Explorări în enigmaticArthur Posnansky

Austriacul Arthur Posnansky (1873-1946), personalitate complexă cu preocupări și activități în varii domenii, s-a impus peste timp ca cercetător al site-ului de la Tiwanaku din Bolivia.

Săpăturile, ridicările și munca de conservare a lui Posnansky au contribuit decisiv la cunoașterea și protejarea ansamblului, aflat la acea dată într-o stare deplorabilă. Foarte important, el și-a finanțat singur cercetările, fără a practica jaful cultural obișnuit în epocă.

Poarta Soarelui TiahuanacoTeoriile sale sunt considerate în prezent eronate sau depășite, deși fondul lor a fost și este rulat la nesfârșit de unii autori. Ar fi inutil să-l schițăm, chiar și în linii mari: este vulgarizat în orice carte de paleoastronautică/pseudoarheologie care se ”respectă”.

Mai mult, asupra sa a căzut stigmatul eronat al mitologiei naziste. Datorită scurtei colaborări cu Edmund Kiß, el a fost integrat gratuit într-o narațiune unde nu-și avea locul. Kiss ajunge la Tiwanaku în 1920 crezând că descoperirile de acolo și teoriile catastrofice locale imaginate de Posnansky vor confirma tezele lui . Așa se face că corpusul l-a integrat pe Posnansky și nu invers.

S-a afirmat și că ar fi fost adeptul antropologiei rasiste, deoarece susținea că Tiwanaku este opera unei populații amerindiene diferită și superioară localnicilor Aymara. Este vorba de un anacronism, care neglijează spiritul epocii de dragul unor afirmații exagerate. Ciudat e că autori mai noi (și mai vii!) nu sunt înfierați pentru afirmații mult mai abrupte.

O întâmplare relevantă aflăm din însemnările prietenului său, colonelul Percy Harrison Fawcett:

”Un eminent arheolog german (A. Posnansky – n.n.), care își petrecuse viața întreagă săpând la Tiahuanaco, m-a rugat acum câțiva ani să ofer din partea lui, la British Museum (s.n.), douăzeci și patru de lăzi cu ceramică, statui de piatră și aur, arme și alte relicve din colecția unică pe care și-o alcătuise acolo, arătându-se dispus să accepte prețul stabilit de muzeu. Eu mi-am îndeplinit misiunea, dar muzeul a refuzat oferta.

– Drept să vă spun, obiectele nu prezintă un interes deosebit pentru noi a fost răspunsul ce mi s-a dat. În ziua aceea Anglia a pierdut un tezaur de neprețuit!”1.

Așadar nu în muzeele din Viena (de unde era originar), nu în cele din Berlin (ale culturii de care aparținea prin limba maternă), ci în cele din Londra, Marea Britanie. Și pentru ca gestul său să fie deplin și corect înțeles, tranzacția urmărea promovarea Boliviei, țară pe care a servit-o până la sfârșitul zilelor.

 Notă: 1Brian Fawcett – Călătorie neîntreruptă, Ed. Științifică, București, 1963, pg. 43.