Ocultism, Paranormal şi alte aleaFulger

Două citate, o anecdotă publicată de Jacques Collin de Plancy în al său ”Dicționar diabolic” și o legendă – de fapt tot o povestire anecdotică – din Țara Moților, culeasă de etnografa Maria Ioniță ne vor prilejui întrebări legate de apariția, la mari distanțe geografice, a unor teme asemănătoare până la detaliu. Semnalăm fără a încerca să ne hazardăm în explicații; ele – poate – există, dar noi nu am reușit să le documentăm!

Jacques Collin de Plancy (1793-1881) a publicat în anul 1818 un ciudat Dicționar infernal, o ”Bibliotecă universală despre ființe, fapte și întâmplări cu privire la: fantome, magie, legături cu infernul, preziceri, științe oculte, farmece, minuni, rătăciri și prejudecăți, tradiții și populare, diverse superstiții și, în general, tot felul de credințe miraculoase, surprinzătoare, misterioase și supranaturale”1.

Fulger

O ediție vulgarizată (cuprinzând selecții alese după bunul plac al traducătorului – Rodica Rotaru) a apărut și în limba română (trei volume). Fragmentul reprodus în continuare este extras din ediția română – Dicționar diabolic, vol. I:

Horoscopul ”Un fierar din oraşul Beauvais2 a cerut să i se facă fiului său horoscopul. După ce a aşezat toate imaginile şi a studiat îndelung diversele poziţii ale astrelor, astrologul a descoperit că progenitura în cauză era ameninţată să moară la 15 ani, victimă a unui trăznet. I-a indicat omului chiar luna, ziua şi ora când nefericitul eveniment avea să se producă, dar a adăugat că tânărul ar putea fi salvat cu ajutorul unei cuşti de fier. După ce a fost plătit, astrologul a plecat, fără să mai adauge ceva.

Când momentul critic a venit, tatăl şi-a frământat mintea să descopere în ce chip cuşca de fier ar putea salva pe fiul său de la o moarte prematură; s-a gândit că sensul acelei preziceri ar putea consta în închiderea copilului, în acea zi, într-o cuşcă de fier bine închisă. Numai diavolul ar putea interveni pentru ca trăznetul s-o străpungă, pentru că el urma s-o construiască atât de solid încât să reziste unei lovituri de tun. Încântat de agerimea minții lui, se apucă să lucreze cu hărnicie la construcţia cuştii, fără să spună ceva alor lui.

Clipa cea mare sosi. Se părea că pe cer se forma un nor care ar fi putut îndreptăţi profeţia astrologului. L-a chemat pe fiul său şi i-a explicat ceea ce ţinuse în mare secret încă de la naşterea copilului; că zodia lui îl condamna să piară de trăznet, puţin înainte de amiază, dar, din fericire, el a găsit metoda de a-l feri de influenţa negativă a planetei sale; a dus în mijlocul curţii cuşca de fier rugându-l pe fiul său să intre acolo. Acesta, ceva mai învăţat decât tatăl, i-a atras atenţia, aşa cum învăţase la şcoală că, departe de a-l păzi, cuşca va atrage trăsnetul asupra sa. Se împotrivi deci ordinului părintesc, care cerea imperios acest lucru. Tânărul, în ciuda tutuor îndemnurilor, s-a dus în camera sa şi a început să recite textul Evangheliei Sfântului loan.

În timpul acesta, norii s-au îngrămădit, cerul s-a întunecat, au început să bubuie tunetele, să cadă fulgerele şi trăsnetul s-a înfipt în cuşca de fier, făcând-o pulbere. Fierarul, surprins, a mulţumit cerului că fiul său nu l-a ascultat şi a crezut în împlinirea prezicerii, judecând că acea cuşcă a înşelat desigur trăsnetul, care a sperat să-şi găsească acolo prada”3.

Urs în cușcă

Următorul fragment este extras din Cartea Vâlvelor, Legende din Apuseni, culegere alcătuită în urma unei îndelungate și fertile munci de teren:

În mnijlocu codrului «În vremurile de demult, când năşte o femeie on prunc, vene ursitorile la fereastă. Şi vorbe una cu alta.

