România enigmatică şi insolităVrăjitoare Lego

Prima menționare documentară a unui așezământ religios la intrarea în datează din anul 1752:

”În 1752, octombrie 27, se aminteşte într-un manuscris aflat la Arhivele Naţionale Nr. 127 f. 372 că «un schit da la Peştera Padina Strungii, Dâmboviţa/ Ialomiţa a fost închiriat la Mitropolie de Iacov Ieromonahul»”1.

Următoarea însemnare o găsim într-o revistă de limbă germană din Sibiu (1793):

”Afară de acestea, mai sunt o mulţime de alte caverne, dintre cari una cu totul remarcabilă şi nu prea departe de Bran; ea are o capelă, unde de cât-va timp un călugăr şi alţi ermiţi se adună, dar a cărei deschidere este atât de înaltă, în cât nu poţi ajunge la dânsa de cât cu scară”2.

Bisericuța a ars în anul 1818. A fost reconstruită în anul următor, cu ”vre-o 10 m.” mai aproape de gura peșterii. O inscripție a ctitorilor se află ”pe bolta superioară a  peșterei, deasupra Schitului, cam la 15 m. înălțime”3.

(click pe imagini pentru a le vizualiza la rezoluție maximă)

Inscripția ctitorilor 1819 Peștera Ialomița

În anul 1908 se produce un nou incendiu:

”La începutul anului 1908 (iarna 1907-1908 – n.n.), vechile chilii călugărești din gura peșterii au ars până în temelii. În câteva luni însă acest stareț (Ieromonahul Ieronim al II-lea – n.n.), grație și unui mic ajutor acordat de Casa Bisericii, le-a ridicat la loc mai înalte, mai încăpătoare și cu mai multe camere, în cari călătorii întârziați pot petrece noaptea foarte bine”4.

Un nou incendiu izbucnește la schit în anul 1940. Este refăcut în perioada îmediat următoare (finalizat în 1942?) de protosinghelul Mihail Bădilă5.

Pe 20 aprilie 1961, un incendiu izbucnit la chilii, mistuie întregul schit.

”În anii optzeci nu mai exista – pe locul ei fiind o cruce”6. Însemnarea locului fostului altar cu o troiță este o practică creștină tradițională.

Ultima refacere este cea actuală. Piatra de temelie s-a pus la 29 iulie 1993, iar târnosirea s-a făcut în data de 29 iunie 1996.

Evidențiată punctual, lunga serie de incendii ar putea părea misterioasă. Introdusă într-un context mai larg, situația iese însă dintr-o așa numită ”paranormalitate”.

Pe această temă, Dan Corneliu Brăneanu alcătuise un dosar (”Aspecte keraunice în ”), extins ulterior la întregul areal al Carpaților României. Deși nu suntem de acord cu generalizarea operată de Brăneanu (furtunile cu descărcări electrice ar fi cauzat toate aceste incendii), evenimentele în sine rămân. De exemplu:

”- La 12.II.1940 arde prima Casă Peștera, inaugurată la 29.VI.1925. Este înlocuită la 18.X.1942 de o nouă casă, ”Cabana Peștera”, care va arde la rândul ei în data de 1.IX.1970;

– În anul 1955 a ars Cabana Decebal, construită de călugării de la schitul Ialomiței mai jos de peșteră, pe malul drept al râului”7.

Și tot așa, într-un perpetuu ciclu al distrugerilor și refacerilor. Însă nimic nu justifică fantasmagoriile și delirul maniheist (lupta dintre bine și rău) care-l animă pe tânărul Laurențiu-Ion Stoiciu într-un articol din ”Cotidianul”. Îl redăm integral, deoarece în unul și același material se amestecă (pseudo)legenda vrăjitoarei, incendiile periodice și o întreagă serie de goange care bântuiau primii ani de după 1990:

Laurențiu Stoiciu - Lăcașul Diavolului

«Lăcaşul Diavolului»

Vrăjitoarea îngropată într-un bloc de piatră trăieşte şi în zilele noastre?

