Guruşi. Închipuiţi. ImpostoriPiramida Ceahlău A

Din investigațiile pe care le-am întreprins de-a lungul timpului asupra unor locuri și fenomene misterioase din România, au reieșit câteva modele recurente. Iată două:

  • Ocultarea deliberată a surselor primare. Afirmația (sau informația) este preluată, prelucrată și rostogolită la infinit, până se pierde urma începuturilor și forma ei inițială. Grosul citărilor ulterioare provin din fazele intermediare ale discursului;
  • ”Zborul sub radar”, manipulând sentimentul rușinii. Se preferă afirmații și teze cât mai gogonate, asupra cărora specialiștii evită să se pronunțe, deoarece riscă să devină la rândul lor ridicoli.

”În 22 mai 1998, conf.univ.dr. Ioan Ţicleanu (s.n.) de la Facultatea de geologie a Universităţii Bucureşti a declarat că: «Noi i-am învăţat pe egipteni să facă piramidele. Piramida de pe Toaca din Ceahlău este mai veche decât piramida lui Keops»”.

Rândurile de mai sus aparțin lui Gheorghe Funar și puteți citi delirul său în variantă completă aici.

Despre Țicleni și piramida/piramidele lor de pe Ceahlău va fi vorba în serialul următor. Dar nu despre Ioan, ci despre Nicolae și Elena, pentru că așa-l chema pe individ (†) și încă o mai cheamă pe soția sa.

Pentru început, să prezentăm sursele primare, de negăsit pe Internet. Sunt trei, două le avem la cheie, una încă nu.

Nicolae și Elena – Posibil arhetip al unor vestite construcții antice, în Munții Carpați, an II, nr. 6/1998, pg. 10-16.

(click pe imagini pentru a le vizualiza la rezoluție maximă)

Piramida holografică Ceahlău 03

Piramida holografică Ceahlău 04

Piramida holografică Ceahlău 05

Piramida holografică Ceahlău 07

(va urma)