România enigmatică şi insolităBucegi axe sacre

Creierul uman este setat să identifice modele și să ordoneze elemente disparate într-un tot coerent. Foarte probabil, este o calitate dobândită evolutiv, ca răspuns la teama de incertitudine, încercările previzionare și dorința de control; în ultimă instanță la nevoia de securitate.

Această capacitate este un atu, dar și o vulnerabilitate atunci când corelațiile subconștiente sunt fals pozitive (când mintea găsește conexiuni acolo unde ele nu există în realitate).

Un punct este un obiect geometric lipsit convențional de dimensiune. Două puncte formează un segment și generează o dreaptă. Cu trei puncte construim un pătrat sau un cerc. Asta-i geometrie de gimnaziu.

Să reformulăm. Un punct este Centrul imobil al lumii. Sacru prin excelență. Două puncte formează un aliniament, o axă sacră. Trei sau mai multe puncte sunt dispuneri spațiale formând un plan sacru. Proiectate pe hartă (”Harta nu e totuna cu teritoriul– Alfred Korzybski) toate acestea constituie Geografia sacră.

În data de 6 septembrie 1870, la Hereford, William Henry Black a ținut o prelegere în cadrul British Archaeological Association, intitulată ”Boundaries and landmarks”. El susținea că:

„Monumentele existente marchează mari linii geometrice care acoperă întreaga Europă occidentală …”1.

Nu știm dacă a fost primul cu astfel de idei, după cum neclară este și influența acestuia asupra unui compatriot: Alfred Watkins (1855-1935).

La începutul secolului XX, Watkins, fotograf și arheolog amator, a crezut că descoperă în Anglia o veche practică mnemotehnică de orientare în teritoriu: Liniile ”Ley”2. Potrivit acestuia3, repere proeminente ale peisajului, naturale și artificiale (structuri antropice), erau unite de poteci datând din preistorie și întreținute până la date recente. Rețeaua de formată era dependentă de raza vizuală, iar punctele de navigație conectate prin linii de observare directă.

Teoria lui Watkins a fost criticată de baze statistice: marea densitate de elemente luate în calcul poate da naștere la posibilități infinite de interconectare, privându-ne de posibilitatea de a decela între intențional și aleator.

În 9 martie 1933, un alt englez, Herbert Hudson, susține o prelegere în cadrul Suffolk Archæological Institute, ”Ancient sun alignments: The meaning of artificial mounds and mark stones”4. Sunt introduse aliniamentele pe distanțe mari, fără linie directă de viză, postulându-se metoda determinării locației după observații solare la anumite date calendaristice.

În romanul ”The Goat-Foot God” (1936), ocultista (ați ghicit, englezoaică!) Dion Fortune conectează site-urile preistorice într-o rețea de ”linii de forță/energie”.

Un punct de cotitură este marcat de anul 1969. John Michell (nu mai amintim naționalitatea!), publică ”The View Over Atlantis”, în care leagă teoriile lui Watkins de Feng shui-ul chinez. Popularitatea cărții a deschis calea aplicațiilor New Age, cu ”energii spirituale”, ”rezonanțe”, chestii, socoteli.

O mențiune. Din ce am prezentat, ar putea părea că întreaga construcție este exclusiv engleză. Noi am prezentat doar o lupă spațio-temporală, țesând o plasă cu ”ochiuri” foarte mari, perfectibilă în multe aspecte. Totul din dorința de a contura o temă; nu este scopul acestui material de a oferi o istorie detaliată a subiectului.

Ce este de reținut.

În primul rând, ideea de elemente semnificative legate prtintr-o rețea geodezică. Și cele două școli principale: una bazată pe linia de observație directă a obiectelor aflate în raza vizuală, cealaltă pe determinări specifice (astronomice sau de altă natură) ale pozițiilor individuale din rețea.

Corecte, parțial corecte sau complet incorecte, ele se bazează pe observații empirice și pe construcții raționale. Nici urmă de ”energii”, ”câmpuri”, sau alți gărgăuni.

Componenta ”energetică”, adăugată la o dată recentă și specifică (sub)culturii New Age, o considerăm aberantă datorită geometrizării excesive, ipostază care nu ține cont de profilul geologic (determinant) al solului și de fluctuațiile temporale (aparent considerate nule). Și acestea sunt doar două obiecții…

(va urma)

Note: 1William Henry Black – Boundaries and landmarks, în Journal of the British Archaeological Association, Vol. 27/1871, pg. 268-274, https://www.cantab.net/users/michael.behrend/repubs/bg_pioneers/pages/black_bl.html; 2Numite astfel după vocabula ”ley” (și derivatele acesteia), a cărei prezentă statistic semnificativă a remarcat-o în toponimele care jalonau aceste rute; 3Alfred Watkins – Early British Trackways, Moats, Mounds, Camps and Sites (1922), The old straight track: its mounds, beacons, moats, sites, and mark stones (1925), The Ley Hunter’s Manual (1927); 4Herbert Hudson – Ancient sun alignments: The meaning of artificial mounds and mark stones, Proceedings of the Suffolk Institute of Archaeology and Natural History, 21/1933, pg. 120-138, https://www.cantab.net/users/michael.behrend/repubs/bg_pioneers/pages/hudson.html