România enigmatică şi insolităStânca din mijloc prezintă un semi-profil uman

Originea denumirii celui mai înalt vârf al masivului este învăluită în mister. Sursele, mai vechi sau mai noi, sunt aparent contradictorii.

În 1893, Ioan G. Babeș oferă o explicație ”vizuală”:

”Vîrful cel maĭ înalt al Buceciuluĭ este Omul, numit ast-fel pentru asemĕnarea luĭ cu chipul omuluĭ, după cum se vede din fotografia luată acolo sus la fața loculuĭ”1.

(click pe imagine pentru a o vizualiza la rezoluție maximă)

Stânca (1) din mijloc prezintă un semi-profil uman (sursa: Babeș, 1893)

Ca o acoladă, acesta folosește, prin extensie, denumirea ”Omul” pentru tot muntele. Este de mirare că neîmblânzita Cristina Pănculescu nu a folosit această sursă care pare a-i da apă la moară (probabil nu o cunoaștea):

”Omul are treĭ vîrfuri: unul maĭ mic spre miaḑă-ḑi, după care se vĕd munțiĭ Rucăruluĭ, Piatra Craiuluĭ și Strunga, altul la mijloc, după care se vede Predealul, Timișul și munțiĭ Brașovuluĭ, cel de al treilea este cel maĭ înalt, 2.508 m. d’asupra niveluluĭ măreĭ, și din acest vîrf se vĕd mânósele câmpiĭ din Ro­mânia până la Bucurescĭ, precum și tόtă Țéra Bârseĭ”2.

După doar un an, în 1894, Silvestru Moldovan acreditează o soluție ”folclorică”:

”Piscul cel mai nalt al Buceciului, sě află la granița țěrii și sě numesce Omul sau la Om, avênd o nălțime de 2508 metri. […] Despre Omul încă este o tradițiune. Pe vêrful lui, pe un podeiu sĕ află trei grupe de pétră, cari din depărtare saměna a fi ómeni de pétra și dela ele își are piscul numirea.

Tradiția însě (s.n.) ne spune, că odinióră pe acest munte iși avea locuința un împěrat, Manea, care era un om fórte bun și milostiv. Supușii lui veniau la el diu tόte părțile, căci el le ajuta cu ce numai putea, îi mângăia cu vorba, le alina durerile cu ierburi vindecătόre. Pentru bunătatea lui apoi poporul l-a numit ”Om”, voind prin acésta a ḑice, că e adevĕrat om între όmeni și numirea s’a dat apoi și muntelui, unde a locuit el”.

Am sublinit cuvântul ”însă”, deoarece punctează ideea de teză concurentă, nu complementară. Chiar și asemănarea stâncilor cu oameni este amintită de autori diferit, ilustrând o confuzie care va avea viață lungă.

(va urma)

Note: 1,2Ioan G. Babeș – Din plaiurile Peleșului. Schițe geografice, istorice și economice, Ed. Autorului, București, Tip. Carol Göbl, 1893, pg. 10. Fotografia este la pg. urm.; 3Silvestru Moldovan – Țara nόstră. Descrierea părților Ardélului dela Murĕș spre méḑă-ḑi și valea Murĕșului, Sibiu, 1894, pg. 218.