România enigmatică şi insolităSchelete de uriași 2

Acest material este extras din cartea ”Enigmele din Munții Buzăului – Dosarul – Țara Luanei” (Vlad-Ionuț Musceleanu, Emil Străinu, Ed. Triumf, București, 2016)

Datele prezentate în continuare au reieşit în urma cercetării noastre. Ele îmbină studiul documentar, investigaţii pe teren şi mărturii ale localnicilor. Deşi nu rezolvă toate neclarităţile, se aruncă o cu toată altă lumină asupra celor vehiculate cu atâta largheţe.

Satul Scăieni (în trecut Scăiani, com. Bozioru) este atestat documentar din anul 15241. Un act care repetă denumirea datează din 4 februarie 15902. Colectivizarea a avut loc în anul 1962.

(click pe imagini pentru a le vizualiza la rezoluție maximă)

Scăieni (adăugiri pe DTM 25K)

Livada de mere se află în locul numit ”Siliştea Scăienilor” sau simplu ”Siliştea”, la marginea de sud a satului. Denumirea alternativă vehiculată, ”Cimitirul ciumaţilor”, este lipsită de sens. Tradiţia locală plasează aici un ”sat de tătari”3, iar ”Cimitirul tătăresc” este doar o extensie rar utilizată în zonă. Denumirea ”sălişte”, ”silişte” este foarte răspândită şi desemnează locuri populate în vechime şi ulterior abandonate (adesea vechile vetre ale satelor).

Livada de mere de la Scăieni 01Din uliţa principală a satului Scăieni, în dreptul casei cu nr. 6, se ramifică un drum secundar, de căruţă, în pantă abruptă, care duce spre livadă. Foarte aproape de această ramificaţie se afla casa cu nr. 11, a lui Ilie Drăgoi, martor ocular al întâmplării cu descoperirea osemintelor. Livada se prezintă ca un spaţiu răsfirat, în pantă accentuată, într-o căldare. Terenul plantat nu este direct observabil din casele sătenilor, aşa încât dacă cineva vroia să sape clandestin – se numeşte braconaj arheologic şi este pedepsit de legislaţia în vigoare – putea s-o facă nederanjat de nimeni.

”Deşi erau un soi obişnuit, fructele s-au făcut mari cât nişte pepenaşi. Ne-am gândit că din cauza uriaşilor îngropaţi aici”4.

”Merele cât pepenaşii” au stârnit râsul localnicilor: bineînţeles că acolo cresc doar mere normale. Cel mai amuzat a fost Ion Popescu (Bozioru), proprietarul terenului cu pricina. Cât despre aşa-zisa radioactivitate a terenului, vacile care păşteau libere printre copaci sunt o infirmare suficientă5.

Livada de mere de la Scăieni 02

Plantarea livezii s-a făcut pe la mijlocul anilor ’60 şi într-adevăr s-au găsit oseminte. Din tradiţia locală se cunoştea că pe locul ales existase demult un vechi sat; s-a considerat că se dăduse chiar peste cimitirul său. De aici denumirea ”Cimitirul tătăresc”, amintită mai sus.

Majoritatea sătenilor priveau miraţi atunci când întrebam de ”oasele mari de tătari” găsite în livadă. Suspiciunea nu se referea la persoana mea, ci la faptul că majoritatea nu auziseră vorbindu-se despre aşa ceva şi nici nu văzuseră vreodată ”ciobani care folosesc câte un femur imens în loc de clasica bâtă”6.

Norocul a făcut să ajung în bătătura casei familiei Drăgoi (str. Principală, 11), pe când moş Ilie – martor ocular al întâmplării – nu se afla acasă. L-am aşteptat împreună cu femeia sa, o bătrânică simpatică şi sinceră. Vorbindu-i de uriaşi, aceasta, atentă la ce ziceam în timp ce lucra prin gospodărie, se opri la un moment dat brusc: ”Doamne, Doamne… Au fost 1-2 oase găsite. Le-au îngropat la loc acolo. Nu erau maică mari aşa cum se zice”. I-am replicat că soţul ei, că Rudan, că o ziaristă… ”Las’, numai să vie Ilie…” a fost răspunsul.

 Într-un târziu, a ajuns şi octogenarul Ilie Drăgoi. Imediat a început să turuie povestea cu oasele cele mari, cu detalii parcă ştiute pe de rost. Din când în când soţia îi mai tăia vorba, zicându-i că exagerează, să nu mai exagereze. La un moment dat bătrâna, cu un ton crescut, se întoarce spre omul ei: ”Ilie, nu mai păcăli copilul, Ilie…”. Vizibil încurcat, dar parcă întors dintr-o vrajă în firescul lucrurilor, acesta începu, rar, cu voce molcomă, parcă încercând să extragă date din negura amintirilor, un cu totul alt fir narativ.

Da, s-au găsit oase şi cioburi atunci, la vreo 80 cm. adâncime; da, nişte ”femure erau ceva mai mari cu cel mult 10 centimetri decât al meu” (şi-şi arată piciorul); da, au fost îngropate la loc; da, pe Rudan îl cunoaşte de când a venit cu ziarista, nu din ’80. Au vorbit cu el, atunci în 2005. Nu, nu erau schelete întregi, nici de 2,40 metri nu erau.

”Uriaşi de 3 metri? Doamne fereşte”.

Nu ştie să fi fost trimise undeva, dar ”poate Ion Popescu să ştie, că şi el a fost atunci şi al lui este terenul acuma. Stătea aici în Scăieni, s-a mutat jos, în Bozioru”. Nu, n-a fost rost de furtună, atunci în 2005 (râde când îi povestesc relatarea ajunsă în presă).

”Nici vorbă!” e concluzia sa venită parcă spre a limpezi lucrurile!

Chiar şi celebrele mere erau normale, zice Ilie Drăgoi, dar producţia a fost mai mare  decât în mod normal. Dacă cea reală sau cea raportată, asta n-am mai întrebat.

Declarativ, Ilie Drăgoi nu-i prea încântat de turiștii care o ţin langa, mereu cu aceleași lucruri, deşi poate în sinea lui se bucură că a devenit un fel de celebritate locală. Presa şi călătorii vin la Scăieni doar pentru uriaşi, şi mulţi îi solicită lui Ilie să depene detaliile de suprafaţă ale poveştii urieşeşti. Puţini rezistă ispitei; să-i cerem tocmai octogenarului nostru asta?

L-am vizitat şi pe Ion Popescu, proprietarul ”cimitirului” şi fost brigadier CAP. El a coordonat plantarea, între anii 1963-1965, secondat de un anume ing. Andrei. Deosebit de ospitalier şi sincer, Ion Popescu ne-a vorbit deschis. S-au găsit nişte oase care au fost îngropate la loc. A zâmbit când i-am vorbit de uriaşi cât casa, repetând gestul lui Drăgoi (arată 10 centimetri peste genunchi).

”Păreau oameni mai voinici, domnule!”

L-am întrebat, ca şi pe Ilie Drăgoi, de săpături arheologice, Securitate, militari, despre straniile artefacte metalice găsite şi cărate cu camionul.

”Nici vorbă, domle’! Le-am fi văzut şi noi, aştia de pe aici”.

”Nici vorbă!” pare a fi concluzia care a început să devină obicei.

Ne-am întrebat cum se face că n-a aflat de fostul brigadier CAP Ion Popescu. Şi cum de nu a consemnat mărturia unui martor ocular care, pe deasupra, mai este şi proprietarul terenului despre care scrie la ziar. Să nu-l fi menţionat Ilie Drăgoi? Sau poate că doamna jurnalistă era prea grăbită să aştearnă pe hârtie concluziile trase dinainte de a-şi purta paşii mărunţi prin nămoalele Scăienilor? Nici cele relatate de fostul primar al comunei, dl. Grigore Gheorghe, căruia tot atunci şi tot cu Rudan i-a călcat pragul, nu le aminteşte doamna Mutăr.  Bias-ul – ”atitudine, comportament sau gândire influențată de prejudecată” – este evident.

Rămâne neclar în ce măsură arheologii sau antropologii au cunoscut problema. O primă menţionare apare la Vasile Drâmbocianu: ”Silişte. La S de satul Scăeni, în punctul Silişte, pe un platou în panta, în timp ce se săpau gropi de plantaţie, au fost descoperite fragmente de vase şi oase umane. Necropolă hallstattiană. Periegheză, Victor Teodorescu, 1963; V.D., 1971”7.

Cu ajutorul salutar al unor tineri arheologi ai Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti (adresăm mulţumiri speciale domnişoarei Bianca Preda), am identificat înscrisurile – caiet olograf – arhrologului Victor Teodorescu, fost director al muzeului, cel la care Vasile Drâmbocianu face referire:

Teodorescu - Caiet arheologic (facsimil 1)

”33. Sat Scăieni, com Bozioru

În punctul «Siliştea», morţi şi oale («cimitir tătărăsc»). La 21.III.1963 a venit tov. Dumitru G. Dumitru, fiul lui Gavr. Dumitru, cu mai multe fragmente hallstattiene. Într-o groapă făcută, lângă o căpăţână de om, la -0,80 m, o sulă din corn de cerb şi un cuţit. Cioburile îs din mal, la -2,00 m”.

Din document nu este clar dacă arheologul a identificat piesele în teren, sau dacă i-au fost aduse la muzeu. Noi înclinăm să credibilizăm a doua variantă. Gavrilă Dumitru (†, n. 1902) din Scăieni, e mort demult. Fiul său, Dumitru Gv. Dumitru (n. 1930) locuieşte încă în Bozioru. Cert este că mărturiile civilizaţiei urieşeşti ultra-avansate care producea volume compacte de 3m3 de oţel inoxidabil şi discuri cu diametrul de 2 metri constau în spărtură ceramică, ”o sulă din corn de cerb şi un cuţit”. Ridicol e puţin spus…

Teodorescu - caiet arheologic (facsimil 2)

Menţionarea implicării unui antropolog este contradictorie şi nu am putut afla valoarea de adevăr a acestei informaţii.

În emisiunea de la Naţional TV8, Rudan afirmă că

”Învățătorul satului în anii ’60, a luat un fragment, un femur de acolo… l-a înfășurat în ziar, s-a dus la un antropolog din Ploiești… i l-a pus pe masă, l-a invitat să vină acolo, dar… ne-a povestit după aceea că antropologul, nu mai știe cum îl chema, s-a uitat la osul respectiv și a zis așa ceva nu poate exista, tre’ să fie de vacă, de…”

Într-o emisiune ulterioară la Antena 19, Rudan pare să schimbe personajele implicate, detaliile rămânând  în mare aceleaşi:

”Eu am încercat în anii ’70 să sensibilizez un antropolog cunoscut, la ora actuală e decedat, dar din păcate în timp ce-i povesteam de aceste schelete, cu asemenea dimensiuni, antropologul, b… un amic, începuse să zâmbească cu îngăduință. Și firește că am schimbat subiectul și…”

Întru câtva haios este că dialogul era purtat peste ani de aceleaşi perosonaje: moderatorul Mădălin Ionescu şi invitatul . Să fi uitat Mădălin promisiunea solemnă făcută telespectatorilor săi în 2007 că va demara o cercetare în zonă? Probabil că da, de vreme ce în 2009 avea aceleaşi incertitudini.

Să fi fost antropologul adus în discuţie arheolog, şi întâmplarea stâlcit relatată să se refere la momentul când Victor Teodorescu primeşte din mâna lui Dumitru Gv. Dumitru acele modeste mărturii ale trecutului? Este o ipoteză cu mare probabilitate de confirmare.

Crucea memorială de la Scăieni 1

Azi, în mijlocul livezii este ridicată o modestă troiţă cu inscripţia ”6 august 2007. Ridicată şi sfinţită în cinstea moşilor şi strămoşilor noştri. Veşnica pomenire”. Localnicii spun că a fost ridicată de Căpățână Elena – lector universitar din și un anume colonel Olteanu. Ştim exact ce este cu ei, dar toate la vremea lor. La slujba de sfinţire ţinută de Pr. Costel, preotul satului (locuiește în Brăești) au participat în jur de 40 de persoane, majoritatea străini de loc. Probabil urmaşi ”de-ai tătarilor”…

Crucea memorială de la Scăieni 2

Rolul ei, dacă există unul,  rămâne necunoscut.

Note: 1Ilie Mândricel – Indice de toponimie comuna Bozioru, în Vestigiile rupestre din Munții Buzăului (cord. Ștefan Corneliu), Arhivele Statului Buzău, 1980, pg. 76; 2Ilie Mândricel – Scormonind prin cenuşa veacurilor, Ed. Vega, Buzău, 2010, pg. 48; 3Ilie Mândricel – Tradiţia locală despre relicvele rupestre de la Nucu, în Vestigiile rupestre din Munții Buzăului (cord. Ștefan Corneliu), Arhivele Statului Buzău, 1980, pg. 43; 4Adina Mutăr – Uriaşii din Scăieni, în Ziarul, nr. 343/17.01.2005, pg. 4; 5Despre super-simţurile animalelor se poate citi pe larg în Jurnal paranormal, blogul dlui. Rudan; 6Nicolae Manoliu – Uriaşii din Munţii Buzăului, în Monitorul Expres, An II, Nr. 41 (89)/14-20.10.1994, pg. 5; 7Vasile Drâmbocianu – Repertoriu arheologic, în Vestigiile rupestre din Munții Buzăului (cord. Ștefan Corneliu), Arhivele Statului Buzău, 1980, pg. 69. În citat, iniţialele V.D. îl desemnează pe Vasile Drâmbocianu; 8Emisiunea Miezul Problemei, difuzată la Național TV în data de 27.05.2007. Moderator: Mădălin Ionescu; 9Emisiunea Acces Direct, difuzată la Antena 1 în două părţi: 11 şi 12. 05.2009. Moderator: Mădălin Ionescu.