Explorări în enigmaticBust Iorga (Vălenii de Munte)

Dacă despre ideile peruanului și vizitele în România unii au scris mult și prost, despre influența sa s-a discutat foarte puțin, spre deloc.

Din capul locului trebuie spus că efectul său  pare neînsemnat: la suprafață a rodit mai ales în cadrul unor grupuri de amatori. Din când în când însă, apar indiciile unei realități paralele…

Pare improbabil să găsim ideile lui Ruzo într-o carte publicată în cadrul Academiei de Științe sociale și politice a R.S.România. Celebra Ștefan Gheorghiu, instituție care se ocupa cu ”pregătirea cadrelor de conducere a activității de partid, social-politice, economice și administrației de stat”1. Și totuși:

”Profesorul Iorga înseamnă însuşi geniul fecun­dităţii prestigioase şi în mare măsură enigmatice. Prezenta sa în istorie aminteşte de chipurile imense datororate artiștilor preistoriei îndepărtate prin sculptarea directă a unor culmi ale munților. Mult timp aceste chipuri n-au putut fi înțelese ca efectul unor intervenţii umane, ci au fost conside­rate ca efecte mecanice ale naturii. Dar privite de la mari distanțe și sub un anumit unghi de lumina, ele își revelează chipul intenţional.

Neculai Iorga a fost înţeles puţin de contempo­rani, chiar când l-au aplaudat. Acum, după o tre­cere de câteva zeci de ani, începe să fie înţeles mai mult şi înlegerea mai adâncă nu va fi cu putinţă decât după un timp şi mai îndelungat. În cazul său, e absolut necesar «le recul du temps». Întotdeauna în fond va rămâne ceva enigmatic în el. Dar îl vom înţelege şi urmaşii noştri îl vor înţelege mai mult poate prin această metaforă: el e un masiv mun­tos, un vârf al planetei, sculptat de geniul culturii, care nu apare precis decât privit de la o foarte mare distanţă şi sub un unghi propriu de lumină. Și dacă nici atunci nu se va găsi formula lui Neculai Iorga, se va găsi însă un simbol al lui”2.

Nicolae Iorga

Citatul de mai sus este extras din cartea lui Vasile Băncilă, ”Portrete și semnificații” (1987). Apărută sub egida Academiei menționate, ca Supliment anual al Revistei de Istorie și teorie literară. Și dacă legătura cu Ruzo nu este deja evidentă, referențierea limpezește lucrurile: ”Text inedit, parțial radiodifuzat la 4 octombrie 1968. Data redactării manuscrisului: 18 septembrie 1968”3. Daniel Ruzo tomai plecase din România…

Compararea lui Iorga cu un munte sculptat (megalit) este paradoxală. Și nu numai datorită poziției istoricului față de ideile lui N.  Densușianu. Ci și pentru că face ecou involuntar versurilor lui Păstorel Teodoreanu:

”Eu pot susține fără risc

De compromitere-n popor

Că domnul Iorga e un pisc

Cum e Ceahlăul autor”4.

”Mi-ar arunca în cap cu tomul

De-ar ști, academicianul,

Că-am scris că e păros (ca omul),

Și colosal (ca* Caraimanul).

*Scuzați”5.

”Nu pot să alung

O jalnică-ntrebare:

Oare fiindcă-i lung

Domnul Iorga-I mare?”6.

Teodoreanu i-a dedicat lui Iorga un întreg volum de epigrame. Titlul, ”Strofe cu venin de mai, contra Iorga Nicolai”, spune suficient pentru a contura direcția și dezvoltarea. De aici și mirarea noastră față de panseurile lui Vasile Băncilă.

Note: 1Hotărârea nr. 474/1968 a Consiliului de Miniștri; 2Vasile Băncilă – Portrete și semnificații, Colecția Capricorn, București, 1987, pg. 180-181; 3Vasile Băncilă – Op. cit., pg. 344; ”Strofe cu venin de mai, contra Iorga Nicolai” (1931), ”Pariu”, citat după Al. O. Teodoreanu – Versuri, Ed. Minerva, București, 1972, pg. 223; 5Ibidem, ”Vendeta”, pg. 215; 6Ibidem, ”?”, pg. 225.