România enigmatică şi insolităSfinxul din Bucegi

”Jurnal”-ul lui Geo Bogza (1908-1993), ”de copilărie şi adolescentă”, a apărut ințial în revista România literară (fragmente serializate), apoi a fost publicat în volum1 (1987).

Să călătorim în timp alături de Bogza:

(click pe imagini pentru a le vizualiza la rezoluția maximă)

România literară ”Jurnal de copilărie şi adolescentă””Joi 5 August [1926]

O zi mai senină, pornim să ne suim pe Bratocea. Trecem prin faimoasa ”Cheiţa”. Ajungem în şoseaua mare pe care a început să crească iarba. O luăm la dreapta pe un drum făcut în timpul războiului pentru tunuri […]

În vârf de tot Bratocea se termină cu nişte stânci uriaşe şi prăpăstioase, unele cilindrice, parcă ar fi turnuri de cetăţi. Una din ele are forma unui «», parcă mai adevărată decât a celui de la Piramide (s.n.). Aşa se vede de departe.

De aici, eu singur încep ascensiunea care e destul de primejdioasă. După multe eforturi şi câteva peripeţii ajung în vârful celui mai mare şi prăpăstios masiv, […]. În apropiere, un munte numai din stânci conice şi cilindrice părea o cetate de basm. Şoseaua Braşovului se zărea ca un şarpe lung şi subţire. Clipe ca acolo nu am trăit în viaţa mea.

Ne-am întors acasă pe întuneric”2.

”Acesta a fost, la 18 ani, primul, meu contact cu munţii”, nota Geo Bogza în 19863.

Dincolo de pitoresc, descrierea surprinde prin folosirea cuvântului ”sfinx” în legătură cu o formațiune litică. Până acum, este cea mai veche atestare găsită de noi și probabil o premieră în România.

Autorul ne asigură că textul ”apare aşa cum a fost scris, departe de gândul că va vedea vreodată lumina tiparului”4, singurele modificări fiind de natură ortografică. Așadar, ”sfinx”-ul nu a fost adăugat ulterior. Nu știm dacă este o idee originală a lui Bogza sau doar o preluare dintr-o sursă rămasă necunoscută; cert este că în 1926 avem consemnarea unui gând răzleț (rămas fără urmări) și nimic mai mult.

Căutând ”izvorul din care se adăpa turma”, am fost frapați de o serie de suprapuneri legate de munca de restaurare a Sfinxului din Giza, coordonată în epocă de egiptologul francez Émile Baraize (1874-1952).

Din 1926 datează efortul de a elibera de nisip perimetrul Sfinxului, și  tot în acest an are loc un accident: o parte din nemes se prăbușește, producând stricăciuni la nivelul gâtului statuii. Evenimentele și-au găsit ecou5 în presa internațională și au captat interesul publicului.

Până aici sunt fapte. Deși există o mare probabilitate, nu avem nici o dovadă că ele l-au inspirat pe Geo Bogza în a denumi formațiunea de pe Bratocea ”sfinx”. Coincidența face ca în 1931, atunci când este realizată prima fotografie a Sfinxului românesc [din Bucegi] denumită ca atare și arătând profilul cunoscut în prezent, lucrările de la Giza să fie pe terminate și presa internațională să vorbească6 din nou despre ele.

Popular Science Monthly, July 1931, page 56.Considerăm aceste potriviri dovezi circumstanțiale, dar și o pistă promițătoare în ceea ce privește sursa de inspirație a unor denumiri controversate.

Note: 1Geo Bogza – Jurnal de copilărie și adolescență, Ed. Cartea Românească, București, 1987; 2,3,4Op. cit., pg. 81-82, vezi nota de subsol de la pg. 82, pg. 9; 5”Ancient sphinx shows its Infirmity”, în New York Times, 24.01.1926, dar și ”The Sphinx Revealed. After months of restoration work – the giant paws, hidden in the sand for centuries are now visible” (British Pathé, 07.12.1926); 6Famous Sphinx’s face Lifted to Save Mighty Figure, în Popular Science Monthly, iulie 1931, pg. 56.