Guruşi. Închipuiţi. ImpostoriHAARP A02

Centrala de energie. Găsim în ”Dimineața magicienilor” un fragment din remarcabila nuvelă a lui John Buchan, ”The power-house”:

”- […] Încă de pe acum ştiinţa realizării marilor instrumente de distrugere depăşeşte cu mult posibilităţile defensive. Ceea ce vedeţi sunt pur şi simplu creaţiile unor oameni de mâna a doua, grăbiţi să cucerească bogăţia şi gloria. Adevărata ştiinţă, aceea de temut, e încă ţinută secretă. Dar credeţi-mă, domnul meu, ca există (s.n.).

Tăcu un moment şi conturul uşor al fumului de la trabuc se profilă în întuneric. Apoi îmi cită mai multe exemple, încet, ca şi cum s-ar fi temut să nu meargă prea departe.

Acele exemple mi-au deschis ochii. Erau de diferite ordine: o mare catastrofă, o ruptură subită între două popoare, o boală distrugând o recoltă esenţială, un război, o epidemie. Nu le voi reproduce. Atunci n-am crezut în ele şi astăzi cred şi mai puţin. Dar erau teribil de frapante, expuse cu acel glas calm, în încăperea aceea obscură, în acea sumbră noapte de iunie. Dacă spunea adevărul, flagelurile în cauză nu erau opera naturii sau a întâmplării, ci a unei arte (s.n.). Inteligenţele anonime de care vorbea, lucrând în subteran, îşi dezvăluiau din când în când puterea printr-o manifestare catastrofală. Refuzam să-l cred, dar în timp ce-şi dezvolta exemplul, arătând mersul jocului cu o precizie deosebită, n-am scos nici un cuvânt de protest”1.

Rândurile de mai sus au fost scrise în 1913 (nu ”prin 1910”, cum afirmă autorii din care cităm) și au apărut2 inițial în numărul din decembrie al Blackwood’s Magazine. Chiar dacă este o lucrare de ficțiune, reținem trimiterea timpurie la o armă geoclimatică, deținută și utilizată în secret.

Publicată inițial de Ed. Gallimard/Paris în 1960, ”Dimineața magicienilor” este o carte cu păcatele ei. Mari. Însă a jucat un rol semnificativ în gruparea și repunerea în circulație a tot soiul de surse obscure. Varianta română a apărut în 1994 la Ed. Nemira.

FulgerEco-ul ”curenților telurici”. Asemeni ”Dimineții magicienilor”, ”Pendulul lui Foucault” este o carte-cult. Ambele etalează o imensă erudiție, dar o folosesc în sensuri diametral opuse: una pentru a sprijini o cauză, cealaltă pentru a o satiriza cu rafinament. Însă ”Cei care se joacă prea subtil cu vorbele, pot cu ușurință să le corupă sensul”3. Vom vedea ulterior ce și cum. Deocamdată citatul:

”Am încercat şi am reuşit. Pământul e un mare magnet, iar forţa şi direcţia curenţilor săi sunt determinate şi de influenţa sferelor cereşti, de ciclurile anotimpurilor, de precesiunea echinocţiilor, de ciclurile cosmice. De aceea sistemul curenţilor e schimbător. Dar trebuie să se mişte ca firele de păr care, pe măsură ce cresc pe toată calota craniană, par că sunt generate în spirală dintr-un punct aflat în creştet, acolo unde ele ascultă mai puţin de pieptene. Identificând punctul ăla şi punând în el staţia cea mai puternică, ar fi putut fi dominate, dirijate, comandate toate fluxurile telurice ale planetei (s.n.). Templierii înţeleseseră că secretul nu consta numai în a avea harta globală, ci în a cunoaşte punctul critic, Omphalos-ul, Umbilicus Telluris, Centrul Lumii, Originea Mecanismului. Toată afabulaţia alchimică, coborârea htoniană a operei la negru, descărcarea electrică a operei la alb nu erau decât simboluri, transparente pentru iniţiaţi, ale acestei auscultaţii centenare al cărei rezultat final ar fi trebuit să fie opera la roşu, cunoaşterea globală, dominarea fulgurantă a sistemului planetar al curenţilor. Secretul, adevăratul secret alchimic şi templier, consta în a identifica Obârşia acestui ritm intern […].

”Totu-i perfect”, zicea Diotallevi. ”Dar când, până la urmă, ştii să dirijezi curenţii telurici, ce faci din ei? Morişcă de vânt?”.

”Haida-de”, ziceam eu, ”nu sesizaţi scopul descoperirii? Fixaţi în Ombilicul Teluric fişa cea mai puternică… Faptul că posezi staţia aceea îţi dă putinţa de a prevedea ploile şi seceta, de a dezlănţui uragane, taifunuri, cutremure, de a desprinde continentele, de a scufunda insulele (cu siguranţă, Atlantida a dispărut din cauza unui experiment dus prea departe), de a face să se înalţe-n aer pădurile şi munţii… Vă daţi seama? E altceva decât bomba atomică, ce-i face rău şi celui care o lansează. Tu, din turnul tău de comandă, îi telefonezi, să zicem, preşedintelui Statelor Unite şi-i spui: până mâine vreau un catralion de dolari, sau independenţa Americii Latine, sau insulele Hawaii, sau distrugerea rezervelor tale nucleare, altfel falia Californiei se deschide definitiv şi Las Vegas-ul devine un tripou plutitor…”.

