Buha K001

Buha de la Săcelu (III) – Megalitul

Timp de lectură: 8 min Vă prezentăm un fragment extins din lucrarea monografică ”Băile Săcelu”, semnată de Ilie Huică și Lidia Aniței (Ed. Tehnică, București, 1997). Între parantezele pătrate sunt indicate paginile corespunzătoare din tom. ”O descoperire de maximă importanţă este cea din perimetrul staţiunii, mai exact din punctul numit de localnici «La Buhă». La aproximativ 60 m. de şoseaua…

Details
Buha K001

Buha de la Săcelu (II) – Un megalit antropic

Timp de lectură: 2 min Buha de la Săcelu este amintită (pe larg) în articolul monografic ”Băile Săcelu”, publicat în ”Litua. Studii și cercetări”, 5/1992: ”O descoperire de maximă importanţă este cea din perimetrul staţiunii, mai exact din punctul numit de localnici «La Buha». Aici în 1987 au fost începute primele cercetări arheologice cu caracter de informare şi au fost…

Details
Adamclisi K001

Istoricii, Vasile Rudan, metopa și facerea lumii în Dacia

Timp de lectură: 4 min Să zicem că un strungar crede el că a descoperit nu-știu-ce, care va revoluționa fizica sub-atomică și-i va da rușine lui Einstein. Ce-i drept, ipostaza este gogonată, dar de-ăștia există, inclusiv în România. Mai mult sau mai puțin sănătoși la mansardă. Știți când o să-și expună unul ca ăsta teoriile la un congres internațional al…

Details
ASFAN_logo_final

ASFAN-România. Puterea ignoranței sau ignoranța la putere?

Timp de lectură: 2 min Timpul limpezește și cele mai absconse lucruri. Întâmplarea a făcut să aflăm cauza agitației psihomotorii a dlui. Ioan Barbu (Ioan Bunea), un ins scăpat de sub control care-și exhibă din ce în ce mai des ignoranța și incultura. ASFAN-România își propune să facă alegeri interne (de altfel nule, fiind nestatutare), iar Barbu/ Bunea vrea și…

Details
Carnet membru partid PCR

OZN-urile erau cenzurate, dom’le…

Timp de lectură: < 1 min Titlul sintetizează în puține cuvinte discursul peltic și mincinos al unor oameni direct interesați să injecteze în memoria colectivă perspectiva unui trecut ”alternativ”, trecut care să (le) justifice neputința intelectuală prin represiune. Ufologia și disciplinele sale conexe NU au fost cenzurate de regimul comunist român; din contră, au fost instrumentate ideologic și folosite în propaganda…

Details
Portal 7

Megalitica: Portaluri în piatră

Timp de lectură: < 1 min Silviu N. Dragomir a fost unul dintre pionierii ideii de a folosi cărțile poștale ilustrate de epocă ca sursă documentară. Vă prezentăm o selecție din colecția sa, grupată după subiectul ”Portaluri, Arce, Poduri de piatră”:     Imaginile au fost puse la dispoziție cu amabilitate de Silviu N. Dragomir, colecționar și scriitor și digitalizate de…

Details
Searchlight

Ufologia ca ”știință”: 3 povestiri supranaturale

Timp de lectură: 3 min Acum câteva zile, am auzit povestite, fără preparație, câteva întâmplări cu iz supranatural. Reflectând asupra lor, am tras câteva concluzii și am extins sfera lor de aplicabilitate la ufologie în general. Pentru început, câteva cuvinte despre ”sursă”. Este o femeie pe la 50-60 de ani, așezată (cu familie, profesie, …), respectabilă, sănătoasă fizic și mintal.…

Details
ASFAN_logo_final

Conspirația care? Conspirația cui?

Timp de lectură: 3 min Dacă stai să-i asculți (și unii nu prea stau și bine fac!) ufologii se lamentează despre cum fac ei, și fac și dreg, dar vai, o conspirație fantomatică și tentaculară nu le permite aflarea adevărului despre farfuriile zburătoare. Interesant este că atunci când sunt puși în fața unor fapte care nu le convin, apelează tocmai…

Details
ASFAN_logo_final

Penibilele compuneri marca ASFAN-ROMÂNIA

Timp de lectură: 2 min Se spune că atunci când Dumnezeu vrea să piardă pe cineva, mai întâi îi ia mințile. Iar ASFAN-România pare a ține cu tot dinadinsul să confirme vechiul proverb, umblând prin târg cu mințile vraiște… În cadrul ASFAN-România, Ioan Bunea (zis ”Jean”) este omul bun la toate și cel mai bun om. Nici nu e foarte…

Details