J. B.

Prin anul 1996 am auzit o frumoasă poveste bănăteană. De la cine exact nu mai țin minte – ar fi doi candidați, unul e mort, celălalt mai trăiește, dar nu asta e important. Suna cam așa: undeva prin Caraș, minerii care săpau în galerie dăduseră în rost peste o imagine imprimată în stâncă a lui Iisus. Au aruncat uneltele și au fugit care încotro, cuprinși de panică.

La vremea respectivă nu i-am dat atenție; suna mult prea gogonat, eram tânăr și alte mă preocupau. Ulterior aveam să aflu că, specific legendelor urbane, lanțul de transmisie al telefonului fără fir distorsionase niște realități palpabile.

La Armeniș există un punct, ”La Piatra Scrisă” în care tradiția plasează o redare de tip acheiropoieta (nefăcută de mâini omenești) a Sfintei Treimi. Istoria ei este încurcată: constructorii căii ferate Timișoara-Orșova-Vârciorova (sf. sec. XIX) ar fi descoperit întâmplător icoana și la cererea imperativă a localnicilor ar fi deviat cu câțiva metri tunelul care trebuia să înțepe coasta dealului.

Sursele Internet citează în buclă (una de la alta, fără indicarea sursei inițiale sau a unor minime referințe) ”o relatare a primarului de atunci al Armenişului, Grigorie Dragomir:«Noi şi mai ales răposatul preot Ilie Sârbu i-am răspuns că acea icoană şi acel loc pentru noi şi pentru toţi trecătorii de lege românească sunt sfinte şi că nu trecem niciodată pe lângă ele fără să ne descoperim capul şi să ne facem sfânta cruce. Cine a fi zugrăvit sfânta icoană, din ce îndemn şi imprejurări şi când, nu avem cunoştinţă deplină. Genunchiul de oameni de astăzi şi părinţii noştri s-au pomenit cu sfânta icoană la loc, unde este acum. Poporul nostru ştie să spună predănii. Noi însă nu ştim nimic mai ales, – de cum ştie poporul. După ce am spus acestea, domnului ober-inginer Mihlheisen… a luat în considerare rugarea noastră, căci la croire a încovoiat tunelul aşa, că iese spre Armeniş cu 4-5 metri spre apus de icoană, ceea ce se vede şi azi»”.

De remarcat că din citat s-ar înțelege că icoana era cunoscută dinainte, nu descoperită în timpul săpării tunelului. În acest sens ar pleda alte două indicii, la fel de lipsite de referințe:

      • O primă menţiune documentară despre Piatra Scrisă apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecut «Stânca Sfintei Treimi»”;
      • Icoana a fost restaurată în anul 1822 de pictorul Moise Buru Scriitorul, din Caransebeş”.

Paradoxal, expunerea continuă astfel:

În anul 1929 familia Ana şi Vasile Dragomir din Slatina Mică, a ridicat o capelă în amintirea unicei lor fiice care a decedat şi, probabil, că icoana exista atunci, dacă a dat denumire locului”.

Consultarea harților militare austro-ungare (disponibile public, integral și gratuit pe internet) nu indică un astfel de toponim în acea perioadă și în acel loc. În schimb, există ”la Timpa” (Tâmpa), deși o identificare cu Sf. Treime este exclusă.

OrientBahn (Timișoara-Vârciorova) a fost concesionată de St.E.G, fiind realizată de firma Hügel&Sager. Segmentul Caransebeș-Orșova a fost început post 1875 și inaugurat la 20 mai 1878.

Actuala denumire de ”Piatra Scrisă” apare pentru prima dată pe Planurile Militare de Tragere din 1932.

 

 

Recapitulare: menționată încă din 1788 și restaurată în 1822, icoana este descoperită în intervalul 1875-1878 și probabil exista în 1929. Și nu cităm dintr-un site de conspirații sau din presa senzaționalist-tabloidă, ci de pe site-ul oficial al  Episcopiei Caransebeșului. Am auzit despre deliciile vinului popesc, dar ăștia par să consume substanțe mai tari.

 

 

Poate se va găsi un pasionat de mistere care să bată la poarta filialei locale a Arhivelor Naționale. Până atunci să ne mulțumim (sau nu!) cu date contradictorii, incoerente și o poveste. Desigur, între timp puteți vizita locul și vedea icoana de pe stâncă. De existat, exsită sigur; am văzut-o cu ochii noștri. Poate nu este o minune, dar este minunată într-adevăr.

(va urma)