”Păi Las Vegas e în Nevada…”.

”Şi ce contează, controlând curenţii telurici tu dezlipeşti şi Nevada, ba chiar şi Colorado. Şi pe urmă telefonezi la Sovietul Suprem şi le spui: prieteni, până luni vreau tot caviarul din Volga şi toată Siberia ca să fac cu ele un depozit de produse congelate, altfel vă înghit Uralii, vă fac Caspica să se reverse, vă trimit Lituania şi Estonia în derivă şi vi le scufund în Groapa Filipinelor”.

”E-adevărat”, zicea Diotallevi. ”O putere uriaşă. Să rescrii Terra cum ai scrie Tora. Să muţi Japonia în Golful Panama”. ”Panică pe Wall Street”. ”Altceva decât scutul spaţial. Altceva decât să preschimbi metalele în aur. Dirijezi salva trebuitoare, aduci în stare de orgasm viscerele pământului, le pui să facă în zece secunde ceea ce au făcut în miliarde de ani şi tot bazinul Ruhr îţi devine un zăcământ de diamante. Cunoaşterea mareelor fluidice şi a curenţilor universali, spunea Eliphas Levi, reprezintă secretul atotputerniciei umane”4.

 

Umberto Eco a îmaginat un complot care se derulează de-a lungul istoriei, capacitând societăți secrete, state și indivizi remarcabili în încercarea de a obține dominația planetară controlând dintr-un punct geografic privilegiat (Buricul lumii) forța curenților telurici. Rândurile de mai sus detaliază scopul final: obținerea unei arme finale,  geoclimatice.

Insistăm pe nota satirică a ”Pendulului lui Foucault”, afirmată chiar de Umberto Eco în interviuri, atunci când a realizat că exista riscul de a fi înțeles greșit. Indiciile de connoisseur (”mareele fluidice” și ”curenţii universali” la care se referea E. Levi țineau de astral, nu de subteran și materialitatea grosieră) nu opresc și nici n-au oprit anumite persoane să concluzioneze în conformitate cu propriile idei delirante. Revenim, revenim…

Recursul la . Construirea HAARP (High-frequency Active Auroral Research Program) a început în 1993 și nici în prezent nu este clar în ce fază de operaționalizare se află. Există o versiune oficială despre finanțarea și scopurile acestei instalații, dar ea este prea prozaică pentru a satisface pe cineva. În schimb, există o mulțime de teorii ”alternative”, exact în spiritul celor citate mai sus: o armă geoclimatică, ba chiar și mai mult, un dispozitiv de control al minții care să influențeze indivizi și populații.

Au curs râuri, mări și oceane de cerneală pe seama HAARP,  dar s-a vorbit prea puțin despre psihologia care stă în spatele lui. Buchan pomenea ceva similar în 1913, Eco în 1988 (deși recursul său era subteran, nu atmosferic). Cumva, dacă n-ar exista, HAARP trebuia inventat.

Mircea Eliade a avansat teza camuflării sacrului în profan. Nici vorbă de camuflare; este o substituire vizibilă cu ochiul liber în teoriile conspirației, noul corpus al (pseudo-) religiei sclavilor.

Sclavul asumat își investește stăpânul cu puteri demiurgice, menite să-i justifice propria condiție.

Imaginarul construit în jurul HAARP este varianta tehnologică a puterilor lui Dumnezeu. La fel cum legiunea diavolului este încărnată în conspiratorii de tot felul. Avem de-a face cu triumful ideilor materialiste, în care forțe spirituale sunt fie antromorfizate, fie trecute pe repede-nainte în substanța dispozitivelor tehnologice.

Anticii credeau că zeii le trasează destinul. ”Modernii” au propria variantă, Mașina în forma sa cea mai evoluată: HAARP. Să nu ne grăbim să vorbim despre primitivi…

Ridicolul absolut este că au existat Oameni înlănțuiți în zărci și gherle, umiliți, bătuți, terorizați, zdrobiți, care și-au păstrat o conștiință infinit mai liberă decât mulți amărâți care zburdă în libertate, crezându-se  superiori și bine informați și spirituali. Niște prăpădiți care trăiesc și mor nimeni, dar mai ales trăiesc și mor degeaba.

Note: 1Louis Pauwels, Jacques Bergier – ”Dimineața magicienilor. Introducere în realismul fantastic”, Ed. Nemira, București, 1994, pg. 73; 2John Buchan – ”The power-house”, în ”Blackwood’s Magazine”, vol. CXCIV, nr. MCLXXVIII, dec./1913, pg. 715-760; Houghton Mifflin Co, Boston, US, 1916; 3William Shakespeare – A douăsprezecea noapte; 4Umberto Eco – Pendulul lui Foucault, Ed. Pontica, Constanța, 1991.