Bâlciul nălucilor

Ab Secu condita. Pe la mijlocul anilor ʼ90 activam în cadrul unei structuri dacologice semi-clandestine, care grupa foști optzeciști ai Cercului ”Deceneu”,  alături de persoane care descoperiseră subit gustul cercetării istoriei antice și alți ofițeri. Erau adunări pestrițe, unde se exprimau opinii diverse și pe care absolut nimeni nu le lua în seamă. Un curent cultural marginal, încărcat cu un oarecare romantism. Impactul social era 0 (zero) sau mai degrabă 000 (3 nule), ca făina aia bună. De panificație, nu de Columbia. Când am înțeles despre ce este vorba și ce va urma, m-am retras, deși am păstrat anumite colaborări, participări și prietenii.

La începutul anilor 2000 (an apocaliptic!), au venit sponsorizările foștilor și banii din America, la pachet cu o organizație nouă, cu rădăcini alogene. Parcă de nicăieri, apăruseră oamenii de zăpadă din ”Game of Thrones”: cu ochi albaștri, teleghidați de niște entități obscure și puși pe fapte rele.

S-au montat Congresele de dacologie, inițiate de newyorkezul Napoleon Săvescu. Ele urmau linia defunctului Cerc ”Deceneu”, trasată anterior de ceea ce noi am numit ”Inițiativa ʼ741: expoatarea în orb a entuziaștilor naivi, în beneficiul câtorva sforari, mai mult sau mai puțin vizibili. Pe vremea comunismului interesul era instituțional, după 1990 el a urmat linia generală a privatizărilor de tot felul.

Manifestările au beneficiat de susținerea financiară și imagistică, cât și de influența unor foști lucrători ai Departamentului/Centrului de Informații Externe (DIE, CIE). Dacă în proximitatea congreselor se pompau bani pentru publicitate în presa centrală, în intervalul dintre două ediții se consolida publicul, prin rubrici cumpărate preponderent în reviste de mistere, paranormal și ocultism.

Din 2012 (alt an apocaliptic!), s-a trecut la o nouă etapă, cea a succesului, printr-o schemă audiovizuală care l-a pus în centrul acțiunii pe Daniel Rocsin2. Cu bani de peste gârlă și mușchi din România, s-a copiat modelul care l-a impus internațional pe Erich von Däniken (simulacrul de documentar, articulat tezist într-o producție de propagandă), dar și cel autohton al lui Oreste Teodorescu (un tânăr prezentabil și tupeist, care a fost impus și acceptat ca ”expert” într-un domeniu în care n-avea nici cea mai elementară cunoaștere).

A urmat gloria; un public nu tocmai mintos și dus la biserică a aplaudat bălind ecranul de sticlă care-i spunea că s-a născut în cel mai bun loc de pe Pământ și în mijlocul celui mai nobil popor născut vreodată pe Planeta Albastră. O ”superioritate genealogică” prespusă a opera un improbabil transfer implicit. Genetic.

Chestiunea nu mai ținea nici de cultură, nici de istorie, nici de daci, ci de cu totul altceva. Privit retrospectiv, curentul deviaționist al protocronismului magic a fost o inginerie socială care și-a propus să alimenteze resentimente populare exploatabile geopolitic și să lase impresia unui fals excepționalism istoric:

”- […] consider că acum este momentul să tragem și un semnal de alarmă pentru clasa noastră politică. O facem fără patimă și cu argumente copleșitoare care pot demonstra lumii că suntem un neam de arhitecți ai Europei și nu niște rătăciți prin colbul istoriei. Dacă majoritatea istoricilor lumii consideră că spațiul carpato-danubian reprezintă vatra vechii Europe, atunci privim deosebit intrarea noastră în Uniunea Europeană. În cazul în care acceptăm că suntem un popor nou, abia apărut în anul 106, batem  în ușa Uniunii Europene ca niște rude mărginașe, umile [s.n.].

Dacă Uniunea Europeană reprezintă o familie și cel mai vechi popor suntem noi atunci ne prezentăm altfel; o familie fără părinți nu poate exista și atunci ne prezentăm altfel la porțile Europei, nu trebuie să cerem să fim primiți, ci să ni se ceară să intrăm în Europa [s.n.]”3.

Dar a existat și un substrat.

Fiind conștienți de valul schimbării care avea să vină, tovarășii securiști, slugile fidele ale regimului Ceaușescu, s-au repliat strategic. Tovii de dinainte de ’89, au devenit domnii de după 1990. Domnii din afaceri, din politică, din presă, din magistratură, din Poliție, din servicii, din cultură, din societatea civilă, de peste tot. Ubicui4 ai dracu. Și-au sporit influența pe care nu au pierdut-o niciodată și s-au îmbogățit cât nu sperau.

Apoi s-a lucrat la respectabilitate: goldeanul fără blazon zornăie a parvenire și a neam-prost. Doctorate, grade masonice, premieri încrucișate și diplome pe la șușe (pseudo)culturale, chestii, socoteli.

Ultima etapă? Spălarea rușinii păcatulul originar. N-au fost slugi, n-au fost călăi, ci patrioți. Dar pentru asta era necesar apelul la teza revoluționării științei istorice (în sensul de schimbare și reașezare profundă, din temelii), însumată în mult ventilata sintagmă ”rescrierea istoriei”. Dacă adevărurile despre daci sunt atât de diferite de narațiunea istorică oficială, poate că și regimul Ceaușescu ar trebui reinterpretat? Dictatorul era cavalerul binelui, iar activiștii și securiștii de ieri (elitele de azi), erau instrumentele prin care binele se materializa.

Finalul trilogiei ”The Godfather” a apărut în 1990. Tocmai la timp pentru a le da unora idei, asta presupunând că nu le aveau clar schițate din timp. Povestea din film se termină prost; în schimb a ăstora este fără de sfârșit…

Că lumea uită ușor este un adevăr bătut în cuie. Spaniolul George Santayana a enunțat o regulă a istoriei ”Cine își uită trecutul este condamnat să îl repete”. Din acestă perspectivă, românii își merită soarta cu vârf și îndesat și ar fi nedrept să existe milă pentru suferințele viitoare ale unei populații care își eroizează și adulează călăii.

 

Note: 1Pentru amănunte vezi Vlad-Ionuț Musceleanu – Seniorul muntelui. Dr. P. Măldărescu și enigmele masivului Cozia, Ed. C.I.D., București, 2020, secțiunea III; 2În acte apare ca Daniel Adrian Rocsin, și nu Roxin, care pare a fi un nume de scenă sau un nume conspirativ ales de cineva fără prea multă minte și imaginație; 3Olga Sandu – ”Dr. Napoleon Săvescu: «Putem demonstra lumii întregi că suntem un neam de arhitecți ai Europei»”, în ”Curierul național”, an XII, nr. 3178/ mi 15.08.2001, pg. 1 și 12; 4Și aici ne referim în special la cei de la Externe. Pentru conformitate, vezi.