Explorări în enigmatic

Indiferent dacă este vorba de fenomene reale sau de puneri în scenă, manifestările (”spirit zgomotos”) au un puternic impact emoțional asupra comunității locale din aria de desfășurare. De obicei, evenimentele acoperă săptămâni sau luni, astfel încât există timpul necesar apariției unor fenomene sociale ad-hoc.

În urma deplasării la Sohatu am avut ocazia să urmărim reacțiile unui numeros public (zeci de persoane), identificând câteva modele:

1. Stimulii adesea minori sunt amplificați de percepția publicului. Deși nu se poate vorbi de isterie socială propriu-zisă, operează un scenariu care se auto-întreține și se extinde în spirală;

2. În rândul publicului se desfășoară un ”joc social”, aceștia devenind din spectatori, actori. Este o participare activă, care implică ”regii” colaterale;

3. Evenimentele acționează ca o hârtie de turnesol asupra personalității și credințelor martorilor. Fără a apare convingeri și credințe noi, se amplifică cele deja formate. Cei care cred, vor crede și mai puternic; cei sceptici își vor menține și argumenta poziția;

4. Dependente de factorul timp, generează neîncredere în instituții (percepute ca neputincipase) și le erodează autoritatea. De regulă această ostilitate este de scurtă durată și scade brusc în intensitate după evenimente. Însă în timpul desfășurării există un punct de maximă tensiune socială care poate escalada cu ușurință.

Poltergeist 02Parcurgând fragmente din literatura referitoare la poltergeist, am observat ”efectul de tunel” care apare și în ufologie: concentarea pe prim-plan și ignorarea totală a contextului. Din contră, noi credem că publicul  local e parte integrată a evenimentelor și joacă un rol important în dinamica lor.

Implicând adesea zeci și sute de ”gură cască”, fenomenele poltergeist generează neliniște și agitație socială. Nouă ne-au atras atenția deoarece pot oferi informații despre structura, mijloacele și metodele unor structuri din perioada comunistă legate de cercetarea parapsihologică.

Din câte știm, au existat trei cazuri de acest tip în România acelei epoci. Primul, legat de o senzație olfactivă (parfum de violete) repetitivă și persistentă la Castelul Pelișor (Sinaia), îl considerăm dubios și nu vom insista asupra lui. Dacă apar elemente noi, vom reveni.

Celelalte două sunt șos. Sălaj nr. 244, București (septembrie-noiembrie 1968) și str. Eroului, nr. 168, com. Chiajna (toamna 1988 – vara1989). Le vom analiza pe rând, bazându-se pe două rapoarte întocmite la fața locului. Ce se desprinde din ele?

1. S-au manifestat în perioade cu o puternică încărcătură socială (’68 – intervenția în Cehoslovacia și ’88-’89 – tulburările sociale din întreaga Europă care au dus la căderea blocului comunist). Este de presupus că instituțiile statului comunist aveau tot interesul ca situațiile să fie rezolvate rapid, existând riscul de a escalada;

2. Miliția a intervenit prima, fiind sesizată chiar de cei implicați. De fiecare dată instituția a fost depășită de situație. Nu s-a acționat la spargere, ci persuasiv, prin dezbinarea publicului. În șos. Sălaj a acționat și Procuratura;

3. În ciuda regimului ateu, a fost capacitată și Biserica. Slujbele speciale făcute de preoții comunității la fața locului au fost ineficace;

4. Deși foarte probabil Securitatea a monitorizat prin mijloace specifice evenimentele, nu există indicii asupra implicării directe. Se infirmă, a n-a oară, existența unor structuri cu atribuții ”paranormale” în cadrul Securității. Pur și simplu, Departamentul Securității Statului nu avea competențe (și capabilități) pe această latură;

5. În cazul Sălaj s-au făcut și cercetări ”interdisciplinare”, denumire comună în epocă pentru abordări care depășeau un cadru strict dogmatic. Însă actanții aparțineau unui convenabil for neoficial, care reunea specialiști din mai multe instituții. Deci nu un ”Departament Zero”, ci o structură flexibilă, care nu atrăgea atenția, cu o componență dictată de necesități. Deloc întâmplător, au predominat psihiatrii…

(va urma)