Bucegi tunele

Sub Bucegi (partea fizică II)

Timp de lectură: 3 min Prin poziția sa centrală și ascendentul său, Peștera Ialomiței a dat tonul începutului dezvoltărilor subterane din Bucegi. Din perspectivă istorică, doar așa-zisa ”Grotă Mihnea” era ușor accesibilă. Dar nici explorările ulterioare nu au ”închis cercul”: ”Peştera se isprăveşte «La Altar» unde sunt stalacti­tele aşezate în aşa fel, în cât îţi dă impresia pe departe a…

Details
Bucegi în subteran

Sub Bucegi (partea fizică I)

Timp de lectură: < 1 min Introducerea îi aparține bucegistului Mihai Haret: ”Mulţi îşi închipue, că cunosc Bucegii dacă au vizitat impunătoarea Peşteră a Ialomiţei, vârful Omu, alte câteva vârfuri şi văi din abrupt, etc. Este o simplă iluzie aceasta, căci Bucegii conţin încă numeroase şi pasionante mistere, mai multe grote cunoscute, altele necunoscute şi cel puţin două râuri subterane. Legenda…

Details

Lovendal (cealaltă față a monedei) – II. Megaliții familiei

Timp de lectură: 2 min O scurtă însemnare aflată în Arhiva documentară Dan Corneliu Brăneanu ne relatează o poveste de-a dreptul incredibilă. Protagonist? De data aceasta chiar George baron Løvendal:     ”22 Sept. 1943 10 vulturi au atacat 2 turiști. Ei au fost apărtați cu șevaletul de pictorul George baron Løvendal. În aceeași zi a fotogr.[afiat] Sfinxul cu energii…

Details

Lovendal (cealaltă față a monedei) – I. Copil fiind…

Timp de lectură: 3 min Ironia sorții face ca respectabilul nume al unei ilustre familii nobiliare să fi fost șterpelit și deturnat sub forma infamă a unui site de prostire în masă. Este vorba de Lovendal și ”Secretele lui…”. Însă, ex nihilo nihil: alegerea nu a fost întâmplătoare și pare a fi legată de ”crezurile” (credințele) unei dintre fiicele baronului…

Details
Bust Iorga (Vălenii de Munte)

Daniel Ruzo – Influența în România

Timp de lectură: 2 min Dacă despre ideile peruanului Daniel Ruzo și vizitele în România unii au scris mult și prost, despre influența sa s-a discutat foarte puțin, spre deloc. Din capul locului trebuie spus că efectul său  pare neînsemnat: la suprafață a rodit mai ales în cadrul unor grupuri de amatori. Din când în când însă, apar indiciile unei…

Details
Pisica neagră

Proiectul Invizibilitate: Osu’ de pisică neagră

Timp de lectură: 4 min Acum ceva timp am prezent Efectul Dunning-Kruger. Extindem considerațiile asupra lui, arătând că întâmplarea care a dat ideea studiului are un corespondent (și un precedent) românesc. Episodul este extras din memoriile iluzionistului Iosefini: ”Eram prin clasa a doua primară, la şcoala «Gheorghe Asachi», în mahalaua noastră. Bilievici era un copil necă­jit, orfan de ambii părinţi.…

Details

”Omu(l)” din Bucegi – origini, lumini și umbre (I)

Timp de lectură: 2 min Originea denumirii celui mai înalt vârf al masivului Bucegi este învăluită în mister. Sursele, mai vechi sau mai noi, sunt aparent contradictorii. În 1893, Ioan G. Babeș oferă o explicație ”vizuală”: ”Vîrful cel maĭ înalt al Buceciuluĭ este Omul, numit ast-fel pentru asemĕnarea luĭ cu chipul omuluĭ, după cum se vede din fotografia luată acolo…

Details
Cârța K001

Cârța (II) – OZN-ul

Timp de lectură: 3 min Deși a fost cel mai vizibil ufolog român, nu s-ar putea spune că Ion Hobana (1931-2011) a fost prea iubit în lumea ozeniștilor români1. Apropierea de structurile puterii comuniste era prea evidentă pentru a putea fi măcar negată. Însă mai deranjantă pare să fi fost o anume prudență în afirmații (de bun-simț de altfel!), percepută…

Details

HAARP-ul de România (I) – Conspirația imobiliară

Timp de lectură: 2 min ”Care kill the cat” spune un proverb anglo-saxon din sec. XVI (a. 1598). ”Care” avea sensul de grijă și neliniște în ceea ce-i privește pe alții, față de probleme care nu sunt ale tale. În timp, forma proverbului a evoluat; astfel, la începutul sec. XX avem deja forma comună ”Curiosity kill the cat”, cunoscută și…

Details