Ape speciale (II) – Munții care se bat în capete

În basme găsim imaginea munților care se bat în capete, fie ca indiciu temporal introductiv – ”A fost odată ca niciodată, (…) când se băteau munții în capete…” – fie ca element de geografie mitică, legat de existența Apei Vii și Apei Moarte.

Formulele inițiale – ”formulele imposibilului” cum le denumea N. Roșianu – introduc lumea basmului într-un timp (și mai rar spațiu) fantastic, neverosimil. De aceea este riscantă o interpretare ca cea a lui N. Densușianu:

”O tradițiune geologică română. În poveștile poporale române ni se presintă forte adese-ori o vagă amintire despre accidentele orogenice întemplate pe suprafața globului nostru în epocele depărtate geologice, când catenele de munți se prelungiau și se loviau unele cu altele. Acest fenomen se caracterizează în vechile tradițiuni ale poporului roman prin cuvintele: «Când se băteau munții în capete», «unde se băteau munții în capete»”¹.

Nu de alta, dar ar trebui să ne apucăm să studiem și epocile (pre)istorice ”când se potcovea puricele cu 99 de oca de fier”, sau ”când avea ursul coadă”, adică trimiteri la un timp al irealului absurd și de ce nu, comic. Există desigur o mare ispită în acest tip de interpretare și ne miră că până acum formula similară ”când trăiau peștii pe uscat” nu a fost interpretată ca mărturie oculară a prezenței omului în etapa evolutivă la care se face trimitere (sic!).

Dacă despre relatarea în direct a orogenezei (apariția munților) nici nu poate fi la modul serios vorba, considerăm că formula poate închide în sine un sâmbure de adevăr rezultat din hiperbolizarea și extrapolarea unor evenimente cataclismice locale, proiectate într-un trecut nedefinit.

Mai dificilă este localizarea elementului de topografie mitică ”unde se băteau munții în capete”.

Indiciile sunt rare și par a contura două posibilități: fie este vorba de o zonă de tip chei/ defileu/ canion, fie, după părerea noastră, mai probabil, de o zonă seismică (sau vulcanică) activă.

Pentru prima variantă ar înclina precedentul Symplegades, stânci din Strâmtoarea Bosfor amintite în ”Argonautica”².

Pentru a doua, se poate considera o paralelă cu secvența temporală ”când se băteau munții în capete”. Conexiunea cu o zonă în care se desfășoară o activitate geologică activă  pare a fi subînțeleasă; de altfel în firul narativ, eroul este nevoit să folosească o fereastră temporală îngustă – când acești munţi ”se odihnesc” – pentru a procura apele respective:

”Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă, (…) văzând pe fata Omului-de-flori, rămase încremenit de frumusețile ei și o ceru de la tată-său de soție. Omul îi zise că i-o dă dacă-i va aduce apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete.

Făt-Frumos încălecă calul și se duse spre soare-apune (…) merse înainte ca cuvântul din poveste, că-nainte mult mai este, și ajunse într-o câmpie de unde se auzea zgomot mare. Atunci calul zise lui Făt-Frumos:

– Stăpâne, cată spre soare-apune și spune-mi, vezi ceva?

Făt-Frumos se uită și văzu doi munți bătându-se în capete.

– Pintre acești doi munți avem să trecem ca să luăm apă vie și apă moartă, zise calul; să mergem încetișor și, când om fi aproape de munți, să-mi dai de trei ori cu pintenii și să te ții bine de coamă cu o mână și cu cealaltă să iei apă.

Cum ajunse Făt-Frumos dinaintea munților, dete pinteni calului, care zbură mai iute decât gândul, trecu pe la fântână, luă apă și ieși dintre munți mai nainte de a se lovi în capete”³.

Deși nu se poate fi considerată o certitudine, legătura sintagmei cu regiuni active seismic sau vulcanic este tentantă, mai ales datorită apelor cu proprietățile deosebite semnalate în astfel de zone. Știm că este doar o speculație, însă o speculație cu o mare probabilitate de adevăr.

Nu în ultimul rând, se poate construi pe baza deducției logice ipoteza că apele vii reprezintă izvoare active, iar cele moarte, surse stagnante, mlăștinioase și noroiuri terapeutice. Dată fiind proximitatea lor în descrierile oferite de basme, pare facil de imaginat cum apa izvorului de Apă Vie îmbibă spațiul din apropiere, creând o zonă mlăștinoasă, bogată în nămoluri vindecătoare – așa-zisa Apă Moartă. Însă în exemplul următor vedem cum atât Apa Vie, cât și cea Moartă sunt puse în legătură cu ”două fântâni”.

Note: ¹Nicolae Densușianu – ”Dacia preistorică”, I.A.G. Carol Göbl, București, 1913, pg. 7, cu trimitere la: ”Ispirescu, Legende, 1882, p. 126. – Fundescu, Basme 1875, p. 35. – Sbiere, Povești, 1886, p. 26. – Reteganul, Povești, III, p. 37. – Frâncu, Românii din Munții Apuseni, p. 286. – Gazeta Trans. Nr. 71, din 1886”; ²Apollonius din Rhodos – ”Argonautica”, II 317-340, 549-610, IV 795-979; ³Nicolae Filimon – ”Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos”.