Bucegi paranormal(i) (III)

Ioan Olaru – Megaliți pă’ energetic. Contribuția prof. ing. Ioan Olaru (1937-2018) la cercetarea sculpturilor megalitice propriu-zise din Bucegi, este stranie și încărcată de ironie a vieții.

Despre preocupările sale ”megalitologice” aflasem încă din adolescență, de la Geo Stroe, președintele Academiei Dacoromâne, unde Olaru era membru cu dispensă. Aveam să-l cunoaștem abia după 20 și de ani.

Publicistica sa despre megaliții in situ este minusculă și apărută  de regulă în reviste obscure. În schimb avea cercetări valoroase ”de sertar”, la care ținea ca la ochii din cap. A murit înainte să le valorifice în vreun fel. ”Moștenitoarea” de facto, Luiza Alexandrescu Volf, o persoană fără calități intelectuale sau umane deosebite, este garanția vie că de munca lui  a fost și va rămâne în zadar.

Ioan Olaru era adeptul unei componente ”energetice” a munților în general, a formațiunilor megalitice în special și a Bucegilor prin excelență. Viziunea sa avea la bază studiul optzecist al Cristianei Pănculescu, din care deținea fragmente xeroxate și pe care-l interpreta într-o manieră extrem de proprie. Atât de proprie încât îi atribuia domnișoarei Cristiana afirmații pe care aceasta nu le-ar fi gândit niciodată. Kogaionul¹ energetic din Bucegi, varianta Olaru, completează și dezvoltă tezele lui Pănculescu, însă le și modifică, în așa măsură încât rezultatul diferă complet de original.

În schimb, Ioan Olaru poate fi considerat pivotul care a facilitat transformarea Bucegilor într-un loc colcăind de energii absconse, eterate. Desigur, astfel de afirmații au existat și până la el, însă meritul incontestabil este de a le substanția în două ”afaceri” cu mare lipici la public: Gura de Rai din Bucegi și Apa vie a dacilor de la Șapte izvoare. Ambele sunt niște făcături și ambele s-au născut din sugestiile de marketing ale ”agentului tehnotronic”¹ Rudan Vasile.

Niciuna nu a avut succes comercial scontat, însă ambele au grefat puternic imaginarul colectiv. Lecție învățate de Ioan Olaru, compania și asociații: una este să viralizezi bazaconii și alta este să scoți profit financiar din ele.

În ultima parte a vieții, Olaru a vrut să îndrepte cumva lucrurile. Astfel se explică apariția cărții ”«Gura de Rai» din Bucegi: dosarul (in)complet al unei enigme celebre”, având la bază documente originale și informații cruciale furnizate de el. A fost însă o acțiune tardivă.

Olaru se descria ca naționalist, deși uita adesea nuanțele naționalismului său. A fost desigur naționalist în falanga naționalistă a masoneriei, unde a condus o lojă și de unde s-a retras ca Maestru Venerabil în adormire. A fost desigur naționalist în aripa naționalistă a Departamentului Securității Statului, de unde primise gradul de colonel.

Note: ¹Am păstrat grafia folosită de Olaru. Corect este Kogaionon; ²Titulatură fantasmagorică, dată de Diana-Liana Gavrilă lui Rudan Vasile în cartea sa, ”Enigme din trecutul îndepărtat în Munții Buzăului”, Ed. Alpha MDN, Buzău, 2012, pg. 200.