Explorări în enigmaticD. Todericiu - Spre America înainte de Columb

Doru Dumitru Todericiu publică în 1966 lucrarea ”Spre America înainte de Columb”. Deși altantolog la rândul lui (a se vedea ”Atlantida”1 publicată ulterior sub pseudonimul Pierre Carnac), Todericiu alege să speculeze corespondențele culturale de pe ambele maluri ale Atlanticului în sensul unor călătorii transatlantice timpurii.

După cum era de așteptat, Zeița Theuris de la Marcahuasi îl apropie de D. Ruzo. Nu cunoaștem cine a făcut prezentările și a intermediat legătura: în ”Introducerea”2 cărții, Todericiu menționează numeroase publicații și personalități, atât din blocul sovietic, cât și din Occident. Noi am paria pe N. Jirov, la a cărei ”Atlantidă” din 1964 (ediția rusă) se fac numeroase trimiteri în volum.

Cert este că intră în corespondență cu (a se vedea referința la scrisoarea din 26.V.1964), care-i pune la dispoziție numeroase materiale:

”… ne simțim obligați a face o mențiune aparte despre sprijinul primit din partea cunoscutului arheolog peruan dr. Daniel Ruzo din Lima, care, în numele unei călduroase solicitudini a furnizat, autorului acestei cărți, valoroase date și materiale iconografice cu privire la una dintre cele mai vechi culturi omenești dezvoltate în America”3.

Ba chiar îl invită pe Ruzo în România. Și acesta acceptă. Îi va fi unul dintre amfitrioni la venirea în țară.

(click pe imagine pentru a o vizualiza la rezoluție maximă)

Ilustrație TodericiuÎn continuare, redăm un fragment din ”Spre America înainte de Columb”:

”Cu milenii înaintea erei noastre, pe platoul Marcahuasi din Cordilierii apuseni, în Peru, s-a dezvoltat una dintre cele mai vechi culturi cunoscute în America, cultura Masmaa. Ea a fost descoperită şi descrisă de cunoscutul arheolog peruvian dr. Daniel Ruzob.

Într-o scrisoare personală adresată autorului cărţii de faţă, la 26.V.1964, dr. Ruzo, precizează în legătură cu că:

«Până acum cel puţin 10000 de ani şi în timpul multor secole posterior celor mai vechi picturi rupestre, omul pe toate latitudinile planetei a tăiat (sculptat) munţii (stâncile din munţi) pentru a lăsa o urmă a trecerii sale şi a-şi exprima cele mai importante concepţii. Cum această sculptură executată în trei dimensiuni şi cu singurul ajutor al uneltelor de piatră, ar fi fost însă foarte greu de realizat, cerând o imensă cheltuială de timp de lucru, ”tehnica” sculptorilor s-a îmbunătăţit şi ei au ajuns să producă adevărate tablouri care trebuiau să fie privite dintr-un loc bine determinat. Ei au profitat pentru aceasta de anumite aglomerări de stânci adesea foarte îndepărtate unele de altele, dar care se completau într-un ansamblu sau tablou unic, ori de câte ori erau privite din punctul dat (uneori acesta din urmă era chiar marcat în teren). Pentru a obţine acest rezultat de ansamblu, ei au profitat de lumina soarelui şi de umbră. Multe sculpturi au fost făcute pentru un anumit moment al zilei (dimineaţa, amiaza, după amiaza) sau un anumit timp al anului (echinocţii, solstiţii etc.)».

În continuare dr. Ruzo, adaugă despre această cultură numită Masma după numele unui sat apropiat – că unele trăsături caracteristice ale ei, se întâlnesc în locuri foarte depărtate unele de altele şi că a studiat sculpturi de stânci similare, în Peru, Chile, Mexic şi Brazilia – şi recent şi în Valea Nilului şi în Grecia.

«Tehnica sculpturii» în piatră, folosită de oamenii culturii Masma precizează Ruzo «este acceaşi şi unul dintre detaliile sale – modul de a realiza ochi ”perfecţi” executând doar tăieturi adânci în stâncă, se repetă peste tot…». «Aceste statui sunt plasate într-o poziţie exactă faţă de mersul soarelui, pentru a obţine într-o anumită zi efectul pe care l-ar da ochiului, completându-l, umbra sprâncenei. Am studiat cazul unei sculpturi importante la Marcahuasi care nu poate fi văzută decât de la amiază şi până la ora 13, dar atunci i se vede nu numai ochiul, ci un mic punct de lumină, care căzut exact pe fundul orbitei de piatră, îl ”învie” într-un chip foarte fericit…»c.

