România enigmatică şi insolităTrovant Măgurele 2

Interesul regretatului față de , stranii care împânzesc zona Carpaților de Curbură, este puțin cunoscut. Publicistica directă este minimalistă (câteva pastile împrăștiate haotic prin presa vremii). Mai consistente sunt referințele pulicate în volum de prietenul nostru comun, Silviu N. Dragomir, dar cel mai adesea sursa de inspirație este eludată.

În urma digitalizării Fototecii Călin N. Turcu, pusă cu generozitate la dispoziție de familia acestuia, a reieșit că cel puțin o parte dintre ”piese” pot fi identificate în teren după fotografii și descrierile sumare din Cartoteca Fototecii.

Trovantul Maternitate (com. Măgurele, jud. Prahova)

 21.X.1977. C.N. Turcu identifică și fotografiază un trovant aflat în perimetrul Grădiniței de lângă școala generală din localitate, folosit după toate probabilitățile ca decorațiune peisagistică. Tot atunci, ”bolovanul-statuetă” este botezat ”Maternitate”.

(click pe imagini pentru a le vizualiza la rezoluție maximă)

Turcu Maternitate 01

31.VIII.2019. Împreună cu doi prieteni, C.D și C.S., am regăsit trovantul, pe spațiul verde din fața Școlii gimnaziale din comuna Măgurele. Față de anul 1977, statueta naturală a fost relocată dezavantajos, este mult deteriorată, iar punerea ei în valoare lasă de dorit.

Trovant Măgurele 1

Trovant Măgurele 2

Trovant Măgurele 3”România țara lucrului bine făcut” este un slogan plin de maliționzitate și ironie, fiind contrazis zilnic de fapte. Descriptiv, ”România țara lucrului bine făcut praf” este mai aproape de adevăr și realitate. Este greu de explicat apetitul insațiabil și diabolic al distrugerii tâmpe, fără mobil și fără sens în cele din urmă.

(va urma)