Explorări în enigmatic

Am făcut anterior o afirmație: contrar a ceea ce ventilează unii și alții, în Republica Socialistă România nu a existat nicio cenzură privind fenomenul . Ba chiar, și acest lucru poate fi dovedit cu ușurință, subiectul a fost împins în față.

Ne vedem nevoiți să ne nuanțăm poziția:

Dacă la finalul anilor ’60 și începutul anilor ’70 relatările despre evenimente de tip OZN petrecute în România abundă, începând cu a doua jumătate a anului 19741 se așterne liniștea și tăcerea. Asta în condițiile în care subiectul se menține în publicistica vremii: sunt destule relatări generaliste sau despre cazuri OZN din lumea largă, însă aproapre zero despre cele din România. Iar rarele excepții se referă exclusiv la relatări dinainte de acel termen fatidic. Sunt referiri vagi, sporadice și fără amploare. Le-am putea spune, de prășilă.

Deocamdată nu știm să explicăm această realitate. Însă considerăm utilă o retrospectivă cronologică a articolelor de gen apărute în periodicele acelui an. Vom adăuga la timpul potrivit o analiză mai detaliată, deoarece chiar tonul acestor articole spune multe.

 Petre Mihai Băcanu (rubrică realizată de) – Zig-zag, în România liberă, an XXXII,  nr. 9121/joi 21.02.1974

”Profesorul Călin Turcu de la Şcoala generală din Vălenii de Munte ne informează că deunăzi, la orele 18, în oraşul de pe Teleajen a putut fi văzut un O.Z.N., la o distanţă de 200 m de sol, care ar fi aterizat apoi pe un deal. Profesorul este în posesia a 56 de declaraţii de la martorii oculari, între 10 şi 75 de ani şi a 16 probe de pământ recoltate din locul aterizării O.Z.N.-ului, de formă ovală”.

Mircea Grigorescu – Colinele verzi de la Văleni, în Săptămâna, serie nouă, nr. 169/vi. 1.03.1974, pg. 3

”Colinele verzi de la Văleni

Viteza cu care înaintăm spre viitor ne oferâ atâtea surprize, de tot felul și mai ales agreabile, încât minunăţiile extraterestre ale astronauților sau ciudăţeniile farfuriilor cosmice au început să intre în obişnuinţa de fiecare zi. Acum nu mai mult de 10-15 ani, aterizarea unui Ozeneu ovoidal şi fosforescent la Văleni, pe dealul scund şi rotund ce priveşte în apele râului Teleajen, ar fi provocat emoţii universale. Azi, citind informaţia picurată discret într-o rubrică de fapte ”diverse”, ne aducem aminte de sfatul filosofului ce-şi învăţa ucenicii să se îndoiască de toate şi să nu se mire de nimic.

La urma urmei, pentru ce ne-ar surprinde şi întrucât ne-ar uimi un ”obiect” fără identitate? Cei 75 de martori, ”oculari”, fireşte, care au urmărit evaluţia ovoidului la Vălenii de Munte au tot dreptul să se arate interesaţi de acest fenomen extrafizic – exact în aceeași măsură în care nişte marţieni s-ar uita perplecşi la sondele trimise de pe Pământ. Ne putem închipui discuţiile ulterioare apariţiei ciudatelor sonde pe cerul tulbure al planetei lor. De unde vin? Cine le-a trimis? Există, aşadar, fiinţa raţionale şi în altă parte decât pe Marte? Și dacă există, de ce nu se fac cunoacute, în regulă, de ce nu vin în vizită, ca oamenii, nu să dea roată pe cer, nehotărâte, apoi să plece spre Soare.

Întocmai aşa ne fac nouă zburătoarele farfurii care vin, ne văd – veni… vidi… – şi după un scurt popas la Vălenii de Munte, pleacă înapoi către misterioasele lor reşedinţe stelare.

Dintr-un anumit punct de vedere – turistic ! – îi înţelegem pe voiajorii din Ozènè. Vălenii merită să fie văzuţi. Și, decât o plicticoasă, aproape interminabilă călătorie cu trenul impersonal ce pleacă de la Bucureşti-nord, trece prin Ploieşti-sud, se întoarce la Ploieşti-vest şi după ce străbate vreo zece gări ajunge sufocat la Văleni – mai bine desigur, să pici din cer cu farfuria, pe un deal cu livezi de pruni.

Dacă, înainte de a se hotărî să aterizeze ”deunăzi, la orele 18”, navigatorii extratereştri s-ar fi adresat direct la I.H.R.Ş.T.P. – care, după cum nu se poate să nu ştiţi, înseamnă întreprinderea de hoteluri, restaurante şi turism din Prahova – ceea ce este mai simplu şi mai clar decât complicatele iniţiale ONT – dacă, revenim, vizitatorii extratereştri s-ar fi adresat la I.H.R.Ş., etc., puteau să afle multe despre Văleni.

Chiar de pe colina unde au pus lăbuţele lor transparente pe covorul încă neţesut, abia început, de iarbă verde, Ozeniştii puteau vedea, dincolo de Teleajen, pe coasta molcomă din faţa lor, casa modestă, simplă, cu prispă de lemn unde stătea la citit Nicolae Iorga, un cărturar care nu credea în fiinţe venite din cer, însă ştia mai mult decât oricine despre oamenii de pe plaiurile româneşti.

