Home » Guruşi. Închipuiţi. Impostori » Fântâna ”tămăduitoare” din Lipia sau cum se face presă în România

Fântâna ”tămăduitoare” din Lipia sau cum se face presă în România

Biserica Sf. Nicolae din satul Lipia (Șoseaua Lipia-Nuci 121, comuna Gruiu, județul Ilfov) este legată istoric de fostul suveran Mihai I, dar a fost ctitorită în anul 1925 de Nicolae I. Bănică, persoană mult mai puţin importantă decât ”gloriosul” rege.

Biserica din Lipia ar fi rămas doar o parohie sătească slujită de un preot iubit de enoriași dacă o eroare de documentare nu ar fi fost preluată masiv și fără nici o verificare de mass-media tabloidă autohtonă.

Biserica Sf. Nicolae - Lipia(Deschideți fotografiile, pentru a la putea vizualiza la rezoluție maximă)

La un moment dat, Dan Corneliu Brăneanu a scris un articol intitulat ” și istorice din țara noastră”. Într-o formă ușor cosmetizată, îl găsiți reprodus și în cartea ”Explorări în enigmatic”1. Extrase copioase din materialul cu pricina pot fi găsite atât în presa scrisă cât și pe Internet. Știți, acea listă reprodusă la indigo de 1001 de postări-clonă.

La Lipia se află una dintre cele mai vechi fântâni din zonă, funcţională încă, despre care se afirmă că ar fi atestată documentar în anul 1505. Deocamdată, nu cunoaștem cât adevăr și câtă exagerare este aici; vom continua să ”săpăm” după documentul-sursă.

Fântâna ”de leac” de la Lipia

Presupusele calităţi terapeutice au fost ventilate de presa tabliodă, care a ”împrumutat” și propagat greșeala unui om ajuns la senectute: locul în lista cu pricina era justificat de vechimea istorică, nu de cine știe ce proprietăți fantastice și nemaiauzite. Chiar numele bisericii, dat de hram – Sf. Nicolae, se constituia într-un semnal de alarmă. De regulă, în situații de gen, hramul (sau unul dintre hramuri) este ”Izvorul Tămăduirii”. Justificarea este evidentă…

Acum ceva timp, l-am contactat telefonic pe  actualul preot paroh. El a încercat ”să împace şi capra şi varza” amintind de vechimea fântânii, de faptul că satele ridicate aici s-au alimentat vreme de secole din apa ei şi că tămăduirea vine din credinţa în Dumnezeu, nu în puterea vreunei ape.

Vechea fântână și noul ghizd

Recent, am ajuns și la fața locului. Fântâna este pe partea dreaptă a incintei, lângă poarta de acces. Ghizdul, refăcut probabil recent, nu trădează o vechime prea mare. Cei câțiva săteni pe care i-am întrebat de proprietățile apei ”tămăduitoare” ne-au spus doar că e rece, proaspătă și bună de băut. Dar același lucru ar putea spune probabil și despre apa ținută la pet în frigider.

Cât despre pomenirea Regelui Mihai I, placa de marmură din pridvor care-l pomenește a scăpat de furia comuniștilor care au înlăturat la începutul anilor ’50 însemnele regalității de pe monumente. A scăpat pentru că-i amintește și pe ai lor: Prim-Ministru Petru Groza, Ministru de Interne – Teohari Georgescu…

Conspirație masonică? Nici vorbă!

Nu în ultimul rând, pe fațada bisericii apar pictate două coloane și ochiul în triunghi. Suntem puși pe șpârle, dar ne face o deosebită plăcere să-i vedem pe ”cei mai credincioși” dintre naționaliști interpretând în cheie conspiraționist-masonică simboluri clasice ale iconografiei creștine.

Nota Bene: Cine a fost mai întâi: Oul sau găina? Inițial am creditat ideea că Dan Corneliu Brăneanu se inspirase din presa tabloidă vis-a-vis de izvorul tămăduitor (fântâna) de la Lipia. Când am publicat ”România enigmatică și insolită” vol. I2 așa credeam, așa am scris. Ulterior am identificat în arhiva lui note olografe care inversează rolurile. Cei din presă i-au preluat lui greșeala, nu el pe a lor.

Note: 1. Dan Corneliu Brăneanu – Explorări în enigmatic, Ed. Dacoromână, București, 2015, pg. 125; 2. Dan Brăneanu, Emil Străinu, Vlad-Ionuț Musceleanu – România enigmatică și insolită vol. I, Ed.Triumf, București, 2014, pg. 159.

  • Antoaneta Rădoi

    La Lipia: „tămăduirea vine din credinţa în Dumnezeu, nu în puterea vreunei ape”, iată ce smerit cuvânt al părintelui! E cumva pr Ionel?? Aşa se numea preotul care era (încă!!) paroh, în 2013, la Lipia. Om smerit, bun la inimă şi la..cuvânt pt suflet! (Semnat: Antoaneta Rădoi)