Guruşi. Închipuiţi. Impostori

 Cu Sfântul pe călcând… Basilica.ro este agenția de știri oficială a Bisericii Ortodoxe Române. Vă invităm să parcurgeți rândurile următoare:

”Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit joi, 25 februarie 2016, în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie, de la Mănăstirea Stânişoara, având ca zi de prăznuire data de 3 septembrie”.

”Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea din părinţi creştini ortodocşi, cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie sfântă. De tânăr a primit chipul îngeresc al călugăriei în Mănăstirea şi, după mai mulți ani de ascultare smerită în obște, dorind viaţă desăvârșită, a primit binecuvântarea starețului său să meargă în pustnicie. Astfel, şi-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit Sălbaticul şi acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli şi în neîncetată rugăciune, primind după o vreme tunderea în marea schimă călugărească. Toată săptămâna postea şi se ruga în peşteră, iar din când în când, în Duminici și sărbători, cobora la sihăstria de la Turnu, se spovedea la Cuviosul Daniil duhovnicul, apoi, la Sfânta Liturghie, se împărtăşea cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Hristos. Fiind lucrător încercat al rugăciunii neîncetate, acest fericit, mare nevoitor şi iubitor de Dumnezeu, după ce s-a dăruit cu totul vieţii pustniceşti şi a ajuns pe înalte trepte de sfințenie, a primit de la Duhul Sfânt darul lacrimilor și al mijlocirii pentru întreaga lume. După 30 de ani, trăiţi în sălbăticia locurilor, unde a suferit asprimea iernilor «în sărăcie şi golătate» , răbdând grele ispite de la diavoli, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului acolo în peşteră, neştiut de nimeni. Trupul său răposat a fost descoperit de un călugăr de la Mănăstirea Cozia, care era rânduit să ducă mâncare pustnicilor. El a luat trupul Sfântului şi l-a adus la mănăstire să-l îngroape. Dar noaptea fericitul Neofit i s-a arătat în vis şi l-a certat, poruncindu-i să-i ducă trupul înapoi în peşteră. Tot în această noapte Cuviosul s-a arătat şi stareţului, îndemnându-l să aşeze la locul său de nevoință sfântul său trup. A doua zi de dimineaţă, călugărul a luat cinstitul trup al Cuviosului şi, împreună cu un alt monah, le-a dus în peştera lui, în muntele Sălbaticul. (s.n.) Ajungând aici, unul dintre călugări, supărat de osteneala pe care o făcuse, a zis: «Cu urşii ai trăit, cu urşii să rămâi!». Pentru aceste vorbe lipsite de evlavie a fost însă pedepsit îndată, întorcându-i-se capul spre spate. Atunci, cu vaiete mari a coborât la mănăstire, mărturisindu-şi păcatul. Părinţii, împreună cu stareţul mănăstirii, s-au rugat Cuviosului Neofit să ierte pe cel păcătos şi acesta s-a vindecat îndată. În felul acesta a preamărit Dumnezeu pe plăcutul său, arătându-l înaintea tuturor făcător de minuni şi tămăduitor. Vestea aceasta s-a răspândit curând, mai ales în satele de prin apropiere, încât mulţi credincioşi îşi îndreptau paşii spre peştera lui unde se închinau și primeau mângâiere sufletească și vindecare de boli. Moaştele Sfântului Neofit se păstrează astăzi în biserica Mănăstirii Stânişoara, unde mulțime de binecredincioși creștini primesc ajutor, fiind izbăviți de patimi sufletești, de necazuri și de boli, iar peştera unde s-a nevoit Cuviosul este și astăzi loc de pelerinaj”1.

Sf. Cuv. Neofit şi Meletie de la Mr. StânișoaraAșadar, Yeti-ul inginerului Dragomir era de fapt un om, și pe deasupra un om sfânt. Iar oasele văzute în 1860 de Odobescu acum și-au găsit locul binecuvenit la Mănăstirea . Ca moaște sfinte, nu ca hârburi de maimuțoi…

Să reamintim, pentru întărire, și legătura delirantă făcută de Dragomir cu întâmplările de la Bâlea-Lac (septembrie 1978), extrapolare gratuită lipsită de orice suport faptic:

”Amintesc , în care am căutat să-l conving să studieze paralel posibilitatea remanenţei prin Munţii Făgăraşului a unui relict umanoid de tipul omul pădurii (semnalat de Al. Odobescu în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în Munţii Buzăului – «yeti» care s-a refugiat ulterior în Munţii Coziei şi poate, să fi rămas undeva şi pe parcurs)”2.

Despre Cazul Bâlea-Lac, cu monștri periculoși și militari speriați de moarte, puteți citi aici opinia specialiștilor. Apoi va trebui să ne așteptați pe noi să vă spunem cum s-au petrecut de fapt lucrurile, în concret.

(sfârșit)

Note: 1”Sfinţi Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara” în basilica.ro, 25.02.2016; 2 – ”Draculea”, Ed. Lucman, București, 2010, pg. 233.

Episoade anterioare ale serialului

https://terramirabilis.ro/2020/01/07/un-yeti-de-stanisoara-jud-valcea/

https://terramirabilis.ro/2020/01/08/un-yeti-de-stanisoara-jud-valcea-ii/