Printre pomii desfrunziţi, cu ramuri firave, ozeniştii ar fi văzut şi casa cu ceardac a lui Miron Radu Paraschivescu, la fel cu toate, pe dinafară, burduşită cu tomuri de poezii, pe dinăuntru. Dacă vagabondând pe Calea Laptelui, ozeniştii s-au întâlnit cu Miron, ceea ce nu-i deloc imposibil, poeţii fiind, şi ei, nişte zburători nu întotdeauna identificaţi, dacă, întâmplător, s-au întâlnit, Miron Radu Paraschivescu le-a povestit despre Văleni mai neştiute şi mai frumoase imagini decât bănuim noi, le-a vorbit despre poeţii care l-au uitat, despre criticii care nu i-au aşezat poemele unde se cuvine, în raftul de lumină al lui Eminescu. După ce le-a recitat aventura dramatică a lui Rică-fante-de-Obor, este aproape sigur că ozeniştii ar fi vrut să treacă şi pe la Bucureşti, să vadă străzile (de altfel dispărute) pe unde-şi plimba Rică nobila lui splendoare de Don Juan mahalagiu, la braţ cu Miron; bardul lui personal.

Doar la câteva clipe mai înainte de a se aşeza pe culmea din faţa casei lui M.R.P., fiinţele de pe O.Z.N. au zărit, fără îndoială, şi au fost uimite de stâncile de sare şi bălţile de smarald şi ametist de la Slănicul de Prahova. Cine poate să ştie ce o fi pe steaua lor? Dar asemenea minuni de sare cristalină şi de sare lichidă, de saramura verde, sub bolţi albe cu stalactite plângatoare, nu credem a se mai întâlni.

Odinioară şi noi căutam îngeri diafani pe luceferi şi demoni estropiaţi pe cozi de comete. De când am expediat astronomi-automați pe lângă Jupiter, de când ştim cum bate vântul pe Venus şi goneşte norii de amoniac peste mlaştinile cu aluat de hidrogen pentru fecundarea viitoarelor molecule – Ozeneurile nu ne mai pot spune nimic. În orice caz, nimic nou. Mecanismele lor sunt lipsite de fantezie, piloţii lor au parapsihologia diminuată. Ei se pun pe fugă în momentul cel mai nepotrivit, când o delegaţie de Văleni-de-munte, porniţi peste Teleajen, pe colina verde, întru întâmpinarea lor, se pregătea, fără gând rău și fără teamă, să-i primească, după datină, cu pâine, şl, bineînţeles, cu două produse locale, sarea de Slănic şi ţuica de Văleni.

Luându-şi zborul vertical şi topindu-se în văzduh tocmai în momentul când puteau beneficia de savoarea ospitalităţii, ozeniştii n-au dat dovadă de cine ştie ce cultură înaintată. Steaua lor originară, dacă e stea, se află încă la sânul Căii Lactee”.

 Titus Limbus – ”Vehicule extraterestre în week-end pe Valea Teleajenului”, în  Flacăra nr. 11(979)/sâ 9.03.1974 – lipsă

 Petre Mihai Băcanu (rubrică realizată de) – Zig-zag, în România liberă, an XXXII, nr. 9139/joi 14.03.1974, pg. 5.

”I. Bragheş din Braşov ne trimite o schiţă (trei linii în… zig-zag), a drumului parcurs de trei O.Z.N.-uri pe care le-a văzut (în aceeaşi perioadă cu cele semnalate la Vălenii de Munte, despre care am relatat la Zig-Zag), deasupra localităţii Recea, împreună cu alţi şase cetăţeni care aşteptau autobuzul în staţie. Obiectele zburătoare neidentificate, la un moment dat, au început să… oscileze rapid, s-au oprit şi şi-au schimbat direcţia de deplasare la un unghi de 90 de grade. O.Z.N.-urile se aflau la o distanţă de 30 secunde unul de celălalt”.

Graziela Vântu (Strict autentic! – rubrică realizată de) – A aterizat OZN-ul?, în Magazin, an XVIII, nr. 861/sâ 6.04.1974, pg. 2

”Pe scurt. A aterizat OZN-ul?

În urma cercetărilor efectuate în zona Vălenilor de Munte, localitate unde peste 300 de martori oculari au ob­servat câteva OZN-uri în zi­lele de 2 și 8 februarie, a ieşit în evidenţa faptul că aceste apariţii nu au fost singulare. Profesorul Călin Turcu din Vălenii de Munte ne informează că probele pămint luate de la locul unde s-a presupus că a aterizat OZN-uI nu sunt radioactive. Dar urmele lăsate sunt aşa de curioase încât nimeni nu poa­te să se pronunţe de ce na­tură sunt. Se presupune câ vehiculul ar fi avut nişte cupe de excavare, fără să lase tre­nul de atelizare. (P.M.B.)”.

(va urma)

Notă: 1Perioada limită indicată este cea mai bună aproximare de care dispunem la momentul actual. Ea poate suferi modificări, dacă apar date noi.