Explorări în enigmaticSfinxul din Bucegi

Anul 1982 aduce un (prim?) articol semnat de : ”Tainele munților”, în ”Almanah Magazin”. Este ultima intrare pe care am găsit-o noi până în prezent.

”Tainele munților

Dăltuiri în piatră în defileul Oltului şi pe valea Sebeşului

Hristescu Costel

 Atunci când am văzut primele dăltuiri în stâncă, Sfinxul, ce încadra drumul Gemenilor, din Călimăneşti, şi profilul unui cap de om culcat, din munţii Coziei, în anul 1954, nu mi-am putut închipui că ulterior am să descopăr sute şi sute de asemenea întruchipări. Prezint în următoarele rânduri unele dăltuiri în piatră de pe valea Sebeşului şi valea Oltului.

«Bătrânul muntelui». Urcând din­colo de gura Prigoanei pe valea Sebeşului spre Oaşa, am observat lângă apa unui izvor, un cap omenesc, masiv, din granit, ce se desprindea pe fondul unei văi, cu nişte forme geometrizate şi cu o expresie complet nouă, în faţa căruia am stat minunându-mă de puternica semnificaţie ce o trezea privirea lui. «Bătrânul muntelui» părea că ascultă scurgerea timpului. Am făcut această desco­perire în luna august 1973. Mai târziu am privit o imagine asemănătoare într-o expoziţie deschisă la Teatrul Naţional. Acolo erau expuse fotografii din America Latină şi printre ele se afla reproducerea unei sculp­turi masive din granit ce reprezenta pe Zeul Huracan (Zeul furtunii).

«Piatra balansoare» și «Omul care râde». Cu ani în urmă, când am tre­cut în zona Sugag, pe valea Sebeşului şi am văzut titanicele stânci ce se profilau pe versant mi-am pus în gând să merg cu prima ocazie şi să le observ de aproape. Apoi, într-o zi din octombrie 1975 am făcut primii paşi pe acest versant. Am trecut pe lângă un izvor şi am mers mai departe urcând stâncile ce îmi ieşeau în cale. Nu după mult timp, am dat peste stânca ce reprezenta un chip omenesc privit din faţă. Această stâncă avea o poziţie foarte curioasă, se sprijinea pe o suprafaţă foarte mică pe un perete montan, părând suspendată în spaţiu şi sfidând legile gravitaţiei, într-un echilibru perfect. Am denumit-o «Piatra balansoare». Am fotogra­fiat-o şi am desenat-o la faţa locului, admirând-o îndelung, fiind pătruns de frumuseţea ei şi a peisajului ce se aşternea în jur.

Învăţaţii din antichitate Pliniu şi Ptolemeu, amintesc de pietre balansoare în genul aceleia de la Sugag. Ele s-ar găsi în Fenicia, Grecia, Spania şi în America de Sud. Multe dintre ele au avut pe vremuri un rol de oracol, mişcările lor prevestind anumite întâmplări.

Am cercetat mai departe şi celelalte culmi şi am dat peste o dăltuire în rocă ce reprezenta un chip omenesc privit din faţă, ce avea înfăţişarea unei figuri care zâmbea. Am denumit-o pe aceasta «Omul care râde». Aceste două reprezentări făceau parte din acelaşi grup statuar.

Urcând în sus pe versant drumul devenea mai anevoios. În vreme ce îmi erau încă înti­părite aceste frumuseţi, din senin, deasupra acestei culmi s-a deslănţuit o furtună ce creştea în intensitate, dar de care stânca de neclintit m-a apărat, vântul în faţa ei fiind neputincios. Nu se auzea decât şueratul lui ce prevestea o furie de care era bine să te poţi feri. În momentul în care furtuna şi-a consumat energia, am plecat mai departe. În sus pe versant am mai descoperit trei stânci monumentale cu înfăţişări de capete de oameni, prima avea o înfăţişare titanică, impunătoare, am denumit-o «Tatăl».

Paralel şi de-a lungul versantului, în spre Sebeş, cam la un kilometru distanţă, am descoperit stânca «Torţa», denumită aşa pentru că se înfăţişa ca o întruchipare pre­lungă ce iradia o iluminare cu o anumită semnificaţie.

În luna aprilie 1981 am descoperit în munţii Coziei, în zona defileului Oltului, un monolit dăltuit în granit pe care l-am de­numit «Faraonul». Iată secvenţa acestei descoperiri: în acea zi însorită eram pe malul Oltului în dreptul strâmtorii Cozia, şi mer­geam spre «Masa lui Traian» urcând stâncile de pe malul celălalt al râului. Deodată, pri­virea mi-a fost atrasă de o stâncă masivă, la care uitându-mă atent, am observat că se desprindeau contururile perfecte şi impună­toare ale unui «faraon», care privea în măre­ţie curgerea apelor repezi. Nu cumva este un joc al umbrelor format din diferite reliefări ale stâncii? Dar chiar aşa fiind, este atât de interesant încât merită să-l desenezi. Am repe­rat locul studiind cum pot să ajung la el, pentru a-l vedea de aproape într-una din zilele următoare. Era aşezat într-o zonă la care se lucra pentru supraetajarea drumului internaţional auto, odată cu realizarea impor­tantului baraj de la Cozia.

