icoană - Mănăstirea Țigănești

Mai clară este situația din teren. Stejarul multisecular se află pe malul Lacului maicilor – nu râului, cum scriu unii, că stă, nu curge – în imediata apropiere a incintei mănăstirii. Icoana nu mai există acolo, iar monahiile par să nici nu fi auzit despre așa ceva. Chiar și memoria locală este relativă și cețoasă: câțiva bătrâni păstrează o amintire vagă a icoanei din stejar, fără a putea însă oferi detalii semnificative.

Asupra relației icoană-arbore vom insista cu altă ocazie.

În încheiere, dorim să atragem atenția asupra unui aspect neglijat privind viața monahală din România. Ni s-a întâmplat adesea să cerem unele detalii pe la mănăstiri. Despre biserică, despre icoane, despre împrejurimi și istoria locurilor. De multe ori ni s-a răspuns cu ridicări din umeri și o jenă vizibilă care oglindea nu reaua-voință, ci necunoașterea. În trecut, mediul monahal reprezenta un bastion al prezervării și iradierii culturale, iar exemple sunt nenumărate. Fără a cădea în păcatul generalizării, mănăstirile par să fi devenit acum doar un refugiu social pentru fel de fel de personaje incerte care fug de greutățile realității mundane.

Și ce poate fi mai frumos decât să fugi de lume la marginea lizierei din vechii Codri ai Vlăsiei, lângă luciul de apă?

Note: *Prestol (mai nou pristol) – Sfânta masă din mijlocul altarului. (Ex: “Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs…” – M. Eminescu, Scrisoarea III); 1. Silviu N. Dragomir – Mistere, ed. Enmar, București, 1998, pg. 178; 2. Silviu N. Dragomir – Incursiuni în paranormal, ed. Enmar, București, 2000, pg. 86.