Cultura Masma însă prezintă o serie de similitudini surprinzătoare cu vechea cultură egipteană. Printre acestea se numără reprezentări «tipic egiptene» ale sfinxului, a unor zeităţi cu cap de animal şi a zeiţei Tuerisd, pe care egiptenii o adorau sub trăsăturile unui hipopotam femelă, ridicat pe picioarele posterioare, purtând o coroniţă pe creştet şi ţinând în membrele anterioare – devenite mâini – semnul vieţii. Protectoarea viitoarelor mame şi simbol al fecundităţii în Egipt, zeiţa de la Marcahuasi este reprezentată la fel cu figurările din Egipte. Tot aici mai sunt întâlnite «capete de faraon» purtând acoperământul regalf, în care se împleteau simbolurile celor două Egipturi, de sus şi de jos, precum şi nenumărate capete negroide – imagini rupestre de vaci, cai, şi cămileg, animale care niciodată nu au trăit în America.

Folosind prezenţa reprezentării Gliptodonului – animal care ca şi cămila prezentă pe stâncile de la Marcahuasi a dispărut de mult din America, N.F. Jirovh consideră platoul drept un vechi sanctuar şi atribuie culturii Masma o vechime de circa 10000 de ani.

Ruzo a relevat nu numai neobişnuitele asemănări cu vechea cultură egipteană, a culturii Masma dar şi altele cu culturile arhaice mexicane. Dr. Panza, de la institutul naţional de antropologie din Mexic, Pompa I. Pompai, profesorul Peter Allan specialist în problemele culturii Tiahuanaco, Dr. H. Schindler Bellamy şi savantul N.F. Jirov împărtăşesc vederile lui Ruzoj. […]

Aspectul cu totul aparte al culturii Masma relevă însă un caracter ce nu poate fi pus la îndoială, dar datele de care dispunem nu ne îngăduie să adăugăm nimic mai mult şi probabil că ani lungi, de cercetări sistematice vor fi necesari, pentru a se ajunge la elucidarea problemelor ridicate de această cultură.

Cultura Masma însă este cunoscută de câţiva ani, dar despre pretinse legături între vechiul Egipt şi America vorbeşte încă din secolul al XVII-lea savantul Ah. Kircher, ca să nu mai amintim de apreciabilul volum de publicaţii apărute pe această temă în ultimii 150 de ani. ….

Note: aD. R u z o, La cultura Masma, Lima, 1954; bIbidem, L’Ethnographie, Paris 1956, pp. 45-53 şi D. Ruzo, La culture Masma, L’Ethnographie, Paris 1959, pp. 55-87; cD. Ruzo, prin observaţie atentă, a determinat şi apoi a fotografiat, dovedind, lucru admis de toţi ceilalţi cercetători, existenţa figurării unui cal pe pietrele de la St Onehenge (sic!), vizibil la echinocţiul de toamnă; dD. Ruzo, L’Ethnographie, Paris, 1959, p. 78-85; eIdem, L’Ethnographie, Paris, 1956, planşa dintre pp.48-49; fIdem, L’Ethnographie, Paris, 1959, pp. 78-85; gA. Lecca, Op. cit. (Lumi dispărute), p. 140; hN.F. Jirov, Atlantida, Editura pentru literatură social-politică, Moscova, 1964, pp. 55 şi 376; iPompa I. Pompa, El circumpacifico y la cultura megalitica en America, Mexic, 1959; jD. Ruzo, L’Ethnographie, 1959, pp. 78-85. De altfel un ecou interesant al descoperirii lui Ruzo, este acordarea unei atenţii sporite constatărilor lui Homet. Maniera de a reprezenta figurile de oameni şi animale de la Piedra Pintada – prezintă o tehnică similară folosită de vechii egipteni cu începere din mileniile III-IV. î.e.n. (la un car tras de patru animale de ex. se desenează 2 sub oişte şi 2 deasupra ei – vezi pentru alte amănunte M. Homet, op. cit., p. 22)”4.

(va urma)

Note: 1Pierre Carnac – ”L’Atlantide: autopsie d’un myhe”, Ed. Rocher, Monaco, 2001. Pt. ediția română vezi ”Atlantida. Autopsia unui mit”, Ed. Humanitas, București, 2003; 2,3,4Doru Todericiu – ”Spre America înainte de Columb”, Ed. Științifică, București, 1966, pg. 12, 12, 172-174.

Episoade anterioare ale serialului

https://terramirabilis.ro/2019/01/09/daniel-ruzo-si-romania-inceputuri/

https://terramirabilis.ro/2019/01/10/daniel-ruzo-si-romania-ii-atlantida-lui-jirov/