Guruşi. Închipuiţi. ImpostoriYeti 02

Rămăşiţele unui ”om al pădurii” la Stânişoara (jud. Vâlcea). Cu ceva ani în urmă, ing. a lansat teoria că niște însemnări ale lui ar consemna existența unui , om al pădurii, în județul Vâlcea  (muntele ). Din câte cunoaștem, totul a început cu două articole1 publicate în ”Capra Vecinului” (1996), supliment de week-end al Cotidianului.

Preocuparea inginerului Dragomir față de omul-pădurilor de la a fost consecventă: întâlnim capitole2 dedicate în cărțile sale ”Enigme în jurul nostru” (1998) și ”Mistere în jurul nostru” (2012). Ceea ce trebuie spus este că Dragomir practică o reciclare parțială a materialelor, fapt recunoscut și asumat, dar întotdeauna adaugă noutăți dezvoltărilor anterioare, ceea ce este lăudabil. Așa s-a întâmplat și în cazul de față, ceea ce înseamnă că autorul a păstrat un interes viu față de problemă, rotunjind-o în timp.

Nu știm ce l-a împins pe Silviu N. Dragomir să emită o interpretare atât de hazardată, mai ales că este unul dintre rarii români care s-au aplecat cu acribie asupra enigmelor, misterelor și fenomenelor exotice. În schimb știm că Biserica Ortodoxă Română, i-a canonizat Yeti-ul său sub numele de Sfântul Neofit, în data de 25 februarie 2016. Ceea ce a venit să confirme supozițiile noastre, prezentate în ”Zori de ziua”3 (2010).

Deoarece ne-am obișnuit cititorii să luăm în zeflemea anumite personaje, și asta pe bună dreptate, trebuie să afirmăm, să întărim și să subliniem că în privința ing. Silviu N. Dragomir nu este cazul unui asemenea tratament. Îl respectăm și ca om, îi respectăm și munca sa. Dacă semnalăm unele erori ale sale o facem pentru a îndrepta,  știind că este vorba de niște excepții care confirmă regula unei opere sănătoase în ansamblul ei.

Note: 1Silviu N. Dragomir – ”A trăit și la noi Omul Pădurilor?” (I+II) în Capra Vecinului/ Cotidianul nr. 276 (1624)/ 23-24.11. 1996, pg. 6 și nr. 287(1635)/7-8.12. 1996, pg. 6; 2Silviu N. Dragomir – ”Enigme în jurul nostru”, Ed. Enmar, București, 1998, pg. 82-83 și  ”Mistere în jurul nostru”, Ed. Lucman, București, 2012, pg. 83-84. Ambele cărți conțin capitole despre Yeti/ Omul Pădurilor; noi am semnalat punctual pasajele aflate în discuție; 3Vlad-Ionuț Musceleanu – ”Rămăşiţele unui ”om al pădurii” la Stânişoara (jud. Vâlcea)” în ”Zori de ziua” – periodic on-line de analiză și sinteză asupra realității fantastice an. II nr. 6/2010, pg. 20-21.

Silviu N. Dragomir

Sursa foto

De la cei vechi citire. Analizând răspunsurile la Chestionarul pe care-l distribuise la nivel naţional, Nicolae Densuşianu conturează în lucrarea sa – ”Dacia Preistorică” (1913) – imaginea unui făpturi, ”Moşul”, care aparent ţine doar de folclor:

”La poporul roman, mai esistă şi astădi o serie de tradiţiuni despre o rasă primitivă umană perosă şi colţată… Ast-fel în Descântecele române, cari conțin prețiose elemente pentru timpurile primitive, se face adese-ori amintire de o ființă necunoscută epocelor posteriore, de un om selbatic, de regulă mare, peros, și inimic constant al omului de adi. […] Acest om peros, cu dinţii colţaţi, şi căutatura înfiorătore, și care locuia în păduri, mai portă în tradițiunile române și numele de «moș»”1.

”Moşul” se întâlnește atât în legende, povestiri populare, cât şi în descântece şi cuvinte de dojană: ”Am să te dau lu’ Moşu’!”, ”Vezi că o să te prindă Moşu’!”.

Sub diverse denumiri, îl aflăm la popoare cu tradiţii mai mult sau mai puţin recente: Yeti, Mau, Bigfoot, Sasquatch, Susunaa…. Încercările de a captura acest fel de făptură constituie o modă redundantă şi persistentă.

O mărturie despre rămăşitele palpabile ale unui astfel de „Moş” par a fi menţionate în însemnările unei călătorii făcute în 1860, făcută ”Din însărcinarea ministerului cultelor şi instrucţiei publice”. Călătorul şi autorul este nimeni altul decât Alexandru Odobescu, pionier al arheologiei şi studiului patrimonial în România.

Alexandru OdobescuIată ce notează acesta pentru data de duminică 17 iulie :

”Alături cu mănăstirea (Stânișoara – n.n.), cam în faţa ei, dar dincolo de pârâul ce curge alături, e un pisc, care din partea cea dăspre Olt e surpat, cu mare anevoinţă am ocolit acest pisc, cu primejdia de a cădea în prăpastie, dar am ajuns la locul unde, în surpătură, era o gaură mică, astupată cu pietre. Stareţul ce ne însoţea a scos pietrele şi am văzut înlăuntru oase.

Se vede că peştera fusese mai mare, dar bolovanii rostogoliţi de pe munte au mai astupat-o. Stareţul ne spuse că, pe când era tânăr, era la Stânişoara un călugăr ca de 90 ani, ce zicea că-şi aduce aminte că, fiind el băiat şi viind să pască vitele pe aceşti munţi, pe când schitul era pustiu şi biserica dărâmată, trăia pe aci un om gol şi păros, care fugea cât vedea alţi oameni, şi-i zicea Sălbatecu; de aceea se cheamă şi acum acel munte într-astfel. Oasele acestea trebuie să fie ale Sălbatecului, căci un călugar le-a luat şi le-a dus la mănăstire, iar noaptea i s-a arătat Sălbaticul şi a cerut să i le înapoieze în peşteră, la loc, precum a şi făcut; numai căpăţâna lipseşte, şi aceea un călugar preacuvios, ce fusese la Stănişoara, cu mare rugăciune către vechiul pusnic (s.n.) sălbatic, a dobândit în vis de la dânsul voia ca să-i ia căpâţâna, şi a dus-o departe, în Moldova, la ţara lui. Astea mi-a povestit stareţul”2.

Note: 1Nicolae Densuşianu – Dacia Preistorică, Carol Golb, București, 1913, pg. 20-21; 2Alexandru Odobescu – Însemnări despre monumentele istorice din judeţele Argeş şi Vâlcea – Călătorie făcută în 1860 – Din însărcinarea ministerului cultelor şi instrucţiei publice, publicat și în Al. Odobescu  ”Note de Călătorie”, Ed. Sport-Turism, București, 1981, pg. 66-67.

(va urma)