România enigmatică şi insolităRoza și scleroza

Pornind de la un eluziv simbol zgrafiat pe Sfinx (care poate că există sau poate că nu!), pe atunci junele Valentin Manoliu-Furnică teoretizează1 o întreagă rețea de ”axe” bucegiste. Îmbinând mitologia veche (Pausanias, ”Descrierea Greciei”, VIII, 1-4) cu dispunerea megaliților și toponimia locurilor (de a cărei vechime pare a nu fie interesat!) el dă naștere uneia dintre primele teorii paleoastronautice autohtone.

Simbolul ”roză a vânturilor” – despre care am amintit cu altă ocazie – reprezintă cheia de boltă a întregii teorii:

”nu mică mi-a fost surpriza când am constatat că dacă se ia ca centru al acestei «roze» cu opt braţe Sfinxul unde s-a descoperit semnul, toate aceste ramificaţi cad cu o precizie matematică uimitoare respectând unghiurile dintre braţele rozei, pe opt puncte cheie din masivul , care prin toponimia lor interesantă pot fi aduse în sprijinul ipotezei noastre”.

(click pe imagine pentru a o vizualiza la rezoluție maximă)

Schița care ilustrează axele propuse de autorAstfel iau naștere patru2 axe ( două principale și două secundare):

  • o axă principală N-N.V. – S-S.E., care ”uneşte printr-o linie dreaptă Sfinxul (2216 m.) cu vârful Omul (spre N-N.V.) şi, în partea opusă, cu Vârful cu Dor (spre S-S.E.)”. Ea ”intersectează perpendicular abruptul muntelui Baba Mare”;
  • a doua axă principală V-S.V. – E-N.E. care, ”spre V-S.V. linia intersectează valea Şugărilor”, trece prin Sfinx și apoi, ”spre E-N.E., linia atinge Portiţa Caraimanului”;
  • o axă secundară, orientată N.V. – S.E.: ”În partea nord-vestică această linie atinge vârful Doamnele, […] trece prin imediata apropiere a vârfului Obârşia”, prin Sfinx și ”în partea sud-estică, […] atinge Vârful Pintenul Pietrei Arse”.
  • o axă secundară ”de la N.E. spre S.V., intersectând Sfinxul […] Spre N.E., linia atinge Faţa Morarului […] În partea sud-vestică, această linie intersectează Vârful Pietrosul din muntele Lăptici”.

În interpretarea lui Valentin Manoliu-Furnică, complet originală, aceste axe spun o poveste; sunt un memorial și o capsulă a timpului, o cârjă a amintirii și un antidot al uitării momentului când extratereștrii au hibridizat rasa autohtonă, dând naștere speciei umane.

(va urma)

Note: 1Valentin Manoliu-Furnică – Sfinxul … vorbește!, în Almanah Turistic, 1974, pg. 161-165. Materialul a fost relaut integral în Vlad-Ionuț Musceleanu – Cazuri şi (ne)cazuri OZN în România, Editura C.I.D., Bucureşti, 2018, pg. 138-146; 2Aplicat pe hartă, simbolul invocat ar trebui, teoretic, să genereze mai multe axe semnificative. Autorul nu explică de ce se rezumă la a prezenta doar o parte (minoritară) dintre ele.

Episoade anterioare ale serialului

https://terramirabilis.ro/2019/08/16/bucegi-axe-aliniamente-chestii-socoteli/

https://terramirabilis.ro/2019/08/16/bucegi-axe-aliniamente-chestii-socoteli-ii/

https://terramirabilis.ro/2019/08/18/bucegi-axe-aliniamente-chestii-socoteli-iii/