Buturuga mică din drumul carului mare

Timp de lectură: 2 min Ultima etapă? Spălarea rușinii păcatulul originar. N-au fost slugi, n-au fost călăi, ci patrioți. Dar pentru asta era necesar apelul la teza revoluționării științei istorice (în sensul de schimbare și reașezare profundă, din temelii), însumată în mult ventilata sintagmă ”rescrierea istoriei”. Dacă adevărurile despre daci sunt atât de diferite de narațiunea istorică oficială, poate că…

Details

Ab Secu condita

Timp de lectură: 2 min Pe la mijlocul anilor ʼ90 activam în cadrul unei structuri dacologice semi-clandestine, care grupa foști membri ai Cercului ”Deceneu”,  alături de persoane care descoperiseră subit gustul cercetării istoriei antice și alți ofițeri. Erau adunări pestrițe, unde se exprimau opinii diverse și pe care absolut nimeni nu le lua în seamă. Era un curent cultural marginal,…

Details
Nicolae Densușianu

Defăimarea lui Densușianu

Timp de lectură: 5 min Istoricii îi privesc pe tracomani/ dacomani cu o condescendență distantă, uneori revoltată, pe care și noi o împărtășim. În cazul lui Nicolae Densușianu însă, este vorba de altceva, de ură. Nu este aici locul să detaliem; să spunem doar că necunoașterea și mai ales neînțelegerea au fost primadonele acestei partituri pe alocuri stridentă. Percepția mărginită,…

Details

Congres, Burebista reales

Timp de lectură: 2 min Începând cu anul 2000 au loc Congresele de dacologie, inițiate de newyorkezul Napoleon Săvescu. Ele urmau linia defunctului Cerc Deceneu, trasată anterior de ceea ce noi am numit ”Inițiativa ʼ74”1: expoatarea în orb a multor naivi entuziaști, în beneficiul câtorva sforari, mai mult sau mai puțin vizibili. Pe vremea comunismului interesul era instituțional, după 1990…

Details

Piesa transilvană ”de la Aiud”

Timp de lectură: 3 min Cazul Piesei transilvane ”de la Aiud” este prea cunoscut pentru a-i mai prezenta în detaliu desfășurătorul. Reamintim că în anul 1973, în apropierea municipiului Aiud a fost descoperit într-o exploatare de nisip, o piesă uzinată de aluminiu, prinsă într-un bulgăre de nisip alături de resturi de mamut lânos. Datorită aspectului s-a speculat că ar fi…

Details

Sarmisegetusa de pe Tăblițe și nu numai (VIDEO)

Timp de lectură: < 1 min ”Reședința antică a regilor daci – Sarmizegetusa Regia 100 BC – Dacia (România) – reconstrucție în 3D. Reconstrucție digitală a cetăților și sanctuarelor dacice din munții Orăștiei – România”. Realizarea îi aparține lui Mihai Manea și intră în categoria artă fantastică. Acesta afirmă că: ”Proiectul este realizat la scara reală. S-au folosit date din documente…

Details

Baluʼ și spitaluʼ

Timp de lectură: < 1 min Categoria ”Tăblițele de la Sinaia” este șantierul unei cărți, al cărei cuprins dinamic îl găsiți aici. Inevitabil, anumite ”piese” rămân pe dinafară; urmărind finalitatea unei cărți tipărite, nu putem rupe continuitatea indexând materiale care nu și-ar avea sensul în ansamblu. Deși articolele prezentate anterior nu sunt lipsite de o latură ironică, în tușe mai subțiri…

Details

A doua cădere a Sarmisegetusei

Timp de lectură: 5 min ”… Dan Romalo este convins că ansamblul de plăci de plumb este de origine antică, altfel spus, că avem de-a face cu niște originale. Principalul său argument derivă din ilustrarea asociată cu textele plăcii 21, pe care apare planul cetății Sarmigitoiuzo. (…) Autorul face în cartea amintită o comparație între schema de pe placa de…

Details

Plumbul tipografic de la ad verecundiam la ad populum

Timp de lectură: 5 min ”Se spune’n cartier, o spun băieții mei”   Este de notorietate publică că artefactele cunoscute sub denumirea de Tăblițele ”de la Sinaia” sunt turnate din plumb tipografic de secol XIX. Numai că notorietatea publică nu este o atestare implicită a adevărului (argumentum ad populum). Teoria aliajului tipografic a intrat în scenă târziu, în 2003, odată…

Details