Bâlciul nălucilor

Apocriful indianului SSS. La baza mesianismului românesc de rit nou stă un text apocrif, atribuit unui hindus din perioada interbelică, convertit la creștinismul misionar.

Versiuni de dată recentă, din ce în ce mai elaborate și mai sărite de pe fix, promit că România va deveni Noul Canaan și Bucureștiul Noul Ierusalim. Iar românii vor da din România ora exactă a lumii spirituale.

 

Cine a fost Sadhu Sundar Singh? Sundar Singht s-a născut în anul 1889 la Punjab, India. La un moment dat, frământat de căutări spirituale, l-a descoperit pe Iisus, pe cale de viziune. Un amestec de exotism oriental, originalitate (a se citi ambiguitate) confesională și fervoarea mistică tipică noului convertit din proprie voință, îl vor transforma într-un evanghelist cu turnee peste mări și țări.

Există numeroase materiale hagiografice asupra cărora nu vom insista. Cum nu vom insista nici asupra întrebărilor:

”Prin ce mediere a devenit atât de rapid cunoscut?” și

”Cine și de ce i-a finanțat turneele și promovarea?”.

Nu de alta, dar ar fi păcat.

Cert că povestea indianul înfășurat lenjerie de pat strident colorată, venit din inima Hindustanului pentru a-i reîncreștina pe creștini la ei acasă, a avut succes în epocă. Ororile războiului trecuseră, Occidentul asimilase deja la nivel subconștient legătura dintre numărul de morți și industrializarea războiului, așa că glisarea spre un spiritual facil (vulgarizat) venea ca o mănușă. Mai ales că burțile începuseră să se umple din nou și lumea se cam plictisise de jocul de societate al meselor cu tremurici (spiritismul).

Întors în țara natală, Sundar Singh a vrut să-și încerce talentul misionar și cu locuitorii din regiunile muntoase ale Himalayei. În pană de noroc și cu ghinionul la nivel maxim, dispare cu totul  în 1929 și este dat mort oficial în 1933.

”Sadhu” înseamnă ”om sfânt” în hinduism și jainism. Sundar Singh se convertise, dar își păstrase titluri din religia anterioră. Pentru că, de ce nu?