România enigmatică şi insolită

Textul pe care-l prezentăm mai jos a apărut în data de 30 iulie 2015 pe un site de umor, cotidianzilnic.ro, din păcate dispărut între timp din peisajul digital:

Un mason bătrân dezvăluie

– tunelurile din duc către panoul de siguranțe al lumii.

Geoffrey Popescu, un mason de origine română de rangul 33 din Marea Lojă Reunită a Scoției și Irlandei «Walt Disney» dezvăluie adevărurile care ne neliniștesc despre zona Bucegilor.

De mult cunoscută de către fenomenologi și de către oamenii locului ca o zonă de confluență a unor energii tulburătoare, platoul Bucegilor a reprezentat un loc de temută venerare.

În anul 2006, Geoffrey Popescu, aflat pe patul de moarte într-un spital ultrasecret care servește numai elitele lumii, a început să dicteze unui biograf toate secretele pe care lumea trebuie să le afle.

Printre acestea a fost și adevărul despre tunelurile din Bucegi, o rețea de galerii secrete care se pare că duc către un panou de siguranță pentru energiile ezoterice ale lumii.

«Mi-a explicat, și trebuie să înțelegeți că risc viața dezvăluind asta, că masonii de mult stăpânesc anumite energii telurice despre care știința abia începe să afle. Este vorba despre energii care pot schimba bine în rău, vremea bună în vremea rea, sănătate în boală și așa mai departe.

Fiecare corp are energia sa, inclusiv corpul uman, energie care rezonează și se vede une ori sub forma chakrelor. Ei bine și Pământul are astfel de energii, la o scară mult mai mare.»

Se pare că astfel de energii sunt bine canalizate de prin tot felul de conducte naturale sau artificiale, de exemplu proiectul . Pentru a preveni scurtcircuitarea conductelor energetice civilizațiile avansate care se știe că au locuit pe Pământ cu mult înaintea oamenilor au construit un panou de siguranțe. Nu ca cele cu care sunt obișnuiți oamenii, ci sub forma unei rețele de filoane de cristale și monoliți de quartz interschimbabili.

«Dacii au fost un popor care au știut să folosească aceste energii. Avem dovezi directe, arheologice. Însă ei nu erau racordați la panoul de siguranțe al lumii fiindcă nu au solicitat niciodată branșarea. Practic dacii ”furau” energii ezoterice.» spune biograful masonului decedat”.

Cotidian zilniccotidianzilnic.ro nu s-a pretins niciodată o platformă de știri, ci de umor. Dacă pleonasmul din nume scăpa neobservat, subtitlul ”Tabloid infect” era mai mult decât lămuritor. Ca să nu vorbim de conținutul articolelor, care aveau ”stegulețe” de alarmă în fiecare propoziție.

Și s-a întâmplat ceva: materialul a fost preluat integral de nenumărate site-uri cu pretenții de seriozitate, la categoria ”News/Știri”. Și a început să fie considerat ca atare. Desigur, am putea reproșa publicului imabilitatea de a remarca umorul în tușe groase și în doze industriale. Însă cei care au deturnat – prin metoda de furt calificat ”suveica” – intenția autorilor de la cotidianzilnic.ro sunt mult mai culpabili. Și câteva din instituțiile astea de presă (de ex. Antena 1 – vezi mai jos) iau acum bani de la Guvern pentru a informa publicul corect.

Antena 1Citiți sau (re)citiți aici, pentru a înțelege cum încep lucrurile să se lege între ele.