România enigmatică şi insolităMartori OZN 2

Pe baza unor raportări aflate în Arhiva documentară și în Arhiva documentară creionăm câteva tipologii de martori.

Teama de ridicol”, reală sau indusă (câteodată chiar de ufolog/ investigator), apare în numeroase declarații, fiind motiv de precauție și mai totdeauna o justificare pentru  raportarea tardivă.

În episodul precedent am prezentat cele două declarații ale dnei. I.M. din Timișoara. Să insistăm puțin asupra unui paragraf semnificativ:

”La întâlnirea din 29 XI 1996 de la Timișoara ați vorbit despre teama de ridicol (s.n.) al [sic!] celor care au trăit diferite evenimente. Mie nu-mi este teamă de ridicol (s.n.), dar n-aș vrea să creadă cineva că mint sau exagerez, pt. că cele trăite de mine sunt veridice și chiar dacă par imposibile pt. alți oameni, eu le-am trăit exact așa cum le-am prezentat” [d. 29.11.1996].

Folosim această ipostază ca pretext pentru a semnala o temă puțin discutată în ufologie. Sugestia ”eu te cred, te înțeleg și te prețuiesc, ei (ceilalți) nu!” e specifică sectelor și primul pas în câștigarea încrederii într-o schemă de abuz. La nivel internațional e des răspândită; în România mai puțin, deși unii ozeniști nu se dau în lături de la practici de gen. Fără îndoială, nu este cazul lui C.N. Turcu, ci a altora; îi știm și se știu ei care, cum, ce…

În data de 26.05.1995, soții M. (G și M.-V.) din Sibiu completează o declarație în fața lui Turcu. La aceeași dată, el face o fotografie de reconstituire la locul evenimentului, în prezența celor doi.

(click pe imagini pentru a le vizualiza la rezoluție maximă)

TA1 OZN

TA2 OZNAminteam de justificarea pentru raportarea târzie. Cităm din declarația sibienilor:

”La momentul respectiv observația ne-a făcut să ne gândim că ar putea fi un O.Z.N., dar din considerente de a nu fi ridicoli (s.n.), n-am făcut caz, remarca nefăcând-o decât între prieteni”.

(va urma)

Episoade anterioare ale serialului

https://terramirabilis.ro/2020/01/25/ozn-tipologii-de-martori/