Se spune că, în vechime, ”Lăcaşul Diavolului” era o peşteră ascunsă undeva în munţi, printre văile abrupte ale râului Ialomiţa. Legenda menţionează că în urmă cu mai multe secole o vrăjitoare care a adus multe blesteme peste neamul românesc a fost omorâtă şi îngropată într-un bloc de piatră, undeva în grotă. Mitul peşterii este unul foarte complex; se spune că vrăjitoarea a continuat să blesteme şi după ce a fost îngropată, ea trăind poate şi în zilele noastre. În lupta lor cu Necuratul, oamenii s-au străduit să transforme peştera într-o casă a Domnului, sfinţind acest loc încă din secolul al XVII-lea şi construind în preajmă biserici. Un adevărat potop s-a abătut asupra acestui loc. Dezlănţuirea naturii a măturat practic edificiul creştin şi s-au înregistrat toto­dată chiar victime omeneşti. Se mai spune că, de atunci, oamenii s-au ferit de acest loc, numindu-l «Lăcaşul Diavolului». Dar lupta împotriva puterilor malefice nu a încetat nici până în acest secol. La jumătatea secolului al XIX-lea, la gura peşterii Ialomiţa s-a construit o nouă biserică. La câţiva ani după aceea, biserica a fost trăsnită, transformându-se în cenuşă.

Dacă toate cele ce sunt descrise în episodul anterior stau sub semnul legendei, continuarea reprezintă o realitate care poate fi confirmată şi de Biserica Ortodoxă Română. După cel de-al doilea război mondial, Peştera Ialomiţei devine o zonă de interes turistic naţional, iar în apropiere se construiesc un camping şi două cabane: Peştera şi Padina.

Peştera a cunoscut o afluenţă de sute de turişti. Vizavi de peşteră s-a ridicat un schit, care a rezistat de-a lungul anilor, fiind şi în ziua de astăzi vizitat de creştini din întreaga ţară. Exact în faţa peşterii, pe malul râului Ialomiţa, s-a pus temelia unei noi biserici, în anul 1920. Ne vine sau nu să credem, câteva luni mai târziu biserica a fost trăsnită (!).

În primii ani ai dictaturii ceauşiste se face o a treia încercare, cu o mănăstire amplasată în gura peşterii. La începutul anilor ’80, aceasta este spulberată de un alt trăsnet. În această nefericită întâm­plare, au murit un preot şi câţiva călugări.

Până după Revoluţie nu s-a ştiut nimic despre aceste întâmplări bizare. «Peştera diavolului» a con­tinuat să fie vizitată, cu toate că legenda i-a cam înspăimântat pe unii turişti, mai ales că urmele trăsnete­lor pot fi observate cu uşurinţă la intrarea în peşteră.

Se pare că în 1986, în timp ce specialiştii făceau explorări, în grotă a fost descoperită o poartă uriaşă din piatră, care era întredeschisă. Evident, toată lumea a fost îngrozită la acea vreme de ideea că acolo se află mormântul vrăjitoarei sau poate, chiar cel al Diavolului. De atunci şi până în prezent, nimeni nu a îndrăznit să pătrundă în acea galerie din peşteră. Un an mai târziu, peştera a fost închisă turiştilor.

Nimeni nu îndrăzneşte să deschidă poarta din piatră!

Interesant de precizat este că, după 1990, peştera a redevenit un lăcaş de cult. Toţi călugării care se roagă în această peşteră timp de mai multe zile îl pot vedea pe Dumnezeu şi se pot bucura de binecuvântarea Lui.

Au existat credincioşi care și-au petrecut 60 de zile în peşteră, rugându-se la Dumnezeu. Toţi au rezistat săptămâni întregi fără să se hrănească. Ani în şir, credincioşii au făcut un adevărat pelerinaj la peşteră.

Preoţii de la schitul Peştera spun că blestemul a fost dezlegat din dragoste pentru Dumnezeu şi că Diavolul a dispărut de prin acele locuri.

Totuşi, poarta din piatră există şi în prezent. Nimeni nu îndrăzneşte să ajungă acolo, nimeni nu îndrăzneşte să o deschidă.

Se fac tot felul de speculaţii legate de această poartă uriaşă. Unii spun că dacă mormântul va fi deschis, Diavolul se va răzbuna şi planeta se va transforma în cenuşă.

