Bâlciul nălucilor

Boca-Loca, Loca-Boca. Arsenie Boca n-a lăsat profeții scrise. Pe cale de consecință, i se poate atribui absolut orice. Mai e nevoie de naivi care să creadă, dar poporul român oferă un șeptel bogat.

Editura Agaton din Făgăraș s-a specializat în testimoniale arseniste, livrate sub binecuvântarea Î.P.S. Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Cititorul de bună credință ar putea crede că producția editurii Agaton este în prealabil cercetată și filtrată, dacă nu direct, cel puțin prin mijlocirea înaltului ierarh. Ei bine, nu este cazul, Î.P.S. pare a fi distribuit în rol de promoter, de agent comercial. O constatare personală: : din lene și puținătate intelectuală, colportorii arseniști preiau masiv din literatura Maglavitului, un alt exces comercial. Ce-i era ieri atribuit ciobanului Petrache Lupu ca vorbe, fapte și întâmplări, azi îi este trecut în contul lui Arsenie Boca. Câteofată suprapunerea este de 1:1. Ce vindea atunci, vinde și acum, cu aceleași înalte binecuvântări.

Citind publicistica făgărășeană, uimește măsura în care profețiile apocaliptice, milenariste, ale părintelui Arsenie Boca sunt în concordanță cu apocriful lui Sundar Singh:

Ne povestea că «România va fi grădina Maicii Domnului, Bucureştiul [reconstituit] va fi noul Ierusalim. Şi care vor rămâne, aleşii lui Dumnezeu, că numai aceia vor rămânea, vor fi într-o fericire nemaipomenit de mare. Dar numai Dumnezeu știe care vor fi aleșii»1;

Mi-a spus odată Părintele: «Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim [n.n.: după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul – oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai rămâne ”piatră peste piatră”!]. Să nu vă fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului»2;

Apoi s-a întors către lume şi a zis: «Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări». Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara3.

Ce-i drept, Boca cunoștea literatura despre indian, hagiografică încă din timpul vieții. Nici n-avea cum altfel, date fiind legăturile cu ”Oastea Domnului”, care a tipărit-o și difuzat-o masiv. După cum era la curent și cu ”profețiile apocrife”. Maica Zamfira Constantinescu:

I s-a mai atribuit și așa-zisa scriere: Sundar Singh vorbește globului pământesc. lată și caracterizarea făcută de Părintele asupra acestei scrieri:

Sundar Singh

Ce frumos scrie Sundar Singh și de ce proastă calitate e apocrifa aceasta, a unui fanatic, incult și mincinos.

A.B.”4.

Clară și la obiect această mărturie, dublată de înscrisul olograf (din păcate încadrarea în timp lipsește).  Este complet improbabil ca Boca să-și fi lansat propriile profeții urmând linia a ceea ce el denunța atât de tăios.

La o privire atentă, mai apare ceva: în aceleași cărți, la loc de cinste stau ”mărturiile” unui anume Radu Cinamar, pseudonim literar sub care a fost publicată o serie dubioasă de volume, scrisă în limba de lemn specifică misanilor și apărută la o editură care gravitează în jurul organizației-mamă. Sub pretextul unor dezvăluiri nemaiauzite, narațiunea chinuită împachetează ideologia și obsesiile yogiștilor lui Bivolaru.

Cinamar îi reține-n sarcină lui Arsenie Boca o situație revelatoare:

– Ne-a indicat faptul că vom găsi modalităţi potrivite de a sădi mai întâi seminţele şi apoi de a creşte şi dezvolta florile transformării spirituale ale acestui popor. Da, a precizat că vor fi publicate informaţii care vor avea un rol important în acest proces, însă aspectele secundare care au ţinut de realizarea acestui fapt, incluzând aici alegerea ta şi celelalte elemente, ţin de planificarea pe care am făcut-o eu însumi şi modul în care am gândit această acţiune5.

Dar nu revelatoare pentru călugăr, ci pentru planurile organizației din care Cinamar face parte. Planuri care implică și ranforsarea unor profeții apocrife prin diseminarea unor narațiuni de susținere prin terți lipsiți de discernământ.

 

Note: 1*** –  ”Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca„, Ed. Agaton, Făgăraș, 2008, pg. 71. Martor Letiţiei Suciu, Dumbrăveni; 2*** –  ”Noi mărturii despre părintele Arsenie Boca”, Ed. Agaton, Făgăraș, 2005, pg. 108. Martor, Silvia Toacşe, Copăcel; 3Idem, pg. 107-108. Martor Viorica Farcaş, 48 ani, Voila; 4Zamfira Constantinescu – ”Notă asupra Ediției I”, în Arsenie Boca – ”Cărarea Împărăției”, ed. IV, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 2003, pg. 343; 5Radu Cinamar – ”Viitor cu cap de mort: în culisele puterii”, Ed. Daksha, București, 2004, pg. 73.