Bâlciul nălucilor

Basmele lui Guru-Guru. Popularitatea așa-ziselor ”profeții despre România” ale yogistului Gupta Swami se datorează Internetului și naivității populare. Circulă în două variante, sprijină (confirmă indirect) apocrifa lui Sundar Singh, pe care-o pastișază, și au termenul de valabilitate expirat. Și aici contorsioniștii lui Bivolaru și-au băgat adânc coada, întreaga afacere având și o componentă politică.

 

 

Gupta Swami short story. În general se afirmă că aceste profeții ar fi fost publicate în ”Cronica Română” din 14 mai 2004, de unde au fost preluate în mediul virtual. Am avut curiozitatea să verificăm această referință. Nu se confirmă, deși am extins intervalul de căutare cu 2 luni înainte, 2 luni după această dată. Este posibil să fi apărut totuși pe site-ul de internet al publicației, dar referința este imposibil de verificat în prezent.

Surprinzător este că un site afilat MISA indică o cu totul altă sursă, dând narațiunii un iz suplimentar de conspirație:

Aceste profeţii au apărut pentru prima oară în primăvara anului 2004 în ziarul «Monitorul de Bucureşti». În urma unor presiuni făcute după apariţia articolului ziarul a fost desfiinţat a doua zi şi nu a mai reapărut până astăzi. Profeţiile au fost din nou vehiculate public anul trecut1.

Cel mai probabil, încă de la început a fost livrată o sursă fictivă din presa scrisă, pentru credibilizare:

Un cunoscut clarvăzător indian se află în aceste zile în România, în Bucovina, iar prezența și mai ales declarațiile sale apocaliptice referitoare la viitorul României au creat deja controverse. Deși pentru publicul larg din Romania, R.A. Gupta Swami este un necunoscut, în mediile internaționale el este recunoscut ca unul din cei mai de seamă clarvăzători. Gupta Swami este profesor indian, doctor în istoria religiilor, guru și maestru spiritual. Mai mult decât atât, clarvăzătorul indian susține chiar că, pentru o scurtă perioadă de timp, în anul 1983, a fost unul din clarvăzătorii cuplului Ceaușescu. Gupta Swami susține că a fost expulzat din România după ce i-a prezis Elenei Ceaușescu sfârșitul pe care îl va avea. În aceste zile, gurul indian s-a întors în România pentru a vizita regiunea Bucuvinei, acolo de unde el crede că va pleca viitorul conducător al lumii. «Ceea ce mi-a purtat pașii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei e faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici va porni la întâlnirea cu destinul său cea mai puternică personalitate politică pe care o va cunoaște poate mileniul care a început. Un conducător care nu va mai fi ceea ce este. Am venit să mă familiarizez cu aceste sfinte locuri, de unde va porni Mântuitorul omenirii viitoare… Din Bucovina se va ridica un om bun și credincios, tare ca o stâncă. O mâna de fier, un om înțelept și drept, de nimeni cunoscut așa pâna la acea dată. El va opri prăbușirea națiunii române și tot el o va înălța în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge în scurt timp la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existență și la cea mai mare înflorire economică», susține R.A. Gupta Swami într-una din profețiile sale. Pâna la înflorirea României, clarvăzătorul indian susține însă că țara noastră va trece printr-o baie de sânge și va participa încă de la început la cel de-al treilea război mondial. «Ultimul război mondial va fi declanșat și întreținut de forțele oculte care conduc omenirea. România va participa la război încă înainte de extinderea și mondializarea acestuia, din cauza unei politici aiurite a conducătorilor ei. Tinerii români vor muri pe capete în țari străine, în locul unor străini, pentru o cauză nedemnă de interesele românilor. Președintele României va fi ucis într-un atentat pus la cale de opozanți din propriul partid, de guvernământ. Moartea sa și fariseismul ucigașilor aflați la conducerea României vor declanșa explozia socială care se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă pe covorul nenorocirilor românești. Mii de romani vor muri sub pretextul înfăptuirii dreptății pe care o așteptau de atâția ani. România se va scalda într-o baie de sânge, demnă de personajul Dracula», a mai declarat Gupta Swami2.

 

Note: 1*** – ”Au început să se împlinească uimitoarele profeţii despre România ale yoghinului indian Gupta Swami?”, pe misa-yoga.blogspot.com, 19.01.2012; 2*** – ”Profețiile despre Romania ale lui Guru Guru”, pe mucenicul.wordpress.com, 09.07.2011.