Explorări în enigmaticMoșul Porțile de Fier

În ordine cronologică, prima referință găsită despre Moșul și Babele de la Gura-Văii a fost publicată de V. Dimitrescu în ”Revista pentru Istorie, Archeologie și Filologie” (1882):

”2°. Crucea lui Sânt-Petru și Babele

Puțin maĭ sus de insula Banuluĭ, aprópe de cataracte, în marginea Dunăreĭ, se înalță un spic de stâncă din muntele d’aci, pe care privindu-l cine-va din depărtare, i-se pare că vede douĕ chipurĭ de om ca nisce statuĭ de pétră înfipte în stâncă; unul este maĭ mic, altul maĭ mare. Numaĭ privit d’aprópe se póte cine-va convinge că acésta nu este o producție de mână omenéscă, ci un joc al întâmplăreĭ, al natureĭ.

Acésta stîncă se numesce Babele și Baba-Dochia.

În apropiere se află un alt spic de munte, unde se deschide o mică câmpie; aci se află o cruce de pétră înaltă d’aprópe doĭ metri, care se numesce: Crucea luĭ sânt-Petru. În pregiurul aceleĭ crucĭ pămêntul este fórte mult prăbușit de săpăturĭ și gropĭ făcute după timpurĭ de ómenĭ d’aceia carĭ viséză desgropare de comorĭ de banĭ. A fost un timp când chĭar guvernul a autorisat așa săpăturĭ acolo, cu scopul de a găsi banĭ; se înțelege că la acele săpăturĭ n’a fost alțĭ ómenĭ de cât d’aceia care nu caută de cât banĭ. Nicĭ atâta nu sciaŭ aceĭ ómenĭ că stințiĭ nicĭ o dată n’aŭ îngropat banĭ, saŭ eĭ póte cred în fabula celor treĭ șeĭcĭ pline cu galbenĭ, povestită în partea loculuĭ.

Iată tradiția saŭ legenda despre Crucea luĭ sânt-Petru găsită în gura poporuluĭ din prejur:

În timpiĭ de demult trăia în partea loculuĭ un pusnic numit Pĕtru, care avea darul tămăduireĭ, și mult bine făcea la multă lume, și chiar după mórte lumea ‘l credea sfânt, pentru că și atuncĭ cine credea în el, de multe bóle se tămăduia. El a murit și s’a îngropat în locul unde astăḑĭ este crucea, în muntele Babele. După cît-va timp fiind dusă vestea despre minunile ce făcea sfântul, locuitoriĭ de la satul Șipul, care se află în față cu Sèrbia, aŭ furat nóptea corpul sfântuluĭ, și ‘l-aŭ vêndut la nisce țărigrădenĭ (negreșit creștinĭ grecĭ saŭ bulgarĭ), tocmindu-se pe treĭ șeicĭ pline cu galbenĭ. Corpul sfîntuluĭ pe dată a fost pornit la Țarigrad, și d’aci la locul unde cresce tămâia pe lemne, și mărgelele pe păr. Când furiĭ și vînḑĕtoriĭ sfântuluĭ aŭ prins de veste că sunt înșelațĭ amar, căcĭ în loc de galbenĭ aŭ găsit în șeicĭ petre și cărbunĭ de teiŭ, toțĭ locuitoriĭ aceluĭ satŭ a moștenit ca pedépsă pentru acésta, bóla numită acolo: «Sfrenția»; și eĭ, ca să maĭ îmblânzéscă mănia sfântuluĭ, aŭ ridicat Ia locul unde era îngropat, crucea numită a luĭ Sănt-Pĕtru.

O tradițiă despre Babe, care singură se găsesce în partea loculuĭ, este legată de tradiția sfântuluĭ Petru.

Iată-o:

Pe când sfântul Petru se afla tare bolnav, a trimis pe nisce babe după buruenĭ de lécuri în țéra sêrbéscă, care aŭ întârḑiat fórte mult venirea lor, și pe când sfântul era aprópe a’șĭ da sfârsitulŭ, vĕḑênd că ele nu maĭ vin, a trimis în două rândurĭ în calea lor să privighĭeze din sprêncéna muntilor dacă se vĕd venind, și ‘ĭ-s’a spus că nu se vĕd; iar a treia óră, pe când sfântul îșĭ dete ultima resuflare, ‘ĭ-s’a spus că babele se vĕd odihnind pe pétră în apropiere. Atuncĭ sfântul Petru le-a blestemat ḑicênd: «Steiŭ de pétra să se facă», si așa aŭ rĕmas pânĕ astă-ḑĭ”1.

(click pe imagine pentru a o vizualiza la rezoluție maximă)

Lupă din Charta României Meridionale (Szathmari,1864, 01-06)(va urma)

Notă: 1V. Dumitrescu – Note asupra monumentelor, ruinelor și locurilor însemnate istorice din județul Mehedinți, în Revista pentru Istorie, Archeologie și Filologie, An I, Vol. I, Fascicula I, București, Tipografia Academiei Române, 1882, pg. 164-165.