Bucegi – Apele vii și setea… energetică (III)

Izvorul pustnicului și apa vie. A … dacilor. În 1893, Vaillant menționează calitatea curativă ce se atribuia apei din Peștera Pustnicului: ”… intrăm în o doua celulă ai cărei pereţi sunt albicioşi ca cenuşa, şi apa care se scurge albă ca laptele. E lapte de piatra îmi spune bunul stareţ, căutat de ciobani ca o bună doctorie contra durerilor de ochi ale oilor [s.n.]”¹. Doar că era vorba de montmilch (lapte de piatră) și nu era pentru oameni, ci pentru oi. Și fără vreun ”efect”… spiritual.

Însă așa-numitul ”Izvor al Pusnicului” a dat în timp o direcție nouă, neașteptată.

Haret menționa ”un mic basin plin cu apă”². C.N. Ionescu adaugă că ”Apa basinului e limpede și provine din numeroasele picături, ce se scurg în cantități mici prin crăpături”³, iar Cătălin Manoliu de ”un bazin plin cu apă și destul de adânc, dar cu suprafață mică. Din el izvorăște un șuvoi de apă rece, izvor de la care am dat denumirea peșterii [sic!]”⁴.

La fața locului găsim un mic bazin cu volum constant, cu un sistem de prea plin, ”oricâtă apă ar lua, izvorul nu se împuținează niciodată”. Explicația geologică este banală, în schimb ignoranța superstițioasă i-a creat o aură legendară.

Spre sfârșitul epocii comuniste (oricum înainte de 1990) s-a petrecut o substituție bizară. Sub influența unor personaje pitorești, izvorul a devenit ”viu” și ”energetic”, iar Peștera Pustnicului un fel de templu păgân ad-hoc. Câte așa-zise ”ritualuri”, certate și cu legea omului și cu Legea lui Dumnezeu a văzut grota, nimeni nu poate spune, pentru că nimeni nu le-a numărat. Mai ales că au fost nenumărate.

Există tendința reducționistă de a puncta acuzator doar spre yoghiștii lui Guru Bivolaru. De ce să nu menționăm, în schimb, fanteziile bolnăvicioase ale ”maestrului reiki” Dumitru Hristenco:

“Grota lui Zamolxe […] prezintă din punct de vedere energetic câteva particularităţi. În primul rând trebuie să menţionăm că această grotă a fost locuită cu zeci de ani în urmă de un pustnic care s-a izolat de lume ani de zile. Iniţial s-a retras în grotă fiind foarte bolnav, dorind să-şi petreacă ultimele zile în linişte şi rugăciune. A postit şi a băut apă dintr-o fântână care se află în interiorul grotei, constatând că starea sănătăţii lui se îmbunătăţeşte zi de zi. După un timp, oamenii din zonă au aflat de el şi au început să-i aducă mâncare pe care o lăsau la gura grotei. Aceste lucruri s-au întâmplat cu aproximativ 50 de ani în urmă… În grotă, pustnicul a avut un sălaş de vară, chiar la intrare, de unde se deschide o perspectivă minunată asupra împrejurimilor, şi un sălaş de iarnă, puţin în interior, mai spaţios şi care prezintă o stare energetică specială. Le puteţi găsi uşor dacă aveţi imaginaţie şi intuiţie”⁵.

Pe ce-și construiește Hristenco confabulația izvorului tămăduitor din Grota energetică a Pustnicului (Zamolxe)? Pe bază de ”imaginaţie şi intuiţie”. Și cu tupeu de neam-prost, am adăuga noi! Cât despre Zamolxe/ Zalmoxe, este remarcabil cum a fost trecut pe domiciliu flotant, în funcție de fanteziile de moment ale unor neisprăviți/e.

Fabricația apei magice din Peștera Pustnicului a urmat o înșiruire de etape clasice:

• • • Inițial a circulat apostolicește (de la om la om și de la gură la gură) ca ”informație fină”, cum ar fi numit-o răposatul D.C. Brăneanu. Totul într-un regim semi-confidențial și (pseudo)inițiatic;
    • În faza a doua urmează ”sifonarea” în presa tabloidă și brodarea unui senzațional deșănțat. Povestea capătă acoperire și se îmbogățește cu elemente noi, în funcție de imaginația fiecăruia;
    • În faza a treia, cererea crează ofertă: apare maculatura de ”mistere și fenomene”, turismul esoteric/ energetic, emisiunile TV de mare efect. Sau cum bine spunea maestrul Liviu Druguș, se aplică formula celor 6P: ”prostirea proștilor cu prostii prostești de către proști profesioniști”. Funcționează și ca exercițiu de dicție!

Note: ¹Michai I. Gold-Haret – ”O excursie în Bucegi în 1839 și alte descrieri de excursiuni”, Tipografia Profesională Dim. C. Ionescu, București, 1916, pg. 54; ²Mihai Haret – ”Peștera Ialomiței și Casa Peștera”, Editura Secțiunei Bucegilor, Bușteni, 1924, pg. 52; ³C.N. Ionescu – ”Biospeologia Carpaților Meridionali”, în ”Buletinul Societății Regale Române de Geografie”, an XXXIV(1913), fascicola II, Atelierele Grafice Socec&Co, București, 1914, pg. 85; ⁴C[ătălin] Manoliu – ”Prin subteranele Bucegilor”, în ”Terra”, an I (XXI), nr. 1/ ian-feb 1969, pg. 48; ⁵Apud Liviu Ioan Stoiciu. Ne-am mai întâlnit cu acestă familie pe aici, nu-i așa?