În zilele următoare am urcat până la această stâncă. «Faraonul» se afla în faţa mea la câţiva metri şi aceasta îmi producea o fascinaţie deosebită: ochiul, nasul, gura, bărbia cu podoaba terminală specifică farao­nilor, formau un contur perfect şi proporţio­nal pe figură. Urechea era dispusă simetric. Terminaţia capului era aidoma portretului lui Amenomfis IV. Privit din faţă se distin­gea chipul impunător al unui om cu plete, în partea stângă a stâncii se mai observa o figură omenească. Toate aceste modelări sunt o singură faţetă a stâncii. În faţa acestei întruchipări omeneşti, pe o altă stâncă se află o modelare cu înfăţişarea unui leu stilizat, având basoreliefat pe el, în detaliu, un elefant. După ce am desenat şi fotografiat frumoasa compoziţie, am mers mai departe. În apropiere am dat peste o stâncă masivă din granit cu înfăţişarea unui leu încruntat, care deasupra avea două proeminenţe tronconice.

Mergând mai departe am dat peste chipul unui om privit din profil, modelat pe altă culme de piatră. L-am intitulat «Omul de la Cozia». M-am uitat din toate direcţiile să văd tot ceea ce pot distinge la el. Am urcat mai sus, dar nu am mai găsit nimic deosebit. Nu mai aveam mult până a ajunge în vârful muntelui unde există şi alte întruchipări pe care le-am văzut din şosea, de multe ori cu binoclul privind pe abruptul munţilor Cozia.

La aproximativ doi kilometri distanţă de «Faraonul» din defileul Oltului, am întâlnit o altă modelare asemănătoare, de mai mici dimensiuni. Are o formă asemănătoare triunghiulară, pe masa granitică.

Întreg ansamblul de modelări pe stânci observate de mine, sunt aşezate într-o anumi­tă ordine. Privirea lor este îndreptată spre valea munţilor, urmărind cursurile apelor, de exemplu, «Bătrânul muntelui» şi alte două întruchipări omeneşti, de pe valea Sebeşului, aveau privirea aţintită spre stânga cursului apelor. În ceea ce priveşte modelă­rile din munţii Cozia, am constatat că cei doi «Faraoni» se uitau spre dreapta, în spre Olt. «Omul de la Cozia» îşi aţintea privirea tot spre Olt, iar «Leul»  se uita în aceeaşi direcţie. Interesant este faptul, că sculpturile din Insula Paştelui privesc spre ocean (Francis Maziere, descriind sculpturile din Insula Paştelui, remarcă printre altele, privirea lor îndreptată spre ocean, negăsind o expli­caţie acestui fapt).

O mulţime dintre aceste întruchipări ar putea fi interpretate pe parcurs drept creaţii omeneşti pe stânci granitice, de diverse mărimi, ce au fost găsite în natură. Numeroşi specialişti au studiat la faţa locului întruchi­pările omeneşti de pe platoul Bucegilor şi au ajuns la concluzia că avem de a face cu sculp­turi modelate de mâna oamenilor în urmă cu mii de ani”1.

(click pe imagini pentru a le vizualiza la rezoluție maximă)

Costel Hristescu Almanah Magazin 1

Costel Hristescu Almanah Magazin 2Reperele cronologice sunt deosebit de interesante. Le vom reține pentru o analiză ulterioară.

Preferăm să punctăm un Modus Operandi, structurat pe trei paliere:

1. Observația vizuală întâmplătoare, deci nesistematică, pare a fi principala metodă de cercetare;

2. Ordonarea observațiilor după criterii mai mult sau mai puțin arbitrare și extragerea unor ”reguli”, adesea cu valoare de postulat: ”Întreg ansamblul de modelări pe stânci observate de mine, sunt aşezate într-o anumi­tă ordine”;

3. Saltul de-a dreptul ”cuantic”, prin acolade semantice, la ipoteze construite pe insinuări: ”O mulţime dintre aceste întruchipări ar putea fi interpretate pe parcurs drept creaţii omeneşti pe stânci granitice…”. Cel puțin teoretic, orice poate fi ”interpretat”…

(va urma)

Note: 1Hristescu Costel – ”Tainele munților. Dăltuiri în piatră în defileul Oltului şi pe valea Sebeşului”, în ”Almanah Magazin” 1982, pg. 176-177.

Episoade anterioare

https://terramirabilis.ro/2019/12/23/costel-hristescu-un-pionier-al-chipurilor-de-piatra/

https://terramirabilis.ro/2019/12/23/costel-hristescu-un-pionier-al-chipurilor-de-piatra-ii/