Alţii afirmă că deschiderea porţii va fi însoţită de o explozie puter­nică, iar Peştera se va prăbuşi. Cei mai optimişti cred că înăuntru s-ar afla un depozit de arme şi muniţii de pe timpul războiului.

În noiembrie anul trecut, peştera a fost redeschisă turismului, fiind iluminată şi porţiunea în care se află celebra uşă din piatră.

Unul dintre călugării care se ocupă de administrarea peşterii este convins că acolo nu se află Diavolul, cu atât mai puţin o vrăjitoare.

El este sigur că înăuntru se ascunde o comoară care-l va îmbogăţi.

Faptul care conferă cea mai mare notă de mister acestei peşteri rămâne totuşi dorinţa de a-l păstra pe Dumnezeu în sufletele noastre. Aici, la gura peşterii, se apropie de sfârşit construcţia unei biserici uriaşe, care, cel puţin din punct de vedere spiritual, este mult mai puternică decât celelalte şi a cărei inaugurare se va face în acest an, la 29 iunie, la Schitul Peştera”8.

Acum mulți ani, l-am căutat pe Laurențiu-Ion Stoiciu (n. 25.07.1975) în redacția Cotidianului, Calea Plevnei 114. Articolul de mai sus mă fascinase și doream să aflu ce se află în ”mapa documentară”. Stoiciu Jr. (în aceeași redacție lucra și Stoiciu Sr., ce coincidență!) a fost vizibil încurcat. Să-i strici omului ”ploile” cu întrebări, asta nu se face…

N.B. În realizarea acestui material am vrut să fim cât mai exacți. Majoritatea documentației consultate este redundantă, lacunară și contradictorie. ”Când Schitul Peștera a ars, în 1932 (? – n.n.), s-au găsit cinci sinăieni care să-l reconstruiască pe cheltuiala proprie, doar într-un an de zile”9, ne asigură Ziarul Prahova. Și nu de puține ori am găsit date anapoda la surse respectabile. De ex., I. Ionescu-Dunăreanu menționează în 1975 că ”la intrarea în peșteră (Grota Decebal și Grota Mihnea Vodă) s-a aflat până în anul 1940, un mic schit)”10. Cumva, Ionescu-Dunăreanu a sărit o etapă, sau poate se gândea că nu dă bine ca un monument istoric să ardă tocmai în plin avânt comunist.

(va urma)

Note: 1”Istoricul mânăstirii Peștera Ialomiței”, panou informativ aflat la intrarea în peșteră; 2I. Kleinlauf – Beschreibung einiger Berge und Holhlen im Burzenland und Szekelland (Descrierea unor munți și peșteri din Țara Bârsei și Țara Secuilor), în Siebenburgische Quartalschrift, vol. III, Sibiu, 1793, pg. 106; 3Mihai Gold (Haret) – În munții Sinaei, Rucărului și Branului, Instit. de Arte Grafice Carol Göbl, București, 1910, pg. 215; 4M. Gold – Op. cit., pg. 215-216. Atragem atenția asupra unei confuzii: 4 septembrie 1911 este data târnosirii bisericii schitului din poiană, nu a celei din gura peșterii; 5”Istoricul mânăstirii Peștera Ialomiței”, panou informativ aflat la intrarea în peșteră; 6Cristina Pănculescu –  Taina Kogaionului – Muntele Sacru al dacilor, Ed. Ștefan, București, 2008, pg. 146, nota 12; 7Arhiva documentară Dan Corneliu Brăneanu, dosarul ”Aspecte keraunice în Bucegi”; 8Laurențiu Stoiciu – ”Lăcașul diavolului”, în ”Capra vecinului” (supliment de week-end ”Cotidianul”), nr. 15(1363)/20-21.01.1996, pg. 6; 9http://ziarulprahova.ro/2007/07/ont-si-primele-cabane-din-bucegi/; 10I. Ionescu-Dunăreanu – Cartea drumeției, Ed. Sport-Turism, București, pg. 41, nota 2.

Episoadele anterioare ale serialului

https://terramirabilis.ro/2019/05/16/pestera-ialomitei-denumiri-noi-si-bizare/

https://terramirabilis.ro/2019/05/24/pestera-ialomitei-denumiri-noi-si-bizare-ii/