România enigmatică şi insolităDaniel Ruzo în conferință

. O simplă căutare pe internet vă va returna un rezultat ciudat: Ruzo este mai cunoscut (popular) în România decât în tot restul lumii luată la un loc. Ca fapt divers, distanța aeriană dintre București și Lima (Peru) însumează 11980 km. Oricărui om sănătos la cap situația i-ar naște niște întrebări pe deplin justificate.

Vom încerca, pe cât posibil, să oferim noi răspunsurile, sub forma unui mini-serial. O spunem de la început, nu este o misiune ușoară. Daniel Ruzo este un personaj extrem de obscur, iar referințele verificabile sunt puține și lacunare. Am reușit însă să conturăm un tablou care, deși estompat în detalii, prezintă corect situația de ansamblu.

Pentru început, începuturile lui Ruzo în România.

Inițial, am plecat de la o constatare: în multe surse românești, numele și ocupația personajului erau prezentate fie stâlcit, fie contradictoriu. De aici am dedus că citarea lui nu provenea dintr-o cunoaștere a operei peruanului, ci dintr-o necesitate: era folosit ca argument într-o construcție mai mare. Am căutat sursele primare și astfel am descoperit o convergență stranie: sovieticii și .

Prima sursă pe care am reușit s-o identificăm până în acest moment este cartea lui Aurel Lecca – ”Lumi Dispărute”  (1963; sublinierile ne aparțin):

(click pe imagini pentru a le vizualiza la rezoluție maximă)

Aurel Lecca - Lumi dispărute (coperta)”Acum treizeci de ani, în lumea oamenilor de ştiinţă a făcut mare vâlvă descoperirea unui manuscris arab din anul 1270, în care, între altele, se vorbeşte de o veche expediţie plecată din Nigeria spre pământurile ce s-ar fi găsit «departe, acolo unde apune Soarele». Manuscrisul pomeneşte despre o caravană formată din peste două mii de corăbii, condusă de iscusiţi corăbieri negri şi egipteni. Nu spune însă dacă această expediţie şi-ar fi atins scopul şi dacă vreuna din corăbii s-ar mai fi întors în Africa.

Arheologul peruvian Daniel Ruso, studiind acest document important, a ajuns la concluzia că undeva, în Brazilia, sau chiar mai departe, aceşti corăbieri au emigrat spre vest în interiorul continentului, în căutarea unei vieţi mai liniştite. Timp de peste douăzeci de ani, cercetătorul peruvian n-a ajuns la nici un rezultat concret şi mulţi sceptici au râs de teoria sa.

Iată însă că spre sfârşitul anului 1952, pe platoul Marcaguasi, la o altitudine de 4000 de metri, în Cordilierii Apuseni, arheologul peruvian a descoperit multcăutata aşezare.

Această aşezare se crede că ar fi aparţinut unui popor care a populat platoul înaintea incaşilor. De altfel, aici se păstrează şi o legendă, care spune că statuile gigantice de acolo au fost create de un popor alb, bărbos, de statură uriaşă, care popula acele locuri cu mult înainte de venirea incaşilor.

Savanţii presupun că oamenii de rasă albă s-au stabilit pe acest platou când condiţiile naturale erau mult mai prielnice. Poate nu catastrofe, ci schimbarea treptată a climei a distrus civilizaţia de pe acest platou. Lacurile artificiale au secat, agricultura a pierit, peste platou au trecut alte triburi nomade ce n-au putut distruge pietrele acestor sculptori anonimi. Una dintre cele mai interesante sculpturi descoperite de Ruso este imaginea zeiţei Tueris, protectoarea femeilor şi a căminului, care la egipteni întruchipa fertilitatea şi belşugul. Asemănarea dintre această sculptură şi imaginea zeiţei egiptene era evidentă. Arheologul a găsit şi alte sculpturi, care, din punct de vedere al ideii, seamănă foarte mult cu cele egiptene. O surpriză a fost descoperirea imaginilor vacii şi calului, animale care nu existau în America înainte de venirea cuceritorilor spanioli. Pe platoul Marcaguasi au fost găsite apoi sculpturi ce reprezentau capete de elefanţi, lei, precum şi un cap foarte interesant de cămilă.

Taina multor altor monumente de forme foarte curioase a fost dezlegată de savantul brazilian în timpul nopţilor cu Lună, când umbra proiectată de aceste stânci pe pământ reda silueta unor maimuţe, pantere, căprioare etc.

Descoperirile se ţineau lanţ. Ruso a găsit în cele din urmă şi stânci care reprezentau capete omeneşti. Este interesant faptul că multe din aceste imagini seamănă foarte bine cu cele din Insula Paştelui.

Până la această descoperire, teoria pătrunderii în America a locuitorilor vechiului Egipt era considerată ca lipsită de orice bază. Oamenii de ştiinţă nu şi-au spus încă ultimul cuvânt, dar în favoarea acestei ipoteze pledează multe alte fapte”1.

Aurel Lecca - Lumi dispărute (extras)Aurel Lecca prezintă un ciorbă veritabilă, plină de greșeli și erori grosolane referitoare la tezele și descoperirile lui Ruzo. În fond, nu-i transcrie nici numele corect; ce să ne mai mirăm de alba-neagra cu naționalitatea (ba peruvian, ba brazilian). Prea puțin important însă; direcția e conturată: comunicațiile transoceanice antice sunt ”dovedite”, într-o carte care aduce argumente pentru existența Atlantidei.

Sursa de inspirație (documentară) a lui Lecca e străvezie și asumantă: mulțumește de pe pagina întâi contactelor sale sovietice. Desigur, era și moda vremii, dar nu doar despre o modă este vorba în cartea lui…

De reținut titulaturile de ”arheolog” și ”savant” (ambele eronate). Le vom regăsi citate de nenumărate ori pe viitor.

Note: 1Aurel Lecca – Lumi dispărute, Ed. Tineretului, București, 1963, pg. 105-107. (Dat la cules: 30.05.1963).

(va urma)