– Da’ ce-o născut femeia asta?

– Ficior. Sau fată, ce era.

Iară întreba una pă alta:

– Da’ aiesta de ce are să moară?

Una zâce aşe:

– La vrâsta de douăzeci şi unu de ai îl va trăzni.

Atuncea tată-so şi mamă-sa o auzât de povestea asta. Și ce s-o gândit ei în viaţă, pân-o plinit băiatu lor douăzeci şi unu de ai? ”Om face-o hudă şi tătă-n fieră şi-nt-o putere mare în pământ. Pă când a sosî ceasu ala, să-l băgăm acolo.”

Vede băiatu. Tăt o crescut băiatu mare şi tăt l-o văzut pă tată-so că lucrează acolo. Ei nu i-o spus la băiat că de ce fac pemniţa aia. Când o fost odată să aproptie tăte şi pemniţa de gătat şi aii ficiorului. I-o spus tată-so:

– Uite, dragul tatii, ce lucru io, p-a cui samă.

– Da’ meghiş tată, ce vrei să faci?

– Vreu să-ţi fac ţie, că tu… aşe ţ-o spus ursâtorile că de moartea asta ai să mori, de trăznit.

Zâce:

– Tată dragă, îţ mulţămnim frumos că ai muncit de câţva ai pă pemniţa asta, da’ io pă când să mni s-aproptie vremea, ştii unde mă duc, tată? În mnijlocu codrului, să ştii! Nu mă bag acolo.

El s-o dus, pă când s-o aproptiet zua aceie, în mnijlocu codrului. Ş-o stat aşe-n loc şi s-o gândit. Ce? El şti. Ş-o vinii: o vreme mare, on viscol mare ş-o treznit pemniţa aceia, că nimnic s-o ales de ie.

Şi ficioru-n mnijlocu codrului o rămas. Nu s-o atins nimnic de el. Ş-o vinit acasă sănătos»4.

Ceea ce surprinde la aceste două narațiuni este similititudinea lor, în pofida timpului (cel puțin un secol și jumătate diferență) și a distanțelor geografice (mii de kilometri). În fapt, exceptând unele particularități generate de povestitor (de ex. specificul limbajului) ele sunt identice, chiar și în amănunte.

O soluție la îndemână este invocarea unei contaminări livrești, așa cum ne-a sugerat dl. Mihai Amăriuței, un distins sceptic din Piatra-Neamț. Însă nu ne-am grăbi să afirmăm că lanțul de transmisie este o ediție franceză sau una germană (care pare să nici nu existe în epocă, conform Worldcat) și nici măcar un călător poliglot – ”Franceza era destul de populară în Imperiul Austro-Ungar” (sic!) – ci mai degrabă o operă ulterioară care preia la mâna a doua fragmentul invocat. O sursă necunoscută încă care rămâne de identificat. Intrarea în folclor a unor extrase din literatura cultă este bine-cunoscută etnografilor, cum la fel de familiar le este și rolul literaturii culte de a îngloba folclor, de a-l prelucra artistic și apoi de a-l reimplementa în mediul oral.

Am putea vorbi, în oglindă, de ideile comune (dominante) ale unei epoci, de Spiritul Timpului (Zeitgeist), de Inconștient Colectiv și câte și mai câte. Sunt tot atâta cuvinte goale, care deși ar putea explica parțial fondul comun, nu explică îndeajuns prezența amănuntelor.

Note: 1Citatul reproduce, în traducere, subtitlul ediției din 1826; 2Oraș din nordul Franței; 3Jacques Collin de Plancy – Dicționar Diabolic, casa de Editură și Presă ”Viața românească”, 1992, vol. I, pg. 50; pg. 263 în ediția originală); 4Maria Ioniță – Cartea Vâlvelor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982, pg. 215. Informator: Nemeş Nost asia a lui Floruţ, 72 ani, Măguri-Răcătău, Data culegerii: 